ICCJ. Decizia nr. 16/2003. Penal. Revizuire. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.16.

Dosar nr.5078/2003

Şedinţa publică din 13 ianuarie 200.

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr.791 din 16 septembrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul D.C.C. prin care a solicitatreducerea pedepsei aplicate şi condamnarea unei alte persoane care ar fi avut calitatea de instigator.

Hotărârea a fost atacată cu apel, care, prin Decizia nr. 637 din 27 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală,a fost respins ca nefondat.

Nemulţumit şi de această hotărâre, revizuientul condamnat a atacat-o cu recurs pe care, în termen legal, l-a înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

El a reiterat aceleaşi motive. În mod evident recursul declarat este nefondat şi urmează a fi respins ca atare.

Reducerea pedepsei aplicate solicitată de condamnat nu face parte din cazurile de revizuire expres şi limitativ prevăzute în dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., ci reprezintă un motiv pentru exercitarea căilor ordinare de atac, deja epuizate în cauză.

Revizuientul urmează a fi obligat, în temeiul art.192 alin.2 C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul D.C.C. împotriva deciziei penale nr.637 din 27 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul la 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 ianuarie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 16/2003. Penal. Revizuire. Recurs