ICCJ. Decizia nr. 198/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTEDE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.198Dosar nr.3606/2003
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2004
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr.363 din 8 iulie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a I-a penală, pronunţată în dosarul nr.1677/2003.
La apelul nominal, s-a prezentat recurentul inculpat, aflat în stare de arest,asistat de avocat M.B., apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Apărătorul recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi, în principal, achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, întrucât nu există probe în acuzare, iar condamnarea nu se poate întemeia numai pe prezumţii. A considerat că vinovăţia inculpatului există numai pentru infracţiunea prevăzută de art.4 din Legea nr.143/2000. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului.
Procurorul a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de inculpat, apreciind că din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul este atât consumator de droguri, cât şi traficant de droguri, iar pedepsele aplicate au fost corect individualizate în raport cu prevederile art.72 din Codul penal.
Recurentul inculpat a declarat că este de acord cu susţinerile apărătorului său.
CURTEA,
Asupra recursuluide faţă.
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr.89 din 4 februarie 2003, pronunţată în dosarul nr.5122/2002, Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală, în baza art.2 alin.1 şi 2 din Legea nr.143/2000, a condamnat pe inculpatul D.M. la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b din Codul penal. A aplicat art.71 şi 64 din Codul penal.
În baza art.4 din Lega nr.143/2000, acelaşi inculpat a mai fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea art.71 şi 64 din Codul penal.
În baza art.83 din Codul penal, a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr.539 din 16 februarie 2001 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, pedeapsă pe care inculpatul o va executa alături de fiecare din pedepsele aplicate în cauză.
În baza art.33 lit.a şi art.34 lit.b din Codul penal, a contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisore şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b din Codul penal, la care a adăugat pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.539/2001 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, în final, inculpatul urmând să execute 10 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b din Codul penal, cu aplicarea art.71 şi 64 din acelaşi cod.
Instanţa a enţinut starea de arest a inculpatului, conform art.350 din Codul de procedură penală şi în baza art.88 din Codul penal a dedus prevenţia de la 12 martie 2002 la zi.
În baza art.118 lit.d din Codul penal, a dispus confiscarea sumei de 4.800.000 lei şi a sumei de 60 dolari.
În baza art.17 din Legea nr.143/2000 şi a art.118 lit.b şi e din Codul penal, a dispus confiscarea specială a 12 comprimate metadonă.
Instanţa a reţinut că la data de 12 martie 2002, organele de poliţie din cadrul IGP – BCCOAB au observat două persoane, identificate ulterior ca fiind M.R. şi B.R.M., care se deplasau dinspre str. Cuza Vodă către str. Cpt.Vitejescu la imobilul nr.1, loc cunoscut ca fiind locuinţa unor persoane care se ocupă cu traficul de droguri. După circa 10 minute, când cei doi au revenit pe str. Cuza Vodă, au fost opriţi şi imobilizaţi de organele de poliţie, ocazie cu care Burcea Răzvan a aruncat din gură o punguţă din material plastic ce conţinea o substanţă pulverulentă de culoare maron. Martorul a declarat că a cumpărat-o de la M. zis „B.” care locuieşte în str.Cpt. Vitejescu nr.1, sector 4. Conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat în cauză, substanţa găsită în punguţa aruncată de martor conţine 0,10 gr. heroină, drog de mare risc.
Ca urmare a efectuării unei percheziţii domiciliare autorizate la locuinţa inculpatului D.M. au fost găsite sumele de 4.800.000 lei şi 20 dolari, iar în a doua încăpere ocupată de D.D. şi R.A. au fost găsite în frigider 10 pastile „SN” iar în dulap în haina martorului D.D. s-a găsit un tub de medicamente conţinând 24 comprimate „SN”. Acelaşi raport de constatare tehnico-ştiinţifică reţine că toate cele 34 de comprimate conţin metadonă, drog trecut în tabelul II anexă la Legea nr.143/2000. Martorul D.D. a declarat că metadona îi aparţine inculpatului D.M., aspect confirmat şi de inculpat cu motivarea că le cumpărase pentru consum propriu în încercarea de a renunţa la consumul de heroină.
