CSJ. Decizia nr. 1986/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1986/2003
Dosar nr. 4488/2001
Şedinţa publică din 17 aprilie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă.
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1486 din 30.12.1998, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în baza art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a condamnat pe inculpatul I.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 1 şi art. 10 din Legea nr. 137/1997, a constatat graţiată integral şi condiţionat pedeapsa.
În baza art. 215 alin. (1) şi (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a condamnat pe inculpatul N.F. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 1 şi 10 din Legea nr. 137/1997, a constatat graţiată integral şi condiţionat această pedeapsă.
S-a luat act că inculpaţii nu au fost arestaţi în cauză.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpaţilor, în solidar, între ei şi partea responsabilă civilmente S.C. B. S.A. la 247.596.195.136 lei către parte civilă S.C. C.B. S.A.
S-a menţinut măsura sechestrului asigurător, instituită în faza de urmărire penală, până la recuperarea prejudiciului. Inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 8 milioane lei fiecare.
Instanţa a reţinut că la data de 14 noiembrie 1991, prin sentinţa civilă nr. 3203/1991 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, a fost înfiinţată C B., persoană juridică română organizată ca societate bancară pe acţiuni, înmatriculată la registrul comerţului al municipiului Bucureşti.
În perioada 1 ianuarie 1993 – 27 ianuarie 1995, inculpatul I.M. a îndeplinit funcţia de preşedinte executiv al băncii, iar S.P. preşedinte onorific (funcţie pe care a îndeplinit-o şi în perioada 4 iulie 1995-9 februarie 1996). În realitate, S.P. a exercitat toate prerogativele unui vicepreşedinte executiv. Inculpatul I.M. şi S.P. au fost membrii fondatori şi acţionari ai S.C. C.B.
În vara anului 1993 ei l-au cunoscut pe inculpatul N.F. şi au hotărât să constituie o societate comercială cu obiect de activitate în domeniul aeronautic denumită S.C. A.S.S. (S.R.L.). Societatea a fost înfiinţată prin sentinţa civilă din 17 august 1993 şi a fost înmatriculată la Registrul Comerţului al municipiului Bucureşti, având un capital social de 40.150.000 lei, iar în obiectul de activitate fiind cuprinse, printre altele, şi servicii aeriene de mărfuri şi călători. Asociaţi ai acestei societăţi erau I.M., P.S., N.F., B.G. şi B.N., fiecare cu un aport social de 8.030.000 lei, cu excepţia lui P.S., care a depus 10.000 USD. La 3 februarie 1996, părţile sociale ale asociatului B.G au fost cedate noului asociat P.C.
Inculpatul N.F. a îndeplinit funcţia de director general al societăţii până la data de 1 aprilie 1995, când funcţia a fost preluată de N.C.
Pentru realizarea obiectului de activitate, respectiv achiziţionarea unor aeronave, s-a hotărât ca preţul acestora să se facă prin credite de la C.B. S.A. unde I.M. şi S.P. ocupau funcţii de conducere. În acest sens, S.P. şi N.F. au încheiat două contracte cusocietatea A.P.I. din Statele Unite, pentru achiziţionarea a 3 avioane şi un elicopter în valoare de 17.725.000 dolari SUA.
În vederea plăţii aeronavelor, inculpatul N.F. a solicitat S.C. C.B. S.A. mai multe credite în valută.
Astfel, la data de 30 noiembrie 1993, inculpatul N.F. a solicitat un credit de 40.000 dolari SUA necesari şcolarizării piloţilor, cerere aprobată de inculpatul I.M. şi învinuitul S.P., cu menţiunea ca ridicarea sumei să se facă în numerar. Deşi între bancă şi societatea menţionată nu s-a încheiat nici un contract de credit, suma a fost ridicată de la casieria băncii, conform notei contabile nr. 402037 din 10 decembrie 1993.
La data de 21 ianuarie 1994, inculpatul N.F. a solicitat aceleiaşi bănci un nou credit în valută de 2.350.000 dolari SUA pentru importul celor 3 aeronave.
Procedându-se în acelaşi mod, fără încheierea unui contract de credit bancar, societatea a ridicat suma de 1.673.400 dolari SUA, în baza ordinului de plată nr. 04198 din 21 ianuarie 1994, semnat de S.P.
La 7 februarie 1994, inculpatul N.F. a solicitat un alt credit în valoare de 195.000 dolari SUA pentru şcolarizarea piloţilor şi tehnicienilor, dar învinuitul S.P. i-a aprobat creditul doar pentru 171.140 dolari SUA.
La 28 aprilie 1994, acelaşi inculpat a solicitat un nou credit valutar în sumă de 296.350 dolari SUA având ca destinaţie plata şcolarizării piloţilor, cheltuieli de prospectare a pieţii, plata unor taxe şi servicii aeroportuare şi cumpărarea unor documentaţii pentru navigaţie.
