ICCJ. Decizia nr. 230/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 230
Dosar nr.3558/2003
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa nr.305 din 28 martie 2003, a condamnat pe inculpaţii R.C. şi M.M. la câte 10 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.b şi alin.21 lit.a şi b cu aplicarea art.37 lit.b C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării art.37 lit.b C. pen. în cazul inculpatului R.C.).
Prin aceiaşi hotărâre, instanţa a mai condamnat şi pe inculpatul G.P. la 5 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1 lit.b şi alin.21 lit.a şi b cu aplicarea art.74 şi art.76 C. pen.
S-a menţinut starea de arest a inculpaţilor, s-a dedus arestarea preventivă de la 5 noiembrie 2002 pentru fiecare din ei şi s-a luat act că partea vătămată M.G. nu s-a constituit parte civilă.
S-a reţinut că, în seara zilei de 1 noiembrie 2002, într-o baracă părăsită din spatele Spitalului Sf.Luca, cei trei inculpaţi au ameninţat cu cuţitele pe partea vătămatăşi apoi au deposedat-o de ceasul de la mână şi de suma de 250.000 lei.
Apelul inculpaţilor, prin care au solicitat reducerea pedepselor aplicate de prima instanţă, a fost admis prin Decizia nr.367 din 9 iulie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la deducerea arestării preventive a inculpaţilor, stabilindu-se că aceasta operează cu începere de la 2 noiembrie 2002, la zi.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs cei trei inculpaţi, solicitând să le fie reduse pedepsele aplicate de instanţa de fond.
Recursurile sunt nefondate.
În concordanţă cu probele administrate, instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, încadrând just în dispoziţiile legii infracţiunea săvârşită de aceştia.
Referitor la pedepsele aplicate se constată că acestea au fost bine individualizate, întrucât s-a avut în vedere gravitatea faptei săvârşite în raport de modul în care inculpaţii au conceput şi realizat activitatea infracţională; împrejurarea că niciunul din inculpaţi nu era încadrat în muncă, iar doi dintre ei au mai fost condamnaţi la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni de furt calificat (M.M. şi R.C.).
Cum alte motive de casare susceptibile a fi examinate din oficiu nu s-au constatat, recursurile inculpaţilor vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de inculpaţii G.P., M.M. şi R.C. împotriva deciziei nr.367 din 9 iulie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, ca nefondate.
Compută din pedeapsa aplicată inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive de la 2 noiembrie 2002, la zi.
Obligă pe fiecare recurent, să plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de câte 400.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 23/2003. Penal. Contopire pedepse. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2304/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
