CSJ. Decizia nr. 1505/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1505/2003
Dosar nr. 2439/2002
Şedinţa publică din 25 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 224 din 11 septembrie 2000, Tribunalul Bihor a condamnat, printre alţii, pe inculpatul J.S.G. la pedepsele (două) de câte 4 ani închisoare pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 C. pen., raportat la art. 209 lit. a), g) şi i) din acelaşi cod, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (două fapte).
În baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei cea mai grea, de 4 ani închisoare, sporită cu 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute 4 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 61 C. pen., s-a dispus, în ce-l priveşte pe acest inculpat, revocarea liberării condiţionate a restului de pedeapsă de 614 zile închisoare din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1714/1995 a Judecătoriei Oradea, contopirea acesteia cu pedeapsa aplicată în cauză şi adăugarea sporului de 2 luni închisoare, inculpatul având de executat 4 ani şi 8 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pe latură civilă, în baza art. 14 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat, în solidar cu unii dintre coinculpaţii condamnaţi în aceeaşi cauză, la plată, cu titlu de despăgubiri civile, a sumei de 3.500.000 lei părţii civile L.D. şi 2.000.000 lei părţii civile SC H. SRL Oradea.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 8 septembrie 1999, în înţelegere cu coinculpaţii P.I., P.S. şi B.C., J.S.G., utilizând o cheie franceză modificată, a spart uşa garajului lui L.D., de aici sustrăgând două aparate TV, două scaune din plastic, o butelie pentru gaz lichefiat, o cască pentru motocicletă, o etajeră cu oglindă, o trusă de chei şi un covor persan, toate acestea împărţindu-le, ulterior, între ei.
În aceeaşi companie, în perioada 3 - 7 septembrie 1999, inculpatul deplasându-se cu autoturismul coinculpatului B.C. la un magazin aparţinând SC H. SRL Oradea, au forţat sistemul de închidere, au pătruns în incintă, de aici sustrăgând alimente, băuturi şi ţigări, de asemenea, bunuri împărţite între ei.
Împotriva sentinţei, au declarat apeluri, printre alţii, inculpatul J.S.G., motivul invocat fiind netemeinicia pedepsei aplicate.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr. 123 din 10 mai 2001, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Nemulţumit şi de hotărârea pronunţată în apel, în termen legal, inculpatul J.S.G. a declarat recurs, cale de atac motivată tot pe netemeinicia pedepsei aplicate.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), text de lege care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Raportând la cauză aceste dispoziţii legale, se reţine că procedând la aplicarea pedepsei de câte 4 ani închisoare pentru infracţiunea de furt calificat (două fapte), instanţa a considerat pericolul social al faptei, agravat de săvârşirea acesteia de două sau mai multe persoane împreună, în timpul nopţii şi prin efracţie, împrejurările în care s-au săvârşit, respectiv prin înţelegere şi urmărirea persoanelor păgubite, dar şi persoana inculpatului recidivist şi care s-a sustras de la urmărirea penală.
În aceste condiţii, dispunându-se executarea pedepsei în regim de privare de libertate, există prezumţia că se va realiza şi scopul ei, astfel cum prevede art. 52 C. pen.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În baza dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul J.S.G. împotriva deciziei penale nr. 123 din 10 mai 2001 a Curţii de Apel Oradea.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 martie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 150/2003. Penal. întrerupere executare... | CSJ. Decizia nr. 1507/2003. Penal → |
|---|