La 27 mai 1994, inculpatul N.F. a solicitat un nou credit valutar în sumă de 10.282.450 dolari SUA necesari pentru achitarea unui avion, a pieselor de schimb, utilaje pentru întreţinerea avioanelor, plata unor servicii şi taxe aeroportuare, a poliţelor de asigurare, documentaţii de navigaţie. La aceeaşi dată şi pentru motive similare, inculpatul N.F. a mai solicitat un credit în valută în sumă de 462.000 dolari SUA.
În baza cererilor menţionate, între bancă şi S.C. A.S.S (S.R.L.) s-au încheiat 3 contracte de credit în valută:
La 8 februarie 1994, s-a încheiat contractul nr. 61 semnat, din partea C.B., de inculpatul I.M. şi de învinuitul S.P., iar din partea societăţii menţionate de inculpatul N.F., obiectul contractului constituindu-l acordarea unui credit de 171.140 dolari SUA pentru şcolarizarea piloţilor şi a tehnicienilor. Garantarea împrumutului se asigura cu sumele de bani aflate sau care vor intra în conturile beneficiarului.
Pentru acordarea acestui împrumut nu a existat aprobarea Comitetului de direcţie şi avizul direcţiilor de specialitate şi nici nu s-a avut în vedere faptul că pe parcursul anului 1993, societatea beneficiară nu a avut activitate şi, practic, nu exista nici o garanţie de rambursare a creditului.
La aceeaşi dată, 8 februarie 1994, între C.B, reprezentată de P.S., şi N.I, director economic, şi S.C. A.S.S. (S.R.L.), reprezentată de inculpatul N.F. s-a încheiat un nou contract de credit, similar cu primul, prin care banca acorda un împrumut de 6.000.000 dolari SUA pentru importul aeronavelor şi cheltuielile de şcolarizare ale piloţilor. Şi în acest caz, au lipsit avizele necesare acordării creditului şi nu au existat garanţii.
La data de 16 mai 1994, între C.B. S.A. şi aceeaşi societate, reprezentate de aceleaşi persoane, s-a încheiat contractul de credit nr. 113 pentru suma de 22.000.000 dolari SUA având ca destinaţie: import de aeronave, cheltuieli de şcolarizare, achiziţii de piese de schimb, manuale de zbor şi alte cheltuieli specifice. Garantarea rambursării se făcea prin gaj fără deposedare asupra navelor importate din credit şi prin cesionarea în favoarea băncii a eventualelor despăgubiri pentru aeronave. Creditul a fost aprobat de comitetul de direcţie, dar fără vreun aviz din partea direcţiilor de specialitate.
Conform fişelor de credit, din împrumuturile în valută, S.C. A.S.S. (S.R.L.) a folosit suma totală de 20.268.658,14 dolari SUA din care 17.862.919,32 dolari SUA pentru achiziţionarea de aeronave şi restul pentru cheltuieli adiacente. Din creditele în valută acordate de bancă, societatea menţionată nu a restituit decât suma de 10.000 dolari SUA.
În afara acestor credite în valută, S.C. A.S.S. (S.R.L.) a mai împrumutat şi sume în lei.
Astfel, în cursul lunii mai 1994, inculpatul N.F. a solicitat C.B. un nou împrumut în valoare de 1.000.000.000 lei, cerere aprobată de inculpatul I.M. şi învinuitul P.S. şi de Comitetul de direcţie al băncii, încheindu-se ulterior contractul de împrumut nr. 1 din 31 mai 1994, garantat cu cesionarea veniturilor ce se vor realiza şi ipotecarea hangarului care urma să se construiască, fără a se prevede un grafic de restituire.
Creditul a fost folosit dar nu s-a restituit nici o sumă.
Pentru că lucrările la hangar intraseră în impas, din lipsă de fonduri, inculpaţii I. şi N., precum şi P.S. au hotărât ca investiţia să fie continuată de S.C. A.S. Călăraşi la care erau acţionari, iar la 1 decembrie 1994 s-a încheiat contractul nr. 93. În baza acestui contract, trebuia construit un hangar, lucrare finanţată de societatea din Călăraşi.
Pentru obţinerea fondurilor necesare, C.M. a solicitat C.B. un împrumut de 1.605.000.000 lei. În perioada 28 octombrie 1994 – 28 decembrie 1994, între C.B. Agenţia O. şi S.C. A.S. Călăraşi s-au încheiat 5 contracte de credit, totalizând suma menţionată. Din suma de 1.605.000.000 lei, S.C. A.S. a dat sub formă de avans S.C. A.S.S. suma de 1.434.200.000 lei.
În anul 1996, S.C. A.S. Călăraşi a solicitat returnarea avansului plus penalităţile de întârziere, iar în anul 1997, S.C. A.S.S. i-a restituit 1.605.000.000 lei, urmând ca ratele scadente şi dobânzile să fie restituite de C.B.
