CSJ. Decizia nr. 1511/2003. Penal

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1511/2003

Dosar nr. 4119/2002

Şedinţa publică din 25 martie 2003

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Bihor, prin sentinţa penală nr. 141 din 1 iulie 2002, a respins cererea formulată de condamnatul F.V. prin care a solicitat întreruperea executării pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 20 din 24 februarie 1997 a Tribunalului Bihor, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că motivul invocat de condamnat şi anume, acela că soţia sa este bolnavă, iar prezenţa sa ar fi necesară pentru rezolvarea problemelor familiale, nu se înscrie în prevederile art. 453 lit. c) C. proc. pen., în sensul că nu constituie „împrejurări speciale" din cauza cărora executarea în continuare a pedepsei să aibă consecinţe grave pentru condamnat sau familia acestuia.

Împotriva sentinţei penale a declarat apel condamnatul criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul respingerii greşite a cererii de întrerupere a executării pedepsei, având în vedere situaţia familială deosebit de grea, respectiv soţia este grav bolnavă şi nu se poate îngriji şi întreţine singură.

Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr. 185/ A din 19 septembrie 2002, a respins apelul, ca nefondat, reţinând că în mod temeinic şi legal, prima instanţă a constatat că motivul invocat de condamnat nu constituie o împrejurare specială datorită căreia executarea pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat sau familia acestuia, în sensul dispoziţiilor art. 453 lit. c) C. proc. pen.

Nemulţumit de hotărârea instanţei de apel, în termen legal, a declarat recurs condamnatul F.V., care a reiterat aceleaşi motive de netemeinice, analizate şi de instanţa de control judiciar şi a solicitat să se dispună admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi întreruperea executării pedepsei.

Examinând hotărârile atacate, în raport de motivele invocate, Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.

Astfel, conform prevederilor art. 453 lit. c) C. proc. pen., la care fac trimitere cele ale art. 455 din acelaşi cod, executarea pedepsei poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat sau familia acestuia.

Potrivit referatului de anchetă socială nr. 1209 din 17 iunie 2002, întocmit de Consiliul local al comunei Chislaz, rezultă că soţia condamnatului are o stare de sănătate precară, recomandându-i-se scutire de efort şi necesită sprijin din partea altor persoane. Tot din ancheta socială rezultă că cei doi au şi o fiică în vârstă de 28 de ani, care locuieşte în Oradea şi lucrează la Spitalul de boli infecţioase.

Or, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, sprijinul reclamat de starea de sănătate a soţiei condamnatului, poate fi acordat de fiica acestora, în vârstă de 28 de ani, căreia îi revine obligaţia legală de a-şi îngriji mama şi în nici un caz nu constituie o situaţie specială care să conducă la întreruperea executării pedepsei, în sensul prevăzut de textul legal mai sus indicat.

Aşa fiind, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, în baza art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul F.V. şi îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se include şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul F.V. împotriva deciziei penale nr. 185 A din 19 septembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea.

Obligă pe recurent la plata sumei de 550.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 martie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1511/2003. Penal