Deşi inculpatul a negat comercializarea de droguri, recunoscând că ar fi numai consumator de droguri, a recunoscut că uneori cumpăra droguri şi pentru alte persoane. Martorul B.R.M. a relatat că în numeroase rânduri a cumpărat droguri de la inculpat la preţul de 200.000 lei doza. De asemenea, martorul L.A. a arătat că a cumpărat de două ori heroină de la inculpat cu preţul de 100.000 lei per doză. C.B. a confirmat că şi el a fost cu inculpatul pentru a cumpăra droguri de la alte persoane din zona Ferentari, ocazie cu care inculpatul cumpăra droguri şi pentru alţi consumatori de la care primise bani cu acest scop.
Prin Decizia penală nr.363 din 8 iulie 2003, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpatul D.M. împotriva sentinţei penale nr.89 din 4 februarie 2003, pe care a desfiinţat-o în parte, constatând că pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.539/2001 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti pentru infracţiunea prevăzută de art.36 alin.1 din Decretul nr.328/1966 a fost integral şi condiţionat graţiată în baza art.1 şi 7 din Legea nr.543/2002.
Instanţa de apel a dispus ca inculpatul să execute în final 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b din Codul penal, după executarea pedepsei principale, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs, solicitând, în principal, casarea hotărârilor pronunţate de ambele instanţe, achitarea sa pentru infracţiunea prevăzută de art.2 alin.1 şi 2 din Legea nr.143/2000, invocând cazul prevăzut de art.3859 pct.12 teza I din Codul de procedură penală şi, în subsidiar, reducerea pedepsei, invocând cazul prevăzut de art.3859 pct.14 din acelaşi cod.
Examinând ambele motive de recurs, Înalta Curte constată că nu sunt justificate, pentru argumentele ce urmează:
Ambele instanţe au reţinut corect situaţia de fapt şi au încadrat corespunzător faptele, probele existente la dosar confirmând săvârşirea ambelor infracţiuni pentru care inculpatul a fost trimis în judecată: infracţiunea prevăzută de art.2 alin.1 şi 2 din Legea Nr.143/2000 şi infracţiunea prevăzută de art.4 din aceaşi lege.
Declaraţiile tuturor martorilor audiaţi în cauză pe parcursul procesului penal, precum şicelelalte probe efectuate în cauză (procese verbale de constatare, percheziţie domiciliară, expertiză tehnico-ştiinţifică, recunoaşteri din grup, procese verbale de predare a probelor spre analiză) au confirmat săvârşirea de către inculpat atât a infracţiunii prevăzută de art.4 din Legea nr.143/2000, deţinere de droguri pentru consum propriu, fără drept, recunoscută de inculpat, cât şi a infracţiunii prevăzute de art.2 alin.1 şi 2 din aceeaşi lege, (procurarea, deţinerea, punerea în vânzare a drogurilor de risc şi de mare risc), care nu a fost recunoscută de inculpat.
Potrivit art.69 din Codul de procedură penală, declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Or, declaraţiile recurentului inculpat referitoare la împrejurarea că nu ar fi comercializat droguri nu numai că nu se coroborează cu vreo altă probă efectuată în cauză, dar sunt infirmate chiar de martorii care au cumpărat droguri de la inculpat, unul dintre ei fiind surprins de organele de poliţie imediat după cumpărarea unei doze.
În consecinţă, acest prim motiv de recurs (principal), privind greşita condamnare a recurentului inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art.2 alin.1 şi 2 din Legea nr.143/2000, este nefondat şi va fi respins.
Nefondat este şi motivul subsidiar (cazul prevăzut de art.3859 pct.14 din Codul de procedură penală), referitor la aplicarea unei pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art.72 din Codul penal, întrucât instanţele au individualizat bine pedepsele în raport cu criteriile generale prevăzute de acest text, aplicându-iinculpatului ca pedeapsă rezultantă, pedeapsa minimă prevăzută de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000.
Acordarea circumstanţelor atenuante prevăzute de art.74 din Codul penal nu se justifică în raport cu comportarea nesinceră a inculpatului şi cu existenţaantecedentelor penale.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art.88 din Codul penal, va fi scăzut din durata pedepsei timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 12 martie 2002 la14 ianuarie 2004.
Conform art.192 alin.(2) din Codul de procedură penală, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 1.500.000 lei, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr.363 din 8 iulie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a I-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 12 martie 2002 la 14 ianuarie 2004.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 ianuarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 19732003/2003. Penal. Conflict de competenta.... | CSJ. Decizia nr. 1983/2003. Penal. Conflict de competenta.... → |
|---|
