CSJ. Decizia nr. 1400/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1400/2003
Dosar nr. 1983/2002
Şedinţa publică din 19 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 239 din 25 octombrie 2001, pronunţată de Tribunalul Arad a fost condamnat inculpatul S.D. la 8 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.
În baza art. 83 alin. (1) C. pen., a fost revocat beneficiul suspendării condiţionate în privinţa pedepsei de un an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 57/2000 a Tribunalului Arad şi a dispus ca inculpatul să execute această pedeapsă pe lângă cea de 8 ani, deci să execute în final, pedeapsa de 9 ani închisoare, în condiţiile art. 64 şi art. 71 C. pen.
În baza art. 346 C. proc. pen., s-au admis acţiunile civile exercitate de partea vătămată B.D. şi M.M.C., aceasta din urmă în calitate de reprezentantă a minorilor B.S.L. şi B.L.C.
Inculpatul a mai fost obligat să plătească părţii civile M.M.C., în reprezentarea şi pe seama minorilor S.L. şi L.C., suma de 200 milioane lei, cu titlu de daune morale (câte 100 milioane pentru fiecare minor) şi a respins celelalte pretenţii civile solicitate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă pe baza probelor administrate, a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 17 mai 2000, victima B.G.I. a plecat la pescuit la balta Ghioroc, împreună cu T.A. şi S.M., cu autoturismul condus de T.A., unde au stat până, în jurul orelor 21,00, perioadă în care victima şi S.M. au consumat circa un l votcă.
La întoarcere, au ajuns în Aradul Nou, unde trebuia să-l lase pe S.M., apoi să o ducă pe victimă care locuia în centrul oraşului. Când au ajuns în Aradul Nou, toţi trei au intrat în restaurantul A. şi s-au aşezat la o masă pe terasă, unde au consumat bere.
După cca. 20 minute, ospătarul i-a atenţionat să părăsească terasa, întrucât era ora închiderii.
După ce s-au ridicat de la masă, T.A. şi S.M. au mers în faţă, iar în urma lor venea victima B.G.I. La un moment dat, cei doi văzând că victima nu mai vine s-au reîntors pe terasă, unde l-au găsit pe B.G.I. căzut pe trotuar şi mai multe persoane care-i acordau primul ajutor, printre aceştia aflându-se şi inculpatul S.D.
În prezenţa acestora, inculpatul a susţinut că, în timp ce victima a trecut pe lângă masa sa l-a înjurat, după care el i-a aplicat o puternică lovitură la faţă, iar victima a căzut lovindu-se cu capul de fundaţia de beton a gardului sau a trotuarului asfaltat. Între timp victima şi-a revenit, dar a refuzat să fie dusă la spital. A fost dusă la domiciliul său, unde a decedat, fiind găsită în ziua de 19 mai 2001 de către T.A. şi S.M.
Din raportul medico-legal a rezultat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat compresiunii substanţei cerebrale de către un hematom subdural consecutiv unei fracturi de boltă de craniu: leziunile de violenţă care au provocat moartea victimei s-au putut produce prin lovire de corpuri dure şi de corpuri dure.
Împotriva sentinţei de mai sus, a declarat apel inculpatul, care a invocat unele contradicţii între actele medico-legale şi care fac, în opinia acestuia irelevante concluziile referitoare la cauza decesului.
Prin Decizia penală nr. 149 din 4 aprilie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, cu motivarea că chiar dacă au acţionat mai multe cauze, nu se poate omite rolul de cauză principală a traumatismului, lovitura dată de inculpat.
În termen legal, hotărârile au fost atacate cu recurs de inculpat, care a susţinut în esenţă următoarele:
- faptei îi lipseşte unui din elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen., prin aceia că nu există legătură de cauzalitate între acţiunea inculpatului şi urmarea care s-a produs, respectiv, moartea victimei, din probe rezultând că, victima a suferit ulterior conflictului cu inculpatul un alt traumatism care a constituit cauza morţii;
- încadrarea juridică greşită prin nereţinerea art. 73 lit. b) C. pen., lovitura aplicată de inculpat victimei, constituind o ripostă la actul provocator al victimei care a proferat injurii la adresa inculpatului, desigur, reţinând circumstanţa atenuantă s-a solicitat şi reducerea corespunzătoare a pedepsei sub limita minimă legală;
- în subsidiar, s-a solicitat constatarea unor circumstanţe judiciare atenuante personale şi făcând şi aplicarea art. 80 alin. (2) C. pen., pedeapsa să fie coborâtă sub limita minimă legală.
