ICCJ. Decizia nr. 24/2003. Penal. Contestaţie la executare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.24.

Dosar nr.5058/2003

Şedinţa publică din 15 ianuarie 2004

Asupra recursului de faţă;

In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr.184 din 11 august 2003, Tribunalul Alba a respins contestaţia la executare formulată de condamnatul B.M.C., motivând că revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, dispusă de instanţe, era obligatorie, impunându-se executarea acestei pedepse pe lângă pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată în cauză.

Curtea de Apel Alba Iulia, prinDecizia penală nr.326 din30 septembrie 2003, a respins, canefondat apelul condamnatului, reţinând că aplicarea în cauză a prevederilor art.83 C.pen. era obligatorie, petentul săvârşind o nouă infracţiune în termenul de încercare, dispoziţiile art.1 din Legea nr.543/2002, privind graţiereaunor pedepse, nefiind aplicabile.

Impotriva menţionatelor hotărâri, condamnatula declarat recurs.

Cum în Şedinţa publică din 15 ianuarie 2004, în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu, condamnatul a declarat că îşi retrage recursulformulat, potrivit art.3854 alin.2 C.proc.pen., urmează a se lua act de voinţa acestuia cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de retragerea recursuluideclarat de condamnatul B.M.C. împotrivadecizei nr.326 din 30 septembrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Obligă perecurentul inculpat, să plătească statului 700.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 ianuarie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 24/2003. Penal. Contestaţie la executare. Recurs