Întrucât sumele totale (în valută şi în lei) acordate cu împrumut de C.B. societăţii conduse de N.F. depăşeau cu mult 20% din capitalul social şi rezervele băncii, inculpaţii I. şi N. în înţelegere şi cu P.S. au întreprins demersuri pentru sindicalizarea creditului prin atragerea uneia sau a mai multor bănci care să preia o parte din credit.
Astfel, la 7 iulie 1994, inculpatul N. a solicitat B. S.A., prin adresa nr. 165/1994, să sprijine cumpărarea avionului F. 50 din care, la acea dată, C.B. achitase doar 40% din preţ.
La data de 14 iulie 1994, învinuitul P.S. a cerut aceleiaşi bănci să participe la sindicalizarea creditului. În urma tratativelor dintre reprezentanţii celor două bănci, B. S.A. a fost de acord cu sindicalizarea unui credit de 10.500.000 dolari SUA şi, în acest scop, a creditat un cont al C.B. deschis la B. cu suma de 4.000.000 dolari SUA, condiţionând eliberarea diferenţei de cesionare în favoarea sa a ipotecii şi a poliţelor de asigurare a avionului F. 50.
La data de 6 decembrie 1994, inculpatul I.M. a comunicat acordul C.B. pentru ca garanţia avionului să fie pusă la dispoziţia B.R. Inculpatul N.F. şi-a exprimat acelaşi acord, deşi până la acea dată nu luase nici o măsură de garantare a creditelor primite de la C.B.
Între cele două bănci nu s-a încheiat nici o convenţie scrisă privind sindicalizarea, iar la 7 iulie 1997 B. S.A. a desfiinţat depozitul de 4 milioane dolari SUA.
La 6 ianuarie 1995, inculpatul I.M. a fost arestat într-o altă cauză şi nu s-a mai implicat în procedura răscumpărării, iar la 1 aprilie 1995, inculpatul N.F. a fost înlocuit din funcţia de director general la S.C. A.S.S. (S.R.L.).
Inculpatul N.F. a conlucrat în continuare cu P.S. în vederea răscumpărării creditelor beneficiind şi de sprijinul lui M.V.
La 13 iunie 1995, Consiliul de Administraţie al B. a aprobat acordarea mai multor credite în dolari SUA şi în lei pentru răscumpărarea creditelor luate de la C.B. şi pentru continuarea activităţii (20.400.000 dolari SUA, 9.440.000.000 lei).
La data de 12 decembrie 1995, între B. şi C.B. a fost semnată înţelegerea prin care s-au răscumpărat de către prima bancă datoriile S.C. A.S.S. (S.R.L.) şi ale S.C. A.S. Călăraşi, contractate la C.B. la valori reale mai mici:
- creditul de 22.000.000 dolari SUA angajat de S.C. A.S.S. pentru suma de 19.737.894 dolari SUA;
- creditele de 1.000.000.000 lei şi 1.605.000.000 lei angajate de S.C. A.S.S. şi, respectiv, de S.C. A.S. Călăraşi, pentru suma de 1.678.283.684 lei.
Pentru intrarea în vigoare a înţelegerii s-a prevăzut acordul B.N.R şi renunţarea din partea C.B. la orice pretenţii faţă de garanţiile materiale ce urmau a fi luate de B.
C.B. şi-a îndeplinit aceste obligaţii, dar M.V. împuternicit de conducerea B. cu semnarea şi executarea înţelegerii nu a virat nici o sumă pentru răscumpărarea creditelor în contul C.B.
La 13 martie 1997, acesta a comunicat C.B. că B. nu mai este de acord cu răscumpărarea creditelor, comunicare care este în contradicţie flagrantă cu hotărârea Consiliului de Administraţie din 13 iunie 1995.
La 7 februarie 1995, între B. şi S.C. A.S.S. s-a încheiat convenţia de credit nr. 29 pentru suma de 138.650 dolari SUA care ulterior s-a majorat la 170.000 dolari SUA.
Creditul a fost utilizat şi garantat prin gaj fără deposedare asupra a două elicoptere B. 206-LM şi un bilet la ordin în valoare de 170.000 dolari SUA.
La 11 aprilie 1995 şi, respectiv, 27 iunie 1995, între B. şi aceeaşi societate au mai intervenit două contracte de credit (pentru 1.000.000.000 lei şi 9.440.000.000) cu următoarea destinaţie: 1.676.283.684 pentru răscumpărarea împrumutului de la C.B. şi 7.761.716.316 lei pentru finanţarea lucrărilor hangarului. Creditul a fost garantat cu ipoteca asupra aeronavelor, construcţiilor şi cu gaj fără deposedare asupra bunurilor mobile deţinute de împrumutat.
La 18 iulie 1995, între societate şi bancă s-a încheiat o nouă convenţie de credit pentru suma de 20.400.000 dolari SUA cu următoarea destinaţie: 19.737.894 pentru răscumpărarea creditului de la C.B. şi restul pentru achiziţionarea unor piese de schimb.
