CSJ. Decizia nr. 1380/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1380/2003
Dosar nr. 2246/2002
Şedinţa publică din 19 martie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
După parcurgerea unui prim ciclu, procesual, prin sentinţa penală nr. 258 din 18 iunie 2001 a Tribunalului Galaţi, au fost condamnaţi inculpaţi:
1. P.I. la 13 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor înscrise în art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 869 C. pen., s-a revocat executarea la locul de muncă a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 145 din 18 octombrie 1996 a aceluiaşi tribunal, iar în baza art. 39 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a contopit restul rămas neexecutat de 2 ani o lună şi 23 zile, cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de un an închisoare, în total 14 ani închisoare.
2. M.V. la 13 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor înscrise în art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen.
Totodată, tribunalul a menţinut starea de arest a inculpatului M.V., a dedus din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 26 noiembrie 1997 la zi şi a obligat pe ambii inculpaţi, în solidar, să plătească 1.911.285.806 lei părţii civile SC C.M. SA Câmpulung Muscel, iar pe inculpatul M.V. la 69.835.426 lei părţii civile SC S. SRL Galaţi, despăgubiri civile, precum şi la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut în fapt următoarele.
Partea vătămată SC C.M. SA Câmpulung Muscel avea de încasat de la SC S. Galaţi peste 2 miliarde lei, reprezentând c/valoarea produselor livrate acesteia, iar aceasta din urmă îşi plătea datoriile prin intermediul altor societăţi comerciale care la rândul lor se aprovizionau cu tablă de la aceasta, iar c/valoarea o achitau direct creditorilor săi.
Inculpatul P.I., cunoscând această situaţie, în scopul de a realiza foloase materiale ilicite, a luat legătura cu inculpatul M.V. pe care l-a determinat să-i predea actele societăţii sale, SC B. SRL Tecuci şi prin intermediul acesteia au ridicat la 11 septembrie 1997 cantitatea de 278,21 tone tablă, în valoare de 1.021.794.182 lei.
Inculpaţii după ce au ridicat tabla au valorificat-o la diferiţi beneficiari şi banii încasaţi i-au însuşit.
Pentru plată inculpaţii au emis fila C.E.C. Seria B 0000127333 din 7 noiembrie 1997 pentru suma de 1.021.794.182 lei fără a avea disponibil în cont, SC B. SRL Tecuci, fiind în interdicţie bancară.
Prejudiciul cauzat părţii vătămate, în valoare reactualizată de 1.911.285.182 lei nu a fost recuperat.
În sarcina inculpatului M.V. s-a mai reţinut că la 27 august 1997 a primit de la SC S. SRL Galaţi tablă în valoare de 136.694.934 lei şi după ce a valorificat-o a achitat în numerar 66.859.508 lei, iar pentru diferenţa de preţ a emis fila C.E.C. 00127332 la 12 octombrie 1997, fără a avea disponibil în cont, prejudiciul reactualizat fiind de 69.835.426 lei.
Prin Decizia penală nr. 158 din 10 aprilie 2002 a Curţii de Apel Galaţi, s-au admis apelurile declarate de inculpaţi, s-a desfiinţat parţial sentinţa penală menţionată, în sensul că s-a înlăturat din încadrarea juridică alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), precum şi pedepsele complimentare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., menţinând pedepsele de 13 ani închisoare, pentru inculpatul M.V. şi 14 ani închisoare pentru inculpatul P.I.
În motivarea deciziei s-a arătat că potrivit O.U. nr. 207/2000 şi legii de aprobare a acesteia nr. 456/2001, faptele comise de inculpaţi, nu mai au consecinţe deosebit de grave, în raport de cuantumul prejudiciului care este sub 2 miliarde lei.
Împotriva acestei decizii inculpaţi au declarat recurs, solicitând, prin motive comune, reducerea pedepselor aplicate.
Inculpatul M.V. a mai susţinut că hotărârile instanţelor, de fond şi de apel, nu cuprind motivele pe care se întemeiază soluţia pronunţată în cauză, iar instanţa de apel a procedat la schimbarea încadrării juridice fără a pune în discuţia părţilor, fiind astfel prejudiciat prin imposibilitatea de a-şi face apărările necesare.
Procurorul de şedinţă a mai susţinut că, în apel s-a agravat situaţia inculpatului P.I. în propria-i cale de atac, întrucât iniţial se reţinuse de prima instanţă aplicarea doar a art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), iar în rejudecare s-au aplicat şi prevederile art. 37 lit. a) C. pen., temeiuri de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 14 şi 171 C. proc. pen.
