ICCJ. Decizia nr. 251/2003. Penal. întrerupere executare pedeapsă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 251

Dosar nr. 5162 /2003

Şedinţa publică din15 ianuarie 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin sentinţa penală nr.961 din 9 octombrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală a fost respinsă ca nefondată cerereacondamnatuluiR.C.I.privind întreruperea executării pedepseide 9 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.578 din 18 iunie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.

A fost obligat condamnatul la 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Din referatul de anchetă socială întocmit în cauză a rezultat că mama petentului s-a recăsătorit, locuieşte într-un apartament cu 3 cameredin fondul locativ destat , avândgreutăţifinanciareconstând într-o datorie la cotele de întreţinere în valoare de 14.000.000 lei .

Tribunalul a reţinut că petiţionarul nu a făcut dovada unor împrejurări speciale în sensul art.455 raportat la art.453 lit.c C.proc.pen. din cauza cărora executarea în continuare a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru acesta sau familia sa.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul susţinând aceleaşi motive cu cele invocate în cererea de întrerupere a executării pedepsei cu care a investit prima instanţă, respectiv situţia materială dificilă în care se află mama sa.

Apelul formulat împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr.647 din 19 octombrie 2003 a Curţii de apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs condamnatul care a solicitat admiterea cererii şi întreruperea executării pedepsei.

Recursul este nefondat şi urmează a fi respins ca atare întrucât, astfel cum corect au reţinut instanţele petentul nu a făcut dovada unor împrejurări speciale dincauza cărora executarea pedepsei ar avea consecinţe grave pentru el sau familia sa,în sensul art.455 raportat la art.453 lit. c C.proc.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursuldeclarat de condamnatul R.C.I.împotrivadecizei nr.647 din 29 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală,ca nefondat.

Obligă perecurentul inculpat, să plătească statului 700.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 ianuarie2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 251/2003. Penal. întrerupere executare pedeapsă. Recurs