CSJ. Decizia nr. 2091/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2091/2003
Dosar nr. 5166/2002
Şedinţa publică din 7 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 253 din 22 martie 2003 a Tribunalului Bucureşti, a fost condamnat inculpatul Z.I. în baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, la 2 ani închisoare.
Conform art. 81 şi art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.
S-au aplicat dispoziţiile art. 359 C. proc. pen., iar potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a comutat prevenţia de la 24 septembrie 2001 la 22 martie 2003.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului Z.I., pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi j) C. pen.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în fapt, că, în noaptea de 23 septembrie 2001, părţii vătămate U.F. i s-a sustras o motocicletă, iar în aceeaşi noapte, în urma unui control de rutină efectuat de organele de poliţie a fost depistat inculpatul în timp ce transporta în autoturism, acea motocicletă.
Cu ocazia percheziţiei corporale asupra inculpatului a fost găsită cantitatea de 0,18 gr. heroină.
Întrucât s-a confirmat apărarea formulată de inculpat, în sensul că a cumpărat motocicleta de la o persoană cu numele M., contra sumei de 500.000 lei şi neexistând probe care să ateste că autorul furtului este Z.I., tribunalul a apreciat că fapta de furt pentru care a fost trimis în judecată nu a fost săvârşită de inculpat.
Referitor la deţinerea de către acelaşi inculpat a cantităţii de 0,18 gr. heroină, s-a reţinut că aceasta era destinată consumului propriu, concluzionându-se că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
S-a apreciat că scopul pedepsei, orientată spre minimul legal, aplicată pentru această infracţiune, poate fi atins şi fără executarea pedepsei.
Situaţia de fapt a fost stabilită în baza procesului-verbal de constatare întocmit de organele de urmărire penală, a declaraţiilor martorilor M.I., D.Z., D.G., G.V., G.P., A.A., I.G. şi G.C., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 592 din 18 septembrie 2002, a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei primei instanţe, considerând nefondate criticile formulate, în sensul că, în cauză, au fost administrate probe care atestă vinovăţia inculpatului în săvârşirea furtului motocicletei şi că se impunea condamnarea sa pentru această infracţiune.
Astfel, s-a reţinut ca fondată apărarea formulată de inculpat în sensul cumpărării motocicletei de la martorul G.C.
Împotriva acestei decizii ca şi a hotărârii primei instanţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti care, invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., a susţinut că în mod greşit s-a pronunţat soluţia de achitare pentru infracţiunea de furt, că au fost administrate probe suficiente de vinovăţie şi că se impune casarea ambelor hotărâri, rejudecarea cauzei şi condamnarea inculpatului pentru această faptă.
Recursul declarat este neîntemeiat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 C. proc. pen., procesul penal are ca scop constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar potrivit art. 66 din acelaşi cod, învinuitul sau inculpatul nu este obligat să probeze nevinovăţia sa, iar când există probe de vinovăţie au dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.
Din examinarea actelor dosarului se constată că prin rechizitoriu, inculpatul Z.I. a fost trimis în judecată, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi g) C. pen., reţinându-se în fapt că a sustras motocicleta parcată în spatele imobilului din strada Z.O.
Ori, din examinarea probelor administrate a rezultat că inculpatul a cumpărat acest bun de la martorul G.C., căruia i-a plătit preţul de 500.000 lei.
În acest sens au făcut relatări, minuţios examinate de instanţe, sus-numitul vânzător şi martora D.D.
Bunul astfel cumpărat de inculpat fusese anterior dobândit de G.C. de la o altă persoană, aşa cum au declarat martorii G.P. şi G.V.
În consecinţă, instanţele au stabilit că inculpatul este cumpărător de bună-credinţă, necunoscând că bunul fusese sustras de la partea vătămată U.F.
Cum inculpatul a reuşit să înlăture probele de vinovăţie invocate în actul de sesizare a instanţei, soluţia de achitare pronunţată de instanţe este corectă, neexistând eroarea gravă de fapt invocată în recursul parchetului.
Faţă de considerentele ce preced, constatând neîntemeiat motivul de casare invocat, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei nr. 592/ A din 18 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpatul Z.I.
Onorariul de avocat în sumă de 300.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2090/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 2094/2003. Penal → |
|---|