Convenţia a fost ulterior modificată de 5 ori, iar creditul a fost garantat cu ipotecă asupra aeronavelor, construcţiilor şi cu gaj fără deposedare asupra bunurilor mobile deţinute de împrumutat.
La sfârşitul anului 1995, S.C. A.S.S. (S.R.L.) avea următoarea situaţie economică:
-hangarul (proiectat iniţial cu o valoare de investiţie de 3,6 miliarde lei), pentru care se cheltuise efectiv 8,8 miliarde lei, nu era terminat.
-societatea avea pierderi estimate la peste 2.000.000.000 lei.
La începutul anului 1997, inculpatul N.F. s-a înţeles cu M.V. asupra vânzărilor activelor societăţii, datorită dificultăţilor economico-financiare.
Astfel, la 14 martie 1997, S.C. A.S.S. (S.R.L.), cu acordul B., a vândut toate acţiunile sale cu suma de 10.000.000 dolari SUA S.C. S.T. cu sediul în Cipru, la preţuri mult mai mici decât cele de piaţă. Din această sumă nu s-a acoperit nici o datorie către C.B.
Instanţa de fond a reţinut că prejudiciul total creat părţii civile C.B., prin faptele inculpaţilor, este de 247.596.195.135 lei. În privinţa încadrării juridice a faptelor comise de inculpaţi, instanţa a menţinut încadrările din rechizitor, considerând că inculpatul I.M. este vinovat de săvârşirea infracţiunii continuate de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), iar inculpatul N.F. a săvârşit infracţiunea de înşelăciune în convenţii, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că, în mod repetat, prin neconstituirea garanţiilor şi folosirea unor sume împrumutate în alt scop decât cel prevăzut în convenţia de credit, a indus în eroare S.C. C.B., producându-i un prejudiciu de 20.268.658,14 dolari SUA şi 1.000.000.000 lei.
Inculpatul, în calitate de director al S.C. A.S.S. (S.R.L.) şi solicitând în repetate rânduri credite în valută şi în lei părţii civile C.B., a intrat în posesia sumelor fără a semna contractele de credit şi a constitui garanţii pentru sumele obţinute, conform dispoziţiilor legale, semnând contractele ulterior primirii sumelor. În acest sens, instanţa reţine că este relevantă existenţa unor diferenţe de preţ între sumele prevăzute în contracte şi cele plătite în realitate.
Deşi inculpatul N.F. s-a angajat să constituie gaj fără deposedare asupra avioanelor F. şi a unui elicopter, el nu a gajat aceste bunuri achiziţionate din creditele primite şi nu le-a pus la dispoziţia băncii care l-a finanţat. Procedura de sindicalizare s-a pus abia în octombrie 1994, iar a răscumpărării în anul 1995, cu mult timp după aducerea navelor în ROMÂNIA.
În privinţa inculpatului M.I., prima instanţă a reţinut că prin aprobarea creditelor solicitate de inculpatul N.F. a încălcat regulile stabilite prin Normele metodologice nr. 1/1993, care impun ca agenţii economici care beneficiază de credite să îndeplinească indicatorii de bonitate şi solvabilitate şi să prezinte garanţii materiale şi morale pentru utilizarea eficientă a creditului şi rambursarea la scadenţă a ratelor şi dobânzilor. Valoarea garanţiilor acordate trebuia să acopere cel puţin valoarea creditului şi a dobânzilor până la rambursarea acestora.
Creditele pentru investiţii trebuiau garantate în primul rând cu ipoteci şi gaj asupra bunurilor aflate în patrimoniul societăţii şi în continuare cu ipotecă sau gaj asupra obiectului investiţiei.
Totodată, se mai reţine că inculpatul I.M. a încălcat dispoziţiile legale potrivit cărora la încheierea contractului de creditare trebuiau să existe avizele Comitetului de Direcţie al Băncii şi al Comisiei de Specialitate, iar cu privire la data contractului aceasta trebuia să fie anterioară, iar nu posterioară acordării creditelor. De asemenea, inculpatul nu trebuia să acorde împrumuturi mai mari de 20% din capitalul social şi din rezervele băncii. Or, din cuprinsul expertizei contabile efectuate, a rezultat că valoarea creditelor în valută a depăşit de 2,3 ori fondurile C.B.
Cu privire la creditul acordat în lei, inculpatul I.M. cunoştea că societatea al cărui acţionar şi membru fondator era, nu numai că nu avusese nici un fel de activitate în anul anterior acordării creditului, dar avea şi importante pierderi.
Prin Decizia penală nr. 1858/A din 20 decembrie 1999, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii I.M. şi N.F. împotriva sentinţei menţionate.
Prin aceeaşi decizie, tribunalul a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2 Bucureşti împotriva aceleiaşi sentinţe, a casat hotărârea atacată şi, rejudecând în fond, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului I.M. de la 2 ani închisoare la 3 ani şi 10 luni închisoare, aplicând şi prevederile art. 75 alin. (2) C. pen.
