CSJ. Decizia nr. 128/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE
SECTIA PENALA
Decizia nr.128/2003
Dosar nr.4107/2002
Sedinţa publică din 14 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de partea civilă C.M.T. împotriva deciziei penale nr.159/A din 5 septembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea, privind pe inculpaţii A.V. şi R.I.S-au prezentat recurenta parte civilă C.M.T. şi intimaţii inculpaţi ambii aflaţi în stare de arest, asistaţi de apărător desemnat din oficiu, avocat B.E.
Au lipsit: intimata parte responsabilă civilmente A.D. şi Autoritatea tutelară – Primăria Municipiului Galaţi.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, a pus în discuţie admisibilitatea recursului promovat de partea civilă.
Recurenta parte civilă a lăsat la aprecierea Curţii admiterea recursului.
Apărătorul inculpaţilor a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, ca inadmisibil, întrucât partea civilă nu a uzat de calea de atac a apelului.
Inculpaţii pe rând, având ultimul cuvânt au lăsat la aprecierea Curţii admiterea recursului declarat de partea civilă.
C U R T E A
Asupra recursului de faţă;
In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.96 din 29 aprilie 2002, Tribunalul Bihor Oradea a condamnat pe inculpaţii:
- R.I. la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.a, d şi e cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal, şi A.V. la 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.a, d şi e cu aplicarea art.99 alin.3 Cod penal.
Pentru inculpatul R.I. s-a făcut aplicarea art.71 şi 64 Cod penal.
In baza art.350 Cod procedură penală, a fost menţinută starea de arest a celor doi inculpaţi, iar în temeiul art.88 Cod penal, din pedepsele aplicate acestora s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 octombrie 2001, la zi.
In baza art.14 Cod procedură penală şi 998 Cod civil, cei doi inculpaţi au fost obligaţi solidar, iar inculpatul A.V., solidar şi cu partea responsabilă civilmente A.D., să plătească părţii vătămate C.M.T. suma de 2.500.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile, fiind respinsă cererea acesteia de obligare a inculpaţilor la plata de daune morale.
In baza art.191 Cod procedură penală, inculpaţii au fost obligaţi solidar, inculpatul A.V., solidar şi cu partea responsabilă civilmente A.D., să plătească statului suma de câte 1.500.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare, iar în temeiul art.193 Cod procedură penală şi în aceleaşi condiţii de solidaritate, suma de câte 500.000 lei fiecare, cu acelaşi titlu, părţii vătămate C.M.T.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
In noaptea de 5 aprilie 2001 în jurul orelor 21,30, pe când cei doi inculpaţi se deplasau pe jos, pe trotuarul din dreapta b-dului Stefan cel Mare din Oradea, cu direcţia de mers pasarela peste calea ferată, în apropiere de mesageria Staţiei C.F.R. Oradea, într-o zonă luminată, au văzut-o pe partea vătămată C.M.T., care circula din sens opus pe acelaşi trotuar, având asupra sa un telefon celular marca „Panasonic" pe care îl butona.
Văzând că partea vătămată este în stare de ebrietate, inculpaţii s-au hotărât să-i sustragă telefonul, motiv pentru care s-a apropiat de aceasta şi în momentul în care au ajuns, în dreptul ei, inculpatul R.I. i-a smuls telefonul din mână, după care, împreună cu inculpatul A.V., în fugă, au părăsit locul faptei.
Ajunşi la locul de reşedinţă inculpaţii, au purtat convorbiri cu telefonul sustras cu mai multe persoane, după care la câteva zile l-au vândut unei persoane care nu a putut fi identificată.
Intrucât bunul sustras nu a putut fi recuperat, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 2.50.000 lei.
Impotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii, pe care, au criticat-o, în principal, cu privire la greşita lor condamnare, solicitând a se dispune achitare pentru fapta imputată iar, în subsidiar, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de furt calificat cu consecinţa reducerii pedepselor şi suspendarea condiţionată a executării acesteia, întrucât nu au folosit acte de violenţă pentru sustragerea telefonului.
Prin Decizia penală nr.159/A din 5 septembrie 2002, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii cu motivarea că în mod corect prima instanţă a reţinut că fapta celor doi inculpaţi de a sustrage, pe timp de noapte, şi dintr-un loc public, prin violenţă, un telefon celular aparţinând părţii vătămate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie şi nu de furt calificat, vinovâţia acestora rezultând în mod evident din probele administrate în cauză, existente la dosar.
S-a mai arătat că în ce priveşte pedepsele aplicate celor doi inculpaţi cât şi modalitatea de executare a acestora au fost just individualizate, fiind respectate prevederile art.72 Cod penal, şi ca atare acestea sunt în măsură să realizeze cerinţele art.52 Cod penal.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de către partea civilă C.M.T., pe care a criticat-o cu privire la faptul că urmărirea penală desfăşurată în cauză nu este completă, deoarece la săvârşirea faptei au participat mai multe persoane, motiv pentru care se impune restituirea cauzei la organul de urmărire penală în vederea extinderii cercetărilor pentru toţi făptuitorii şi trimiterea lor în judecată.
Recursul declarat de partea civilă C.M.T. este inadmisibil.
Potrivit art.3851alin.ultim. Cod procedură penală, nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute în art.362 nu au folosit calea apelului, ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac.
Analizând actele şi lucrările de la dosar în raport cu prevederile textului de lege citat, se constată că, după pronunţarea hotărârii de condamnare de către prima instanţă, aceasta a fost atacată cu apel, numai de inculpaţi, lucru pe care nu l-a făcut şi partea vătămată care, potrivit art.362 Cod procedură penală avea acest drept.
Pe de altă parte, hotărârile primei instanţe rămân definitive, potrivit art.416 pct.2 Cod procedură penală la data expirării termenului de apel.
Raportând aceste prevederi la cauza de faţă, se constată că după pronunţarea hotărârii, de către prima instanţă partea civilă nu a declarat apel, iar apelurile declarate de inculpaţi nu au vizat latura civilă a cauzei, care a rămas astfel cum a hotărât prima instanţă, situaţie în care, sub acest aspect (al laturii civile) hotărârea primei instanţe a rămas definitivă la data expirării termenului de apel.
Prin urmare, neuzitând de calea de atac a apelului, partea civilă a declarat recurs împotriva unei hotărâri rămasă definitivă, fapt ce face ca acesta să fie inadmisibil, urmând a fi respins ca atare, în temeiul art.38515pct.1 lit.a Cod procedură penală şi a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
De menţionat că şi în situaţia în care recursul era legal declarat, acesta era tot inadmisibil, întrucât motivul de casare invocat nu privea latura civilă a cauzei, iar potrivit art.362 alin.1 lit.c Cod procedură penală, aplicabil şi în cazul recursului partea civilă poate declara recurs numai în ce priveşte latura civilă a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă C.M.T. împotriva deciziei penale nr.159/A din 5 septembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea, privind pe inculpaţii A.V. şi R.I.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 1.400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, sumele de câte 300.000 lei cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpaţi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 127/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1328/2003. Penal. Contestatie la executare.... → |
|---|
