CSJ. Decizia nr. 164/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
Secţia Penală
Decizia NR.164/2003
Dosar nr.2834/2002
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul V.D.I. împotriva deciziei penale nr.125 din 28 mai 2002 a Curţii de Apel Alba-Iulia.
S-au prezentat părţile civile S.T. şi M.I., cât şi apărătorul desemnat din oficiu, avocat B.A., lipsind recurentul inculpat.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a cerut admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi dispunerea achitării acestuia în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a C.proc.pen.
Părţile civile prezente au arătat că inculpatul se face vinovat de săvârşirea faptei.
Procurorul a cerut respingerea recursului ca nefondat, vinovăţia fiind pe deplin stabilită.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.292 din 12 septembrie 2001 a Tribunalului Hunedoara, inculpatul V.D.I a fost condamnat la 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art.254 alin.1 C.pen. raportat la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.74, 76 C.pen. şi la 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prevăzută de art.239 alin.2 şi 3 C.pen., cu aplicarea art.74, 76 C.pen.
În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b C.pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 luni închisoare.
În baza art.81, 82 C.pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni în condiţiile art.83 C.pen.
În temeiul art.254 alin.3 C.pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 80.000 lei.
Cererile de daune morale formulate de părţile civile S.T. şi M.I. au fost respinse.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 600.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În ziua de 16 august 2000, inculpatul V.D.I, conductor de bilete în cadril Staţiei CFR Arad îşi exercita atribuţiile de serviciu pe trenul rapid 375/2 pe ruta Curtici – Arad – Simeria.
Constatând că trei călători aveau bagaje voluminoase care depăşeau greutatea admisă, inculpatul nu a procedat la întocmirea procesului-verbal de contravenţii privind încălcarea normelor referitoare la transportul pe calea ferată, ci a pretins o sumă de bani, fără a preciza cuantumul, pentru a nu da curs dispoziţiilor legale arătate mai sus.
Inculpatul a primit iniţial suma de 60.000 lei de la martorul V.A., sumă pe care a apreciat-o ca insuficientă şi la care s-au mai adăugat 20.000 lei.
Martorul l-a sesizat despre cele întâmplate pe subofiţerul S.T.. La verificarea efectuată de de acesta şi de plt.adj. M.I., inculpatul a recunoscut că a primit de la călători suma de 80.000 lei, fără a elibera documente justificative.
Inculpatul a încercat să plece din compartiment înainte de încheierea verificării, împrejurare în care s-a creat o busculadă în timpul căreia, lucrătorii de poliţie au fost loviţi, suferind leziuni ce au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale, iar inculpatul a reuşit să arunce banii pe fereastra vagonului.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de sesizare, declaraţiile martorilor, declaraţiile părţilor vătămate, certificate medico-legale, ordin şi atribuţii de serviciu.
Inculpatul nu a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa.
Curtea de Apel Alba-Iulia, prin Decizia penală nr.399/A din 6 decembrie 2001 a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi de inculpatul V.D.I, a desfiinţat sentinţa penală nr.292 din 12 septembrie 2001 a Tribunalului Hunedoara şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că tribunalul l-a condamnat pe inculpat pentru o singură infracţiune de ultraj, deşi a fost sesizată cu privire la săvârşirea a două astfel de infracţiuni faţă de doi subofiţerii.
Prin sentinţa penală nr.70 din 6 martie 2002, Tribunalul Hunedoara, l-a condamnat pe inculpatul V.D.I la pedeapsa de 3 luni închisoare în baza art.254 alin.1 C.pen. raportat la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.74-76 C.pen. şi la două pedepse de câte 2 luni închisoare în baza art.239 alin.2 şi 3 C.pen., cu aplicarea art.74-76 C.pen.
În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b C.pen., inculpatul va executa pedeapsa de 3 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată condiţionat pe o perioadă de 2 ani şi 3 luni, în condiţiile art.81, 82 şi 83 C.pen.
În baza art.254 alin.3 C.pen. s-a dispus confiscarea sumei de 80.000 lei de la inculpat.
Cererile de acordare de daune morale formulate de părţile civile S.T. şi M.I. au fost respinse.
În baza art.191 C.proc.pen., inculpatul a fost obligat la 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală nr.125 din 28 mai 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul V.D.I care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi achitarea sa în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a C.proc.pen. pentru faptele reţinute în sarcina sa. În subsidiar, recurentul a solicitat achitarea în temeiul dispoziţiilor art.11 pct.2 lit.a şi art.10 lit.b1 C.proc.pen. şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.
Temeiul juridic al recursului declarat îl constituie dispoziţiile art.3859 pct.18 C.proc.pen.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.
Instanţele de judecată au reţinut în mod corect vinovăţia inculpatului V.D.I şi l-au condamnat pe acesta pentru fapte a căror săvârşire cu intenţie este pe deplin dovedită de probatoriul administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală cât şi în timpul cercetării judecătoreşti.
Declaraţiile martorilor cu privire la pretinderea şi primirea de către inculpat a sumei de 80.000 lei drept mită pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu se coroborează cu conţinutul procesului-verbal de constatare întocmit de lucrătorii de poliţie şi în care se consemnează găsirea acestei sume de bani asupra inculpatului care a şi recunoscut provenienţa ei ilicită (filele 13-17 şi 2-4 dos.urm.pen.).
În prezenţa martorilor asistenţi inculpatul V.D.I, după ce a afirmat că a primit 80.000 lei de la călătorii care nu aveau bilet, a prezentat poliţiştilor această sumă de bani formată din bancnote de 10.000 lei. Martorii l-au văzut pe inculpat aruncând banii pe fereastra trenului pentru a înlătura astfel probele care îl încriminau.
Din probele administrate în cauză mai rezultă că lucrătorii de poliţie îşi declinaseră identitatea astfel că inculpatul V.D.I a avut reprezentarea faptului că aceştia se află în exerciţiul funcţiunii, împotrivirea sa la finalizarea verificării fiind menită tocmai să înlăture consecinţele fireşti ale controlului efectuat.
Busculada creată a fost receptată diferit de alte persoane aflate în tren dar care nu au fost martori oculari ai incidentului şi care nu au avut reprezentarea corectă a celor petrecute.
Martorii care s-au aflat nemijlocit la faţa locului au prezentat o situaţie clară şi lămuritoare a incidentului, dispoziţiile lor coroborându-se cu cele ale părţilor vătămate.
Pentru aceste motive, Curtea reţine vinovăţia inculpatului pentru faptele reţinute în sarcina sa pe care le apreciază ca fiind fapte de pericol social, astfel că, aplicarea dispoziţiilor art.10 lit.b1 C.proc.pen. şi art.181 C.pen. nu se justifică în cauză.
Faptele de corupţie ale conductorilor de tren prin frecvenţa comiterii lor şi mai ales însoţite de acte de împotrivire şi violenţă faţă de persoanele aflate în exerciţiul autorităţii de stat nu pot fi considertate ca lipsite de pericol social şi ca aducând o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de legiuitor.
Curtea, urmează să respingă ca nefondat recursul inculpatului V.D.I şi să dispună obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art.38515 pct.1 lit.b , art.192 alin.2 C.proc.pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de inculpatul V.D.I împotriva deciziei penale nr.125 din 28 mai 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, ca nefondat.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 161/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 165/2003. Penal → |
|---|