Recursurile declarate de inculpaţi sunt fondate pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Din examinarea hotărârilor pronunţare în cauză şi a lucrărilor dosarului rezultă că instanţele, întemeindu-se pe probele administrate au stabilit şi reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpaţilor şi de asemenea, au dat o corespunzătoare încadrare juridică infracţiunii de înşelăciune comise, astfel că susţinerea sub aceste aspecte că soluţiile pronunţate nu cuprind motivele pe care se întemeiază, nu este întemeiată.
De asemenea, nu este întemeiată nici critica formulată de apărătorul inculpatului M.V. cu privire la nepunerea în discuţia părţilor a schimbării încadrării juridice prin înlăturarea alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), întrucât însăşi apărătorul acestuia, a cerut, în apel schimbarea încadrării juridice în acest sens, ca motiv de apel, cu care celelalte părţi, procurorul şi instanţa au fost de acord.
Prin urmare câtă vreme însăşi inculpatul, prin apărătorul său a cerut schimbarea încadrării juridice, drept motive de apel, critica din recurs, în acest sens, nu este întemeiată.
Este întemeiată însă cererea procurorului cu privire la înlăturarea aplicării prevederilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), faţă de inculpatul P.I.
Din fişa de cazier judiciar rezultă că inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare cu executare la locul de muncă prin sentinţa penală nr. 145 din 18 octombrie 1996 a Tribunalului Galaţi, pentru infracţiunea de înşelăciune.
Cum inculpatul, în timpul executării acestei pedepse a comis altă infracţiune, corect instanţa de fond a revocat în baza art. 869 C. pen., executarea pedepsei la locul de muncă şi a reţinut starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.
Pe de altă parte, greşit instanţa de fond a reţinut şi starea de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), întrucât, după cum s-a arătat mai sus, fişa de cazier judiciar nu justifică întrunirea condiţiilor şi a prevederilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Or, acest aspect a format şi motivul invocat de procuror în apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi împotriva primei sentinţe penale pronunţată în cauză (nr. 345 din 25 octombrie 1999), iar instanţa de apel (Curtea de Apel Galaţi) prin Decizia penală nr. 143 din 17 martie 2000, a admis apelurile declarate de procuror şi inculpaţi, a casat sentinţa penală şi a trimis cauza pentru rejudecare sub acest aspect.
Prin urmare, prima sentinţă a fost casată şi în apelul procurorului nu se poate susţine că instanţa de apel a cărei decizie este supusă recursului de faţă, ar fi înrăutăţit situaţia inculpatului în propria cale de atac cum susţine procurorul.
Pentru motivele expuse urmează a se înlătura aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), faţă de inculpatul P.I.
În sfârşit este întemeiată şi critica referitoare la modul de individualizare a pedepselor.
Instanţa de apel a reţinut, că faptele inculpaţilor nu au avut consecinţe deosebit de grave pentru care se prevede pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani, motiv pentru care a schimbat încadrarea juridică într-o infracţiune pentru care se prevede o pedeapsă mai uşoară (3 la 15 ani închisoare), dar a menţinut pedepsele aplicate de instanţa de fond.
Or, în raport de cuantumul prejudiciilor cauzate se constată că nu se justifică stabilirea unor pedepse orientate spre limita maximă prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen., astfel că se vor admite recursurile declarate de inculpaţi sub acest aspect, se va casa Decizia atacată şi se vor reduce pedepsele, cu înlăturarea sporului de pedeapsă, aplicat inculpatului P.I., potrivit dispozitivului de mai jos.
Din pedeapsaaplicată inculpatului M.V. se va deduce durata arestării preventive.
Onorariile de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpaţii P.I. şi M.V. împotriva deciziei penale nr. 158 din 10 aprilie 2002 a Curţii de Apel Galaţi.
Casează Decizia penală menţionată numai cu privire la pedepsele aplicate inculpaţilor şi la aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi a sporului de pedeapsă de un an închisoare faţă de inculpatul P.I.
Înlătură aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi sporul de pedeapsă de un an închisoare aplicat inculpatului P.I.
Reduce pedepsele aplicate inculpaţilor, de la câte 13 ani închisoare la câte 10 ani închisoare.
Menţine dispoziţia de revocare, în baza art. 869 C. pen., a executării pedepsei de 3 ani închisoare la locul de muncă, aplicată inculpatului P.I. prin sentinţa penală nr. 145 din 18 octombrie 1996 a Tribunalului Galaţi şi în baza art. 39 alin. (1) şi (2) C. pen., contopeşte restul de 2 ani, o lună şi 23 zile rămas neexecutat din această pedeapsă, cu pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată în cauză, inculpatul urmând să execute 10 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului M.V., durata arestării preventive de la 26 noiembrie 1997, la 19 martie 2003.
Onorariile de avocat, în sumă de câte 300.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 martie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 137/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1400/2003. Penal → |
|---|