În baza art. 2 din Legea nr. 137/1997 a constatat că 1/2 din această pedeapsă este graţiată, în final inculpatul urmând să execute un an şi 11 luni închisoare. I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 137/1997.
Referitor la inculpatul N.F, instanţa de apel a înlăturat dispoziţiile art. 1 şi art. 10 din Legea nr. 137/1997, condamnând pe acest inculpat la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în baza art. 215 alin. (1) şi (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Tribunalul a înlăturat dispoziţia obligării B. în solidar cu inculpaţii la plata despăgubirilor civile către C.B., obligându-i numai pe inculpaţi, în solidar, la plata sumei de 247.596.195.136 către partea civilă C.B. A fost menţinut sechestrul asigurător instituit în faza urmăririi penale, până la acoperirea prejudiciului.
Instanţa de apel a considerat nefondate apelurile inculpaţilor prin care s-a susţinut că litigiul este de natură civilă, iar nu penală, şi că dosarul ar fi trebuit trimis la parchet, motivând că în cazul în care litigiul ar fi avut numai un aspect civil, cauza nu trebuia trimisă la parchet, ci ar fi trebuit pronunţată achitarea inculpaţilor. S-a considerat că faptele inculpaţilor întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, iar nu delicte civile. Întrucât infracţiunea de înşelăciune în convenţii prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. a fost expres exceptată de la graţiere, s-a înlăturat aplicarea art. 1 şi 10 din Legea nr. 137/1997 cu privire la inculpatul N.F.
Referitor la răspunderea civilă a B., instanţa de apel a reţinut că, într-adevăr, şi aceasta a contribuit la mărirea prejudiciului cauzat părţii civile, dar răspunderea sa este de natură civilă contractuală, iar nu o răspundere civilă delictuală, îndeosebi în condiţiile în care faţă de angajaţii B. s-a dispus, prin rechizitor, disjungerea cauzei.
Prin Decizia penală nr. 1724 din 25 octombrie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis recursurile declarate de inculpaţi, a casat în parte sentinţa penală nr. 1486 din 30 decembrie 1998 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti şi în totalitate Decizia penală nr. 1858/A din 20 decembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, şi, rejudecând, a menţinut pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului I.M. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 246 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), precum şi aplicarea art. 1 şi art. 10 din Legea nr. 137/1997, constatând graţiată în totalitate această pedeapsă.
A menţinut, de asemenea, obligarea inculpatului I.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 8.000.000 lei.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului N.F. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
S-a dispus obligarea numai a inculpatului I.M. la plata sumei de 247.596.195.136 lei către S.C. C.B. S.A. S-a mai dispus ridicarea măsurilor asiguratorii instituite asupra bunurilor inculpatului N.F.
Decizia a fost pronunţată cu majoritate de voturi în privinţa modului de rezolvare a laturii civile a cauzei, unul dintre judecători opinând pentru menţinerea răspunderii civile solidare cu inculpaţii a B. faţă de partea civilă S.C. C.B. S.A.
Instanţa de recurs a considerat că activitatea inculpatului N.F. nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, deoarece nu există inducerea în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate.
La data de 24 octombrie 2001, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva tuturor hotărârilor pronunţate în cauză, în temeiul art. 409 şi a art. 410 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. pen., pentru următoarele motive:
1. Fapta cu efect patrimonial păgubitor săvârşită de inculpatul I.M. şi dedusă judecăţii a fost greşit încadrată juridic în dispoziţiile art. 246 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) în loc de art. 248 alin. (2) raportat la art. 258 alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
2. Instanţa de recurs a comis o eroare gravă de fapt, dispunând achitarea inculpatului N.F. pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen, în loc să schimbe încadrarea juridică in complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 raportat la art. 248 alin. (2) combinat cu art. 258 alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 din acelaşi cod şi să-l condamne în baza acestui text de lege sancţionator.
În motivarea recursului în anulare, s-a arătat că, în cauză, încadrarea juridică a faptei inculpatului I.M. s-a făcut în mod eronat în art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în loc de art. 248 alin. (2) C. pen., abuz în serviciu contra intereselor publice, în raport cu prevederile art. 145 C. pen., în reglementarea anterioară, deoarece activitatea infracţională a inculpatului a avut ca urmare o perturbare deosebit de gravă a uneia dintre organizaţiile prevăzute de art. 145 C. pen. şi o pagubă importantă economiei naţionale.
Astfel, acţionari ai S.C. C.R. S.A. C.B. la data înfiinţării au fost persoane fizice române şi străine, precum şi societăţi comerciale cu capital privat şi capital de stat (R. S.A. cu 21,80%, F. S.A. cu 14,57%, V. S.A. cu 6,06%, în cadrul primei emisiuni, iar în cadrul celei de a doua emisiuni, erau acţionari S. S.A. cu 19,40% şi C. ltd Anglia cu 52,84%).
