CSJ. Decizia nr. 2378/2003. Penal. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2378/2003
Dosar nr. 927/2003
Şedinţa publică din 21 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 509 din 27 noiembrie 2002, Tribunalul Prahova, în baza art. 461 lit. d) C. proc. pen., a admis sesizarea Biroului Penal din cadrul aceluiaşi tribunal şi de urmare, a înlăturat beneficiul graţierii condiţionate a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 296 din 9 iulie 2002, a Tribunalului Prahova, definitivă prin Decizia nr. 407 din 11 septembrie 2002, a Curţii de Apel Ploieşti, condamnatului S.J.I., potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002.
S-a dispus anularea mandatului de executare nr. 443 din 15 octombrie 2002, al Tribunalului Prahova şi emiterea unui nou mandat.
A fost dedusă din pedeapsa de 3 ani, aplicată, perioada executată de la 15 ianuarie 2002, la 18 octombrie 2002.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Instanţa a reţinut că prin referatul nr. 12444 din 29 octombrie 2002, al judecătorului delegat la Biroul Executări Penale al Tribunalului Prahova, a fost sesizată instanţa în temeiul art. 419 şi art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru a dispune, pe calea contestaţiei la executare, înlăturarea beneficiului graţierii condiţionate a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată condamnatului S.J.I., prin sentinţa penală nr. 296 din 9 iulie 2002, a Tribunalului Prahova, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen., faptă comisă în noaptea de 14 decembrie 2001.
În motivarea sesizării s-a arătat că greşit au fost aplicate dispoziţiile Legii nr. 543/2002, privind graţierea unor pedepse, de către Penitenciarul Ploieşti, conform adresei nr. A2/15609 din 18 octombrie 2002, întrucât hotărârea de condamnare la pedeapsa de 3 ani închisoare a rămas definitivă, după data de 4 octombrie 2002, ori, potrivit art. 8 din legea menţionată, graţierea priveşte numai pedepse aplicate prin hotărâri judecătoreşti definitive, până la data de 4 octombrie 2002.
Sentinţa penală nr. 296 din 9 iulie 2002, a Tribunalului Prahova a fost atacată cu apel de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi de către inculpatul S.J.I.
Prin Decizia penală nr. 407 din 11 septembrie 2002, Curtea de Apel Ploieşti a respins apelurile declarate.
Decizia instanţei de apel a fost comunicată condamnatului S.J.I., la 27 septembrie 2002 şi întrucât acesta nu a declarat recurs, hotărârea a rămas definitivă după data de 4 octombrie 2002.
Împotriva sentinţei penale nr. 509 din 27 noiembrie 2002, a Tribunalului Prahova, prin care a fost admisă sesizarea judecătorului delegat cu executarea, condamnatul S.J.I. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi solicitând să se constate că în mod greşit i-a fost înlăturat beneficiul graţierii.
Prin Decizia penală nr. 63 din 5 februarie 2003, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat apelul condamnatului, invocând în motivare dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 543/2002 şi constatând că pedeapsa pentru fapta condamnatului este exceptată de la beneficiul graţierii.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către condamnat, solicitând oral, prin apărătorul desemnat din oficiu, casarea hotărârilor pronunţate şi în rejudecare, respingerea sesizării judecătorului delegat cu executarea de la Tribunalul Prahova.
Verificând hotărârile atacate pe baza lucrărilor şi materialului de la dosar, Curtea constată că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., motiv pentru care recursul este fondat.
Aşa cum rezultă din motivările hotărârilor pronunţate anterior în cauză, instanţa de fond a înlăturat beneficiul graţierii, aplicată pe cale administrativă de către Penitenciarul Ploieşti, având în vedere dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 543/2002, hotărârea de condamnare nefiind definitivă la data publicării actului de clemenţă în M. Of., iar instanţa de apel apreciind că exceptarea condamnatului se întemeiază pe dispoziţiile art. 74 din aceeaşi lege, respectiv în raport cu încadrarea juridică şi data săvârşirii infracţiunii de complicitate la furt calificat.
Văzând dispoziţiile legale în vigoare la data judecării recursului, aplicabile în cauză, se constată că ambele hotărâri sunt greşite.
Potrivit articolului unic al O.U. nr. 18 din 2 aprilie 2003, dispoziţiile art. 8 ale Legii 543/2002, privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, se modifică în sensul că„dispoziţiile prezentei legi privesc pedepsele, măsurile şi sancţiunile aplicate, pentru fapte săvârşite până la data publicării ei în M. Of. al României, Partea I”.
Aşa fiind, apare lipsită de importanţă data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare pronunţată în cauză, astfel că temeiul admiterii sesizării judecătorului delegat cu executarea, avut în vedere de către instanţa de fond, a dispărut.
Pe de altă parte, Curtea de Apel Ploieşti a interpretat greşit dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 543/2002, atunci când a decis că, în raport cu încadrarea juridică şi data săvârşirii infracţiunii, condamnatul S.J.I. nu beneficiază de graţiere.
Din examinare dispoziţiilor art. 4 alin. (2) lit. a) pct. 12 din Legea nr. 543/2002, rezultă fără echivoc, în interpretarea per a contrario, că cei care au săvârşit infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen., după data de 25 iulie 2001, beneficiază de prevederile art. 1 ale aceleeaşi legi de graţiere, fiind exceptaţi doar condamnaţii care, după această dată, au săvârşit infracţiunile prevăzute de art. 209 alin. (2) şi (4) C. pen.
În ambele situaţii se are în vedere încadrarea juridică prevăzută de lege, urmare modificărilor survenite prin Legea nr. 456/2001, publicată în M. Of. al României, Partea I, la 25 iulie 2001.
Săvârşind la data de 15 decembrie 2001, infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen., recurentul condamnat S.J.I. beneficiază de graţierea prevăzută prin art. 1 din Legea nr. 543/2002, pentru pedeapsa de 3 ani închisoare.
Faţă de cele ce preced, recursul condamnatului S.J.I. va fi admis şi casând ambele hotărâri pronunţate în cauză, în rejudecare se va dispune respingerea sesizării judecătorului delegat cu executarea de la Tribunalul Prahova.
Onorariul pentru apărătorul din oficiu va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de condamnatul S.J.I., împotriva deciziei penale nr. 63 din 5 februarie 2003, a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează hotărârea pronunţată precum şi sentinţa penală nr. 509 din 27 noiembrie 2002, a Tribunalului Prahova, şi rejudecând respinge sesizarea judecătorului delegat cu executarea de la Tribunalul Prahova.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, în sumă de 300.000 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2377/2003. Penal. Contestatie în anulare.... | ICCJ. Decizia nr. 23/2003. Penal. Lg.143/2000. Recurs → |
|---|
