CSJ. Decizia nr. 2706/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2706/2003
Dosar nr. 2471/2002
Şedinţa publică din 5 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 439 din 16 decembrie 1998, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatul P.D. a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 19 din Legea nr. 51/1991.
Instanţa a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracţiunea menţionată, stabilindu-se că la cererea numitului D.E.M. a construit un dispozitiv electronic apt pentru a înregistra convorbiri şi a opera pe frecvenţe nedestinate publicului.
Analizând probele administrate, instanţa a concluzionat că inculpatul era autorizat, prin hotărâre judecătorească, să construiască în cadrul societăţii sale comerciale, aparate electronice cu condiţia de a nu contraveni Constituţiei şi celorlalte acte normative.
Pe baza concluziilor formulate de experţi şi a celorlalte probatorii administrate, tribunalul a reţinut că inculpatul a construit un dispozitiv de interceptare a unor convorbiri dintr-o încăpere cu o putere redusă, ce nu putea perturba comunicaţiile altor organe cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 97 din 9 martie 2000, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi desfiinţând sentinţa atacată, l-a condamnat pe inculpat, în baza art. 19 din Legea nr. 51/1991, la 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
În baza art. 118 lit. a), b) şi e) C. pen., a dispus confiscarea specială a bunurilor (dispozitive, echipamente de interceptare, componente electronice), ce-au folosit la săvârşirea infracţiunii ori a căror deţinere este ilegală.
A motivat instanţa de apel că hotărârea tribunalului se bazează în exclusivitate pe concluziile expertului D.M., care nu este specialist în mijloace tehnice specifice de interceptare.
Pe baza constatărilor tehnico-şetiinţifice efectuate de S.R.I. şi a celorlalte probe administrate în cauză, revenindu-se asupra probei cu o nouă expertiză tehnico-judiciară, prin Decizia penală menţionată, s-a reţinut că inculpatul, cu intenţie, a confecţionat şi comercializat un dispozitiv tehnic cu care a interceptat şi transmis la distanţă semnale sonore în banda de frecvenţă destinată instituţiilor specializate ale statului cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale. Inculpatul a folosit ilegal aparatul, interceptând şi înregistrând convorbirile confidenţiale ale persoanelor care lucrau la sediul firmei S. SRL fără consimţământul lor, încălcând grav drepturile şi libertăţile acestora.
Prin Decizia nr. 996 din 27 februarie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a admis recursul declarat de inculpat, a casat Decizia penală nr. 97 din 9 martie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
S-a motivat că, deşi instanţa de apel a admis cererea procurorului de efectuare a unei noi expertize judiciare şi obiectivele propuse de inculpat, precum şi cele propuse de procuror au fost încuviinţate de instanţa de apel, în mare parte şi expertiza serveşte la aflarea adevărului, totuşi a revenit şi a renunţat nejustificat la efectuarea acestei probe, încât se impune casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Rejudecând apelul, după casarea primei decizii, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 219/ A din 29 aprilie 2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat sentinţa şi, pe fond:
În baza art. 19 din Legea nr. 51/1991 a condamnat pe inculpatul P.D. la 2 ani închisoare.
În baza art. 81 – art. 82 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru o perioadă de încercare de 4 ani.
A pus în vedere inculpatului, dispoziţiile art. 83 C. pen.
În baza art. 118 lit. a), b) şi c) C. pen., a dispus confiscarea în favoarea statului a bunurilor indisponibilizate şi aflate la camera de corpuri delicte, consemnate în anexele actelor de constatare.
Împotriva acestei din urmă decizii, inculpatul P.D. a declarat recurs, invocând cazul prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că, fapta reţinută în sarcina sa nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 19 din Legea nr. 51/1991.
A mai invocat recurentul şi cazul prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., susţinând că, reţinând în sarcina sa faptul că ar fi folosit mijloace specifice de interceptare, instanţa a comis o gravă eroare de fapt.
A solicitat admiterea recursului, în temeiul prevederilor art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., casarea deciziei atacate şi achitarea sa, întrucât fapta pentru care a fost trimis în judecată nu este prevăzută de legea penală.
Recursul este nefondat.
Curtea de apel, la rejudecarea apelului după casarea deciziei anterioare de către Curtea Supremă de Justiţie, a avut în vedere atât actele de urmărire şi pe cele de la prima judecată, cât şi raportul de expertiză tehnică al experţilor D.E.S. şi R.M.M., precum şi raportul de expertiză tehnică al consilierului expert din partea Ministerului Public, pe care le-a analizat temeinic şi interpretat just, stabilind corect că inculpatul a confecţionat şi folosit mijloace specifice de interceptare a comunicaţiilor.
Sub acest aspect, concluziile experţilor tehnici sunt neechivoce, clare şi se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, încât nu există nici un dubiu în această privinţă.
De asemenea, şi caracterul ilegal al acestei activităţi este cert stabilit, inculpatul neavând o autorizaţie legală şi nici calitatea să efectueze înregistrări ale unor convorbiri telefonice şi ale discuţiilor dintre persoane.
Faptul că inculpatul este atestat ca specialist în electronică şi că are o firmă de profil, nu are nici o relevanţă sub aspect penal, întrucât nici în atestarea sa şi nici în obiectul de activitate al firmei nu pot fi trecute şi nici subzista în fapt activităţi infracţionale, cum este aceea de violare a secretului convorbirilor telefonice.
Aşa fiind, inculpatul nu poate susţine că în obiectul de activitate al firmei sale figurau astfel de activităţi şi că nu a comis nici o încălcare.
În concluzie, pentru aceste considerente, instanţa de apel a înlăturat corect şi pe deplin justificat apărările formulate de inculpat.
Pentru aceleaşi considerente, motivele invocate în recurs, în sensul că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 19 din Legea nr. 51/1991 şi că instanţa de apel a comis o gravă eroare de fapt, sunt nefondate.
Neconstatându-se nici motive care se pot lua în considerare din oficiu, recursul declarat de inculpatul P.D. este nefondat, urmând, potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a se respinge ca atare şi a-l obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul P.D. împotriva deciziei penale nr. 219 din 29 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, ca nefondat.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2705/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 2707/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