În aceste condiţii, este incontestabil că activitatea bancară, reglementată prin Legea nr. 33/1991, este de interes public, chiar în cazul în care este desfăşurată de bănci care reprezintă persoane juridice de drept privat.
Activitatea bancară trebuie să se caracterizeze prin moralitate şi bună credinţă, îndeosebi din partea fondatorilor şi administratorilor, pentru a nu expune acţionarii şi depunătorii la riscul pierderii investiţiilor sau economiilor.
Or, inculpatul I.M., abuzând de funcţia de preşedinte executiv al băncii pe care a deţinut-o în perioada 1 ianuarie 1993 – 27 ianuarie 1995, prin încălcarea art. 29 din Legea nr. 33/1991, a acordat unui singur debitor (S.C. A.S.S. S.R.L.) împrumuturi care au depăşit 20% din capitalul şi rezervele băncii.
Se mai arată, în recursul în anulare, că inculpatul M.I. a mai încălcat şi prevederile art. 19 din aceeaşi lege, precum şi prevederile art. 5 din Normele interne nr. 1/1993 referitoare la credibilitatea solicitatorului de credit, depăşind în cazul aceluiaşi debitor, pragul de îndatorare prevăzut de lege.
Astfel, inculpatul, încălcând normele legale menţionate referitoare la prudenţa bancară, a mai aprobat aceleiaşi societăţi un credit de un miliard de lei, deşi debitorul nu avusese nici un fel de activitate în cursul anului 1993.
Inculpatul, cu bună ştiinţă, contrar dispoziţiilor legale referitoare la acordarea creditelor, în scopul realizării propriilor interese, a deturnat resursele materiale ale băncii, producând pagube în valoare de 28.141.140 dolari SUA şi un miliard de lei.
În consecinţă, se consideră că fapta inculpatului I.M. care, în calitate de preşedinte al C.B., persoană juridică cu capital de stat şi privat care desfăşoară o activitate de interes public, a aprobat în mod repetat, prin încălcarea normelor legale, acordarea unor credite neperformante S.C. A.S.S., ce nu au fost restituite, cauzând unităţii bancare o perturbare deosebit de gravă a activităţii sale, constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 alin. (2) raportat la art. 258 alin. (1) cu aplicarea art. (41) alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Aşa fiind, instanţele trebuiau ca în temeiul art. 334 C. proc. pen. să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul I.M.
Referitor la inculpatul N.F., care a beneficiat de creditele acordate în condiţii nelegale, se consideră că încadrarea corectă a faptei sale este aceea de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 raportat la art. 248 alin. (2) combinat cu art. 258 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Soluţia de achitare a acestui inculpat este considerată drept consecinţa unei erori grave de fapt.
Examinând recursul în anulare în raport cu probele administrate în cauză şi cu dispoziţiile legale invocate, Curtea constată că este întemeiat (cu unanimitate de voturi cu privire la inculpatul I.M. şi cu majoritate de voturi şi opinia separată a preşedintelui completului de judecată, cu privire la inculpatul N.F.), pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 145 C. pen., în redactarea anterioară modificării Codului penal prin Legea nr. 140/1996, prin termenul public se înţelege tot ce interesează organizaţiile de stat, colective sau orice organizaţie care desfăşoară o activitate utilă din punct de vedere social şi care funcţionează potrivit legii.
Din această ultimă categorie de organizaţii fac parte şi băncile care desfăşoară o activitate de interes public, chiar dacă unele dintre ele reprezintă persoane juridice de drept privat. Activitatea bancară este reglementată de Legea nr. 33/1991.
S.C R.C.R. S.A. C.B., persoană juridică română organizată ca societate bancară pe acţiuni, a fost înfiinţată prin sentinţa civilă nr. 3203 din 14 noiembrie 1991 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi înmatriculată la Registrul Comerţului al Municipiului Bucureşti. La data înfiinţării sale, printre acţionari, în afara unor persoane fizice române şi străine, se aflau şi societăţi comerciale cu capital privat şi capital de stat.
Este necontestat că, în perioada 1 ianuarie 1993 – 27 ianuarie 1995, inculpatul I.M. a îndeplinit funcţia de preşedinte executiv la C.B., calitate în care a aprobat, cu încălcarea prevederilor art. 19 şi art. 29 din Legea nr. 33/1991, precum şi a Normelor interne nr. 1/1993, acordarea unor credite neperformante în valută şi în lei, care depăşeau 20% din capitalul şi rezervele băncii, unui singur debitor (S.C. A.S.S.), al cărui acţionar şi membru fondator era şi inculpatul.
Activitatea inculpatului I.M., care prin îndeplinirea defectuoasă şi în mod repetat a atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, a cauzat o perturbare deosebit de gravă a activităţii bancare a S.C. C.B., care a dus în final la falimentarea băncii, şi a creat o pagubă importantă de peste 247 miliarde de lei acestei bănci, constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, prevăzută de art. 2481 cu aplicarea art. 41 alin. (2) raportat la art. 258 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), iar nu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), aşa cum nelegal au considerat toate instanţele care au soluţionat cauza.
