CSJ. Decizia nr. 2095/2003. Penal. Art.312 alin.1 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2095/2003
Dosar nr. 5181/2002
Şedinţa publică din 7 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 299 din 2 septembrie 2002 a Tribunalului Dâmboviţa, a fost condamnat inculpatul M.I.C., în baza art. 312 alin. (1) C. pen., la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), iar conform art. 118 lit. b) din acelaşi cod s-a dispus confiscarea cantităţii de 0,616 kg. mercur ridicată de la inculpat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în fapt că în luna iunie 2000, inculpatul a luat de la OG un recipient din material plastic în care se afla mercur, găsit cu prilejul unor săpături la o canalizare din Bucureşti.
Inculpatul a transportat sticla cu mercur la domiciliul său din Slănic, deţinând-o până în luna martie 2001, când a remis substanţa toxică numitului G.C.C., căruia i-a predat mercurul în scopul vânzării.
La rândul său sus-numitul a vândut sticla cu mercur lui G.C. din Târgovişte, la care a fost găsită de organele poliţiei cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuată la 21 martie 2001.
S-a procedat la cântărirea substanţei toxice rezultând o cantitate de 0,715 kg., din care la analiza chimică s-au consumat 100 gr. S-a stabilit că substanţa conţine mercur alb în proporţie de 99,99%.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, prin Decizia nr. 500 din 11 noiembrie 2002, a respins apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei primei instanţe considerând neîntemeiate criticile formulate, în sensul că nu a fost legal citat la ultimul domiciliu şi prin afişare la consiliul local şi că pedeapsa aplicată este prea severă sub aspectul modalităţii de executare.
Astfel, s-a constatat că au fost respectate dispoziţiile legale referitoare la citare şi că scopul pedepsei poate fi atins numai prin executare într-un loc de deţinere, nefiind cazul suspendării executării sancţiunii.
Împotriva acestei decizii, ca şi a sentinţei primei instanţe, a declarat recurs în termen legal inculpatul M.I.C., care invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 21 şi 14 C. proc. pen., a susţinut în principal că nu a fost legal citat la judecarea cauzei şi în subsidiar, că pedeapsa a fost greşit individualizată.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare, ori suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Recursul declarat este întemeiat aşa cum se va arăta în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 291 alin. (1) C. proc. pen., judecata poate avea loc numai dacă părţile sunt legal citate şi procedura este îndeplinită.
Potrivit art. 176 alin. (1) lit. c) din acelaşi cod, citaţia trebuie să cuprindă adresa celui citat, respectiv localitatea, judeţul, strada, numărul şi apartamentul unde locuieşte, precum şi orice alte date necesare pentru stabilirea adresei celui citat, respectiv blocul, scara şi etajul.
În sfârşit, în baza art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când judecata în primă instanţă sau în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi.
Din examinarea actelor dosarului se constată că domiciliul inculpatului este în localitatea Slănic, judeţul Prahova, că în vederea judecării cauzei în fond şi în apel inculpatul plecat la muncă în străinătate, a fost citat fără menţionarea scării şi etajului imobilului, procedura fiind îndeplinită prin afişare şi că ceea ce a produs o vătămare a drepturilor procesuale ale inculpatului, că nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârilor pronunţate cu înfrângerea dispoziţiilor evocate şi reluării judecăţii.
Fiind întrunite cerinţele cazului de casare evocat, Curtea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) alin. (2) C. proc. pen., urmează a admite recursul declarat, a casa Decizia atacată cât şi sentinţa primei instanţe şi a trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Dâmboviţa.
Cu prilejul soluţionării cauzei, urmează a fi examinate şi celelalte solicitări ale recurentului inculpat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul M.I.C., împotriva deciziei penale nr. 500 din 11 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 299 din 2 septembrie 2002 a Tribunalului Dâmboviţa.
Trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Dâmboviţa.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 mai 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2094/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 2097/2003. Penal. Art.182 c.pen. Recurs în... → |
---|