În drept au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12, 17 şi 14 C. proc. pen., dispoziţii în raport de care vor fi examinate motivele prezentate, constatându-se însă că, instanţele au făcut o corectă aplicare a legii.
Astfel, în raport de totalitatea probelor administrate, este evident că inculpatul a aplicat o puternică lovitură victimei, în faţă, care a condus la căderea acesteia şi lovirea de pardoseala de ciment a terasei. Pe de altă parte, de necontestat sunt şi concluziile medico-legale, avizate favorabil de Comisia de control şi avizare potrivit cărora moartea victimei s-a datorat traumatismului care a produs un hematom subdural consecutiv unei fracturi de boltă de craniu.
Circumstanţele în care a fost lovită victima, precum şi momentele ulterioare căderii au fost descrise cu multă precizie de martorii F.A. şi C.D.D.
Potrivit acestor martori, în cadrul unui schimb de cuvinte inculpatul a lovit puternic pe victimă care în cădere s-a lovit la cap de pardoseala de ciment a terasei, rămânând în stare de inconştienţă.
Împrejurarea că ulterior comiterii faptei, cu ocazia cercetării locuinţei victimei s-au constatat urme de sânge şi vomă, nu justifică susţinerea inculpatului privind producerea unui alt traumatism, ci aşa cum precizează şi raportul medico-legal, acestea reprezintă consecinţe ale instalării hematomului subdural, moment în care apariţia hipertensiunii intracraniene provocă tulburări de echilibru şi vomă în jet cu greţuri imperioase.
De altfel, starea de alcoolemie constatată victimei era de 0,30 %o, ceea ce denotă că aceasta nu se afla într-o stare avansată de ebrietate, care să justifice căderea acesteia şi lovirea ulterioară care să fie de natură a produce moartea.
În consecinţă, susţinerile făcute în apărare prin specularea unor date constatate cu ocazia cercetării faptei, fără suport probator, nu sunt de natură să conducă la achitarea inculpatului, fiind corectă condamnarea sa pentru infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.
Din declaraţiile aceloraşi martori este evident că schimbul de cuvinte intervenit între inculpat şi victimă nu justifica producerea unei tulburări inculpatului, de natură a lovi puternic victima, aceasta cu atât mai mult cu cât, victima nu a schiţat nici un gest de ameninţare, ţinând mâinile în buzunar, aşa încât, lovitura neaşteptată l-a găsit nepregătit, fără a se putea sprijini sau apăra.
Desigur, în acest context, chiar dacă victima a ironizat pe inculpat, aceste cuvinte nu erau de natură să realizeze o proporţie între faptă şi tulburarea produsă, cunoscut fiind că numai starea psihică de puternică tulburare creată de atitudinea violentă a victimei justifică reţinerea în favoarea inculpatului a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.
Nefondată este şi critica vizând individualizarea pedepsei.
Nu se constată motive care să atragă aplicarea dispoziţiilor art. 74 – art. 76 C. pen., atâta timp cât inculpatul este recidivist şi s-a sustras atât urmăririi penale, cât şi judecăţii, neputând fi ascultat în mod nemijlocit de instanţă, fiind dat în urmărire generală.
De altfel, nici în căile de atac inculpatul nu s-a prezentat pentru susţinerea motivelor de apel şi recurs, aşa încât nu poate beneficia de clemenţă sub forma reţinerii de circumstanţe judiciare atenuante personale.
Pentru totalitatea considerentelor prezentate, criticile sunt nefondate şi potrivit art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat se va respinge, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.D. împotriva deciziei penale nr. 149 din 4 aprilie 2002 a Curţii de Apel Timişoara.
Obligă recurentul la 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1380/2003. Penal | ICCJ. Decizia nr. 140/2003. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
