CSJ. Decizia nr. 1471/2003. Penal. Contestatie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1471/2003
Dosar nr. 146/2003
Şedinţa publică din 21 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia introdusă la Tribunalul Bucureşti, condamnatul P.I.D. a solicitat să se facă aplicarea legii penale mai favorabile, respectiv, OUG nr. 207/2000, cu consecinţa reducerii pedepselor de câte 10 ani închisoare stabilite prin sentinţa penală nr. 350 din 30 iunie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din acelaşi cod.
A susţinut contestatorul că, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare mai sus-menţionată, prin OUG nr. 207/2000 a Guvernului României s-a modificat art. 146 C. pen., în sensul că prin „consecinţe deosebit de grave" se înţelege o pagubă mai mare de 1.000.000.000 lei, iar prin Legea nr. 456/2001 de aprobare a ordonanţei arătate, plafonul valoric a fost majorat la 2.000.000.000 lei, astfel că, în prezent, încadrarea juridică a faptelor de înşelăciune este în art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu limite de pedepse între 3 şi 15 ani.
Prin sentinţa penală nr. 545 din 13 septembrie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca inadmisibilă cererea condamnatului, reţinându-se că o asemenea cerere nu îndeplineşte cerinţele art. 461 alin. (1) C. proc. pen.
Apelul condamnatului a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 634 din 22 noiembrie 2001.
Prin Decizia nr. 1372 din 14 martie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a admis recursul condamnatului, a casat hotărârile atacate şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă, reţinând că, atâta timp, cât este permisă aplicarea, în anumite condiţii, a legii penale mai favorabile şi în cazul pedepselor definitive, este evident că soluţia de respingere a cererii ca inadmisibilă este contrară legii.
Rejudecând cauza, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa nr. 974 din 24 octombrie 2000, a respins ca nefondată, contestaţia formulată de condamnat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, în raport de maximul special al pedepsei prevăzut de legea mai favorabilă şi de dispoziţiile art. 15 C. pen., avându-se în vedere gravitatea infracţiunilor, dedus din modul de operare şi cuantumul prejudiciului şi persoana condamnatului care a mai fost condamnat, fiind recidivist, contestaţia apare ca nefondată.
Apelul declarat de condamnat a fost respins ca nefondat, prin Decizia nr. 783 din 4 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Împotriva acestor hotărâri s-a declarat recurs de către condamnat, susţinându-se că sunt netemeinice şi nelegale, deoarece instanţele trebuiau să admită contestaţia şi să reducă pedepsele.
Recursul este nefondat.
Este adevărat că, prin noua încadrarea juridică a faptelor de înşelăciune comise de condamnat nu i se mai pot reţine „consecinţele deosebit de grave" prevăzute în art. 215 alin. (5) C. pen.
Însă, potrivit art. 14 C. pen., este obligatorie aplicarea legii penale mai favorabile, când maximul special al legii mai favorabile este mai mare decât pedeapsa aplicată, caz în care se reduce obligatoriu pedeapsa la nivelul maximului prevăzut de noua lege.
În cazul condamnatului contestator, maximul special al legii mai favorabile este mai mare decât pedepsele aplicate.
Instanţele au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 15 C. pen., deoarece aplicarea legii penale mai favorabile este facultativă şi au ţinut seama de infracţiunile comise, conduita condamnatului, perioada efectiv executată şi cuantumul mare al prejudiciului, apreciind că nu se impune în cauză reducerea pedepselor aplicate.
Motivul de casare invocat nefiind fondat şi cum alte cauze de casare, susceptibile de a fi invocate din oficiu nu se constată, recursul condamnatului urmează a fi respins, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul P.I.D. împotriva deciziei penale nr. 783 din 4 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 750.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 250.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1469/2003. Penal. Revizuire. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1472/2003. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
