CSJ. Decizia nr. 1328/2003. Penal. Contestatie la executare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 1328/2003
Dosar nr. 32/2003
Şedinţa publică din 14 martie 2003
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 400 din 27 septembrie 2002 a Tribunalului Prahova a fost admisă contestaţia la executare formulată de condamnatul G.A. prin sentinţa penală nr. 228 din 17 noiembrie 1998 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 698 din 2 iunie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie în sensul că s-a modificat dispozitivul sentinţei penale nr. 288 din 17 noiembrie 1998 a Tribunalului Prahova şi s-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pe durata de 4 ani dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa principală de 10 ani închisoare pentru comiterea complicităţii la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) C. pen., fapta din 6 iunie 1998.
A fost anulat vechiul mandat de executare emis pe numele condamnatului în baza sentinţei penale sus-menţionate şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii potrivit dispoziţiilor arătate mai sus.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor din sentinţa penală de condamnare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut că potrivit modificărilor aduse de OUG nr. 207/2000 art. 146 C. pen. şi în conformitate cu noua încadrare juridică în ce priveşte art. 209 alin. ultim C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, nu mai este aplicabilă.
S-a mai constatat că nu se justifică reducerea pedepsei faţă de infracţiunea comisă şi comportamentul necorespunzător al condamnatului pe perioada executării efective a pedepsei, făcându-se trimitere la relaţiile comunicate de Penitenciarul Brăila.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul G.A., solicitând reducerea pedepsei, susţinând că sunt aplicabile prevederile art. 14 alin. (4) şi art. 15 C. pen.
S-a arătat că, potrivit OUG 207/2000 şi dispoziţiile Legii nr. 456/2001 nu se mai poate reţine că fapta a avut consecinţe deosebit de grave.
Prin Decizia penală nr. 528 din 20 noiembrie 2002 Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat, apelul declarat de contestator.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul G.A. solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor şi reducerea pedepsei aplicate, având în vedere dispoziţiile art. 15 C. pen. şi art. 461 lit. d) C. proc. pen.
Examinând cauza în raport de motivul invocat, cât şi din oficiu se constată că recursul este nefondat şi urmează să fie respins.
Potrivit dispoziţiilor art. 461 lit. d) C. proc. pen., pe calea contestaţiei la executare se poate invoca printre altele şi orice cauză de stingere sau micşorare a pedepsei.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 15 C. pen., reglementează principiul aplicării legii mai favorabile, în cazul pedepselor definitive, aceasta presupunând intervenţia unei legi care prevede o pedeapsă mai uşoară, situaţie care poate fi invocată pe calea contestaţiei la executare, prevăzută de art. 461 lit. d) C. proc. pen.
Totodată, aplicarea legii mai favorabile este o facultate şi nu o obligaţie a instanţei, în aplicarea ei ţinându-se seama de îndeplinirea condiţiilor referitoare la pedeapsa aplicată, la datele ce caracterizează persoana inculpatului, la timpul executat din pedeapsă.
Raportând cauzei aceste criterii, se constată că nu se justifică reducerea pedepsei aplicate condamnatului dat fiind pericolul social al infracţiunii comise, şi comportamentul condamnatului pe perioada executării efective a pedepsei aplicate, astfel cum rezultă din adresa emisă de Penitenciarul Brăila, astfel că, soluţia pronunţată de prima instanţă şi menţinută de instanţa de apel, este temeinică şi legală.
Pentru aceste considerente în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de condamnatul G.A., să fie respins ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează ca recurentul condamnat să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator G.A. împotriva deciziei penale nr. 518 din 20 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 128/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 14/2003. Penal → |
---|