CSJ. Decizia nr. 2702/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2702/2003
Dosar nr. 3370/2002
Şedinţa publică din 5 iunie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 102 din 15 februarie 2002, tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pe inculpata D.E., pentru infracţiunea, prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Aceeaşi inculpată a fost condamnată la 2 ani închisoare, pentru infracţiunea, prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 291 C. pen., inculpata a mai fost condamnată la 10 luni închisoare, pedeapsă constatată graţiată, în baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997.
Totodată, s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 137/1997.
S-a dedus, din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 13 aprilie 1998, la 18 aprilie 1998 şi de la 7 iunie 2001, la 6 iulie 2001.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., inculpatul G.V., pentru infracţiunea, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 26, raportat la art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., inculpatul a fost condamnat la un an şi 10 luni închisoare, cu aplicarea art. 13 şi art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Acelaşi inculpat a fost condamnat la 10 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., pedeapsă constatată graţiată, în baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus, din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive, de la 12 noiembrie 2001, la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a echivalentului în lei a sumei de 8.000 de dolari, de la inculpata D.E.
Totodată, s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate, enumerate în dispozitivul sentinţei.
S-a dispus restabilirea situaţiei anterioare, în sensul revenirii apartamentului, care a făcut obiectul infracţiunii, în proprietatea părţilor civile T.I. şi T.F.
A fost respinsă cererea părţilor civile B.G. şi B.E., privind obligarea inculpatului la plata echivalentului în lei, a sumei de 20.000 dolari S.U.A., plus dobânda legală.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
În perioada iulie - august 1995, soţii T. au contactat mai multe agenţii imobiliare, cu scopul de a-şi închiria apartamentul, proprietate personală, situat în Bucureşti.
Ulterior, fiica soţilor T. a fost contactată de agentul imobiliar al Agenţiei S. SRL, care era însoţit de I.G. şi S.V., care au fost prezentaţi ca fiind persoane interesate să închirieze apartamentul.
Agentul imobiliar a solicitat şi obţinut o copie a contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului şi, la cererea sa, T.L. a acceptat să multiplice la xerox contractul, predând câte un exemplar agentului imobiliar, precum şi lui I.G.
Cu acest prilej, a fost încheiat un contract de prestări servicii, în care, la rubrica „ofertant” a semnat T.L., iar la rubrica „beneficiar”, a semnat S.V.
În aceeaşi zi, I.G. s-a întâlnit cu soţii T., în faţa cărora s-a prezentat ca fiind tatăl viitorului chiriaş.
În urma discuţiilor purtate privitor la închirierea apartamentului