Totodată, inculpatul a adus o gravă perturbare sistemului financiar-bancar naţional, aducând atingere credibilităţii activităţii bancare. În calificarea tulburărilor însemnate cauzate băncii, nu are relevanţă juridică natura capitalului, ci natura serviciilor acestora. Or, serviciile bancare sunt în mod incontestabil de interes public.
La nivel statal, activitatea băncilor are o importanţă deosebită, indiferent de natura capitalului, motiv pentru care această activitate face obiectul unei riguroase reglementări, atât prin lege, cât şi prin norme emise de B.N.R. care, potrivit Statutului B.N.R., răspund de supravegherea prudenţială bancară, urmărind funcţionarea normală a sistemului bancar.
În consecinţă, în temeiul art. 334 C. proc. pen. şi cu respectarea dreptului la apărare al inculpatului, care a avut posibilitatea de a-şi pregăti apărarea, în perioada 24 octombrie 2001 (data înregistrării recursului în anulare) - 17 aprilie 2003 (data soluţionării recursului în anulare), se va schimba încadrarea juridică a faptei în sensul menţionat. Conform art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), vor fi aplicate inculpatului M.I. dispoziţiile art. 258 C. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 140/1996, fiind mai favorabile, maximul pedepsei reducându-se cu o treime.
Referitor la inculpatul N.F., Curtea constată că recursul în anulare este, de asemenea, întemeiat.
Astfel, activitatea sa constând în solicitarea şi obţinerea de credite în valoare deosebită, în valută şi în lei, cu evidenta încălcare a dispoziţiilor legale (fără încheierea unor contracte anterior încasării sumelor, fără aprobările necesare, fără garanţii, fără gaj sau ipotecă, fără a justifica existenţa unor venituri, precum şi în cuantum de peste 20% din capitalul social şi rezervele băncii) şi folosirea în propriul interes a sumelor împrumutate constituie complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu (contra intereselor publice) în formă calificată (săvârşită de coinculpatul I.M.), faptă prevăzută de art. 26 raportat la art. 2481 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 258 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Potrivit art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), complicele este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Este, de asemenea, complice, persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.
Or, este necontestat că între N.F. şi I.M. a existat o înţelegere înaintea săvârşirii faptei de abuz în serviciu contra intereselor publice de către cel din urmă, ca bunurile provenite din infracţiune să fie folosite în interesul ambilor infractori, ambii membrii fondatori şi acţionari la S.C. A.S.S. S.R.L. Valoarea deosebită a creditelor în valută, solicitate de inculpatul N.F., contrar dispoziţiilor legale, modalitatea în care s-au încheiat contractele de credit bancar, lipsa garanţiilor pe care trebuia să le prezinte societatea debitoare al cărui reprezentant era, precum şi folosirea în interes propriu a creditelor ce depăşeau cu mult 20% din valoarea capitalului social al băncii au constituit modalităţi repetate prin care acest inculpat l-a ajutat pe inculpatul I.M. să săvârşească infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată. Această infracţiune a avut consecinţe deosebit de grave asupra întregului sistem bancar românesc, atât prin tulburarea cauzată bunului mers al băncii a cărei activitate a fost efectiv paralizată, (aceasta întrând ulterior în procedura falimentului), cât şi prin pagubele imense de peste 247 miliarde de lei, greu sau chiar imposibil de recuperat integral.
Eroarea gravă de fapt în care s-a aflat instanţa de recurs, care l-a exonerat de orice răspundere penală pe acest infractor, este evidentă.
Curtea constată că fapta acestui inculpat nu poate fi considerată doar un delict civil, cât timp acesta a acţionat împotriva legii, obţinând credite în valută şi în lei la care nu avea dreptulîn raport cu lipsa oricăror garanţii, fără aprobările prevăzute de lege şi în valori care depăşeau pragul de prudenţă bancară.
Instanţele erau datoare ca, în temeiul art. 334 C. proc. pen., să schimbe încadrarea juridică a faptei din infracţiunea continuată de înşelăciune în convenţii, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în complicitate la infracţiunea continuată de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, prevăzută de art. 26 raportat la art. 2481 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 258 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi să-l condamne pe inculpatul N.F. în baza acestui text de lege.
Totodată, sub aspectul soluţionării laturii civile a cauzei, instanţa de recurs trebuia să menţină obligaţia solidară a acestui inculpat, alături de inculpatul I.M., la plata către C.B. a sumei de 247.596.195.136 lei. De asemenea, se impunea a fimenţinută măsura sechestrului asigurător aplicată la urmărirea penală asupra bunurilor fiecărui inculpat, până la recuperarea integrală a prejudiciului.
