CSJ. Decizia nr. 2382/2003. Penal. Conflict de competenta. Stabilirea competenţei
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2382/2003
Dosar nr. 1513/2003
Şedinţa publică din 21 mai 2003
Asupra conflictului negativ de competenţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Persoana vătămată A.E., împotriva inculpatei G.A.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., art. 205 C. pen. şi art. 193 C. pen.
Conform plângerii, infracţiunile au fost comise în noaptea de 26 octombrie 2002, la discoteca din com. Bucova, jud. Caraş-Severin.
Plângerea a fost înregistrată la Judecătoria Petroşani, la data de 17 decembrie 2002, formându-se dosarul nr. 7144/2002, cu prim termen de judecată la 15 ianuarie 2003.
Prin sentinţa penală nr. 34 din 15 ianuarie 2003, Judecătoria Petroşani, în baza art. 30 C. proc. pen., a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Caransebeş, jud. Caraş-Severin.
În adoptarea hotărârii s-a luat în considerare cererea inculpatei G.A.M., depusă la dosar pentru primul termen de judecată, prin care a arătat că locul săvârşirii infracţiunii şi domiciliul său, se află în raza teritorială a Judecătoriei Caransebeş, solicitând declinarea competenţei teritoriale în favoarea acestei instanţe.
Primind cauza, Judecătoria Caransebeş a format dosarul nr. 345/2003 şi la primul termen de judecată, respectiv 5 martie 2003, instanţa a pus în discuţie din oficiu competenţa teritorială de soluţionare a plângerii.
Prin sentinţa penală nr. 145 din 5 martie 2003, Judecătoria Caransebeş, în baza art. 42 C. proc. pen., raportat la art. 30 C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Petroşani, jud. Hunedoara.
În motivarea acestei din urmă hotărâri s-a arătat că preferinţa legală avută în vedere de Judecătoria Petroşani, funcţionează numai în cazul sesizării simultane a două sau mai multe instanţe. În speţă, însă, a fost sesizată o singură instanţă de către persoana vătămată şi aflându-ne în prezenţa preferinţei cronologice, aceasta, respectiv Judecătoria Petroşani, este şi competentă teritorial.
Constatând declanşat conflictul negativ de competenţă, conform art. 43 C. proc. pen., Judecătoria Caransebeş a sesizat Curtea Supremă de Justiţie.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că în cauză competenţa de judecată revine Judecătoriei Petroşani.
Potrivit art. 30 alin. (1) C. proc. pen., competenţa după teritoriu este determinată de:
a) locul unde a fost săvârşită infracţiunea;
b) locul unde a fost prins făptuitorul;
c) locul unde locuieşte făptuitorul;
d) locul unde locuieşte persoana vătămată.
Legea stabileşte, astfel, o competenţă teritorială multiplă, oricare dintre instanţele, în a cărei rază teritorială se află vreunul din locurile susmenţionate, fiind competentă cu judecarea cauzei.
Locurile arătate de art. 30 C. proc. pen., având o valoare echivalentă, ordinea acestora indică preferinţa de competenţă teritorială atunci când au fost sesizate simultan două sau mai multe instanţe.
Dacă, însă, sesizările instanţelor nu sunt simultane, competenţa teritorială este atribuită, în raport cu ordinea de preferinţă cronologică, respectiv instanţei care a fost mai întâi sesizată.
În cauză, aşa cum s-a arătat, persoana vătămată, al cărei domiciliu se află în raza teritorială a Judecătoriei Petroşani, s-a adresat cu plângere acestei instanţe.
Judecătoria Petroşani este competentă teritorial, conform art. 30 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., să judece cauza, fiind de altfel, singura instanţă investită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de judecare a cauzei privind pe inculpata G.A.M. şi partea vătămată A.E. în favoarea Judecătoriei Petroşani.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 mai 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2381/2003. Penal. întrerupere executare... | CSJ. Decizia nr. 2383/2003. Penal → |
---|