CSJ. Decizia nr. 1676/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1676/2003
Dosar nr. 200/2003
Şedinţa publică din 2 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 373 din 1 octombrie 2002, Tribunalul Botoşani l-a condamnat pe inculpatul M.L., în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut şi aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dispus deducerea duratei arestării preventive de la 11 aprilie 2002, la zi.
Inculpatul a fost obligat să plătească despăgubiri civile părţilor civile Spitalul Judeţean Botoşani, suma de 2.665.712 lei şi Spitalului Militar Iaşi, suma de 9.908.315 lei.
S-a luat act că partea vătămată C.V. nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărător din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Instanţa a reţinut, în fapt, că familiile inculpatului M.L. şi a părţii vătămate C.V. sunt vecine în comuna Rădăuţi Prut, judeţul Botoşani şi relaţiile dintre acestea sunt tensionate de mai multă vreme.
În ziua de 8 august 2001, aflând de la soţia sa că a fost batjocorită de vecina C.S., inculpatul a pătruns în curtea acesteia, lovind-o şi răsturnându-i în cap apa dintr-o cadă, pentru spălat rufe.
C.S., mama părţii vătămate C.V., l-a ameninţat pe inculpat că va anunţa poliţia, plecând chiar spre sediul postului comunal.
Inculpatul s-a prezentat şi el la poliţie, însă nefiind nici un lucrător la post, a agresat-o din nou pe C.S., revenind apoi acasă.
Între timp a sosit în localitate, în jurul orelor 19,30, partea vătămată C.V. care, aflând ce s-a întâmplat a mers la postul de poliţie însoţit de martorul P.M., de unde, împreună cu mama sa şi martorul sus-numit, a plecat spre casă.
Trecând pe lângă locuinţa inculpatului M.L. şi văzându-l în curte, partea vătămată s-a îndreptat spre acesta, intrând în curte pentru a-l întreba despre motivele agresării mamei sale.
Inculpatul a reacţionat violent, scoţând ameninţător de la brâu un ciocan şi încercând să o lovească pe partea vătămată.
Întrucât aceasta a fugit, inculpatul a urmărit-o, lovind-o cu ciocanul în spate şi după ce partea vătămată a reuşit să iasă din curte a mai fost lovită cu acelaşi obiect în cap. Căzând în drum, partea vătămată a mai fost lovită o dată de inculpat cu ciocanul în cap şi apoi cu picioarele peste corp.
La ţipetele mamei părţii vătămate, a ieşit din propria curte C.G., tatăl celui lovit care, cu o rangă, l-a ameninţat pe inculpat şi l-a determinat să fugă.
Partea vătămată C.V. a fost internată succesiv, în perioadele 9-21 august 2001 şi 12-13 septembrie 2001, în Spitalele Dorohoi, Botoşani şi Militar Iaşi.
Din Raportul de expertiză medico-legală al I.M.L. Botoşani rezultă că partea vătămată a suferit un traumatism cranian cu plagă contuză şi fractură cu înfundare parietală stânga, necesitând 28-3o zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
S-a concluzionat că leziunile nu au pus în primejdie viaţa părţii vătămate.
Pentru a stabili temeiul juridic al răspunderii penale a inculpatului, instanţa a reţinut că, în raport cu obiectul folosit în agresiune, apt de a produce moartea, intensitatea loviturilor aplicate şi zona vitală vizată, făptuitorul, chiar dacă nu a urmărit suprimarea vieţii victimei, a realizat că aceasta se putea produce, acţionând astfel cu intenţie indirectă şi săvârşind infracţiunea de tentativă la omor calificat.
Împotriva hotărâri a declarat apel inculpatul M.L., solicitând schimbarea încadrării juridice, în infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen. şi în subsidiar, o reducere mai accentuată a pedepsei ca efect al circumstanţelor atenuante reţinute, precum şi prin reţinerea scuzei provocării.
Prin Decizia penală nr. 390 din 25 noiembrie 2002, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondat apelul inculpatului, constatând că încadrarea juridică reţinută de instanţa de fond este corectă, că împrejurarea invocată ca scuză a provocării, respectiv că scandalul a fost iniţiat de mama părţii vătămate, nu subzistă, fapta imputată fiind săvârşită după trecerea unui timp îndelungat, când inculpatul nu se mai afla sub stăpânirea „puternicei tulburări sau emoţii" cerută de art. 73 lit. b) C. pen. şi, în sfârşit, că pedeapsa a fost individualizată ţinând seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpat, solicitând, ca în precedent, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., reţinerea şi a circumstanţei atenuante legale a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., produsă prin pătrunderea părţii vătămate în curtea sa şi reducerea pedepsei.
Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului de la dosar, Curtea constată că motivele de recurs invocate sunt prevăzute de cazurile de casare de la art. 3859alin. (1), pct. 17, 171 şi 14 C. proc. pen., însă nu sunt fondate.
Situaţia de fapt a fost temeinic stabilită şi corect reţinută de către instanţe, aceasta rezultând fără echivoc din declaraţiile martorilor P.M., D.I., D.O., C.S., C.G., M.A., U.G., certificatul medico-legal şi raportul de expertiză medico-legală, coroborate cu declaraţiile inculpatului care, însă indică locul aplicării loviturilor de ciocan asupra părţii vătămate, în curtea sa.
Această precizare a inculpatului este contrazisă de celelalte mijloace de probă, relevantă fiind declaraţia martorului P.M., persoană care nu face parte din familiile părţilor şi care, prezentă la locul şi în timpul săvârşirii faptei, a descris succesiunea actelor de violenţă aşa cum a fost şi reţinută de instanţe.
Este, de asemenea, corectă încadrarea juridică reţinută, inculpatul executând material, acţiunea aptă să producă moartea părţii vătămate şi realizând, subiectiv, această posibilitate, pe care, dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o.
Această concluzie rezultă din împrejurările concrete de săvârşire, inculpatul folosind la agresiune un ciocan, aplicând loviturile într-o zonă corporală de pericol maxim pentru viaţa victimei şi producându-i acesteia un traumatism cranian cu fractura osului parietal cu înfundare.
În cauză, nu sunt realizate condiţiile provocării, prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., aşa cum pretinde inculpatul cu referire la pătrunderea părţii vătămate în curtea sa.
Este temeinic stabilit că partea vătămată a intrat în curtea inculpatului fără să manifeste vreo intenţie agresivă, ci doar de a discuta în legătură cu motivele violenţelor săvârşite de acesta din urmă asupra numitei C.S.
În acest context actul părţii vătămate nu poate fi calificat ca ilicit, inculpatul nefăcând vreun reproş în legătură cu prezenţa acestuia în curtea sa, ci s-a folosit de acest prilej pentru a se răfui cu membrii familiei vecine, cu care se afla în conflict.
La aplicarea pedepsei s-a ţinut seama de toate criteriile de individualizare, instanţa luând în considerare şi precedentul relaţiilor dintre familiile părţilor, cât şi conduita anterioară bună a inculpatului.
Pedeapsa, astfel cum a fost aplicată, este justificată şi necesară realizării scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Pentru toate cele de mai sus şi întrucât nu se constată, nici din examinarea din oficiu a hotărârilor, existenţa vreunui caz de casare, recursul inculpatului M.L. urmează să fie respins ca nefondat.
Conform art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 11 aprilie 2002, la 2 aprilie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.L. împotriva deciziei penale nr. 390 din 25 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Suceava.
Deduce din pedeapsă, perioada arestării preventive a inculpatului de la 11 aprilie 2002, la 2 aprilie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1675/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1677/2003. Penal. Art.183 c.pen. Recurs → |
|---|