Curtea urmează a admite recursul în anulare în sensul menţionat mai sus, casând hotărârile atacate şi, prin schimbarea încadrării juridice a faptei conform art. 334 şi cu respectarea acestor prevederi referitoare la dreptul la apărare al inculpaţilor, în sensul în care s-a arătat, să-i condamne pe inculpaţii I.M. şi N.F., primul în baza art. 2481 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 258 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), iar ultimul pentru complicitate la aceeaşi infracţiune, la aceeaşi pedeapsă de 8 ani închisoare, fiecare.
Referitor la inculpatul N.F., Curtea evidenţiază că a acordat 5 termene pentru apărarea acestuia, dar deşi a avut apărător ales, acesta nu numai că nu s-a prezentat, dar nu a depus nici note scrise, deşi amânarea pronunţării deciziei Curţii timp de aproape 2 luni s-a dispus şi pentru a se depune note scrise de către apărătorul ales al inculpatului. Totodată, conform art. 6 alin. final C. proc. pen., a fost asigurată asistenţa juridică a acestui inculpat (ca şi a inculpatului I.M.) de către un apărător desemnat din oficiu.
Timp de un an şi 6 luni (cât a durat soluţionarea recursului în anulare), inculpaţii au avut posibilitatea de a-şi pregăti toate apărările.
Cu privire la apărarea intimatului inculpat I.M., cuprinsă în concluziile scrise depuse la dosar de apărătorul său ales, Curtea constată că este lipsită de relevanţă, sub aspectul încadrării juridice a faptei inculpatului, împrejurarea că S.C. C.B S.A. este persoană juridică de drept privat, deoarece, aşa cum s-a explicat anterior, nu acest caracter privat ori caracterul privat al proprietăţii contează, ci natura serviciilor prestate de bănci. Or, banca este o instituţie de interes public care desfăşoară o activitate utilă din punct de vedere social şi care funcţionează potrivit legii. Fiecare bancă face parte din sistemul financiar-bancar naţional şi este supusă controlului prudenţial al B.N.R. Este evident că orice bancă prestează servicii de interes public indiferent de caracterul privat sau public al capitalului social.
Sub aspectul existenţei unor infracţiuni specifice activităţii bancare, apărare făcută de acelaşi inculpat, Curtea observă că existenţa acelor infracţiuni nu exclude aplicarea dispoziţiilor Codului penal pentru faptele penale săvârşite de bancheri, în situaţia în care aceştia săvârşesc fapte care sunt prevăzute de acest cod. Codul penal este aplicabil erga omnes.
Referitor la citarea inculpatului N.F., sunt aplicabile prevederile art. 177 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora în caz de schimbare a adresei arătate de inculpat în declaraţia sa acesta va fi citat la noua adresă, doar dacă a încunoştiinţat instanţa asupra schimbării intervenite sau dacă organul judiciar apreciază că s-a produs o schimbare pe baza datelor obţinute conform art. 180 din acelaşi cod.
Or, inculpatul N.F. nu a solicitat citarea sa la un alt domiciliu decât acela din ţară, cererea de citare la adresa temporară din Germania fiind făcută de apărătorul său ales, care nu s-a prezentat la soluţionarea recursului în anulare.
Pentru termenul de soluţionare a cauzei, citaţia s-a afişat la sediul consiliului local în a cărei rază teritorială s-a săvârşit infracţiunea, conform art. 177 alin. (4) C. proc. pen. (Consiliul local al sectorului 2 Bucureşti), procedura de citare fiind îndeplinită legal.
Conform art. 191 C. proc. pen., inculpaţii vor fi obligaţi la plata tuturor cheltuielilor judiciare către stat efectuate în faza urmăririi penale şi pentru toate instanţele, în sumă de câte 16.000.000 lei fiecare.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 1486 din 30 decembrie 1998 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, deciziei penale nr. 1858/A din 20 decembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, şi deciziei penale nr. 1724 din 25 octombrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpaţii I.M. şi N.F.
Casează hotărârile atacate şi, rejudecând:
1. În baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 246, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) în infracţiunea prevăzută de art. 2481 cu aplicarea art. 41 alin. (2) raportat la art. 258 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpatul I.M. la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
Face aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
2. Cu majoritate de voturi:
Admite recursul în anulare şi cu privire la inculpatul N.F.
Casează hotărârile atacate şi cu privire la acest inculpat şi, rejudecând:
În baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 2481 cu aplicarea art. 41 alin. (2), raportat la art. 258 şi cu art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), texte în baza cărora condamnă pe inculpatul N.F. la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),b),c) C. pen.
Face aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Obligă, în solidar, pe cei doi inculpaţi, I.M. şi N.F., la plata către partea civilă C.B a sumei de 247.596.195.136 lei despăgubiri civile, plus dobânda legală, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului.
Menţine măsura sechestrului asigurător aplicată la urmărirea penală asupra bunurilor fiecărui inculpat, până la achitarea integrală a prejudiciului.
Obligă pe fiecare inculpat la câte 16.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 500.000 lei, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1985/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1987/2003. Penal. Art.176, 211 c.pen. Recurs → |
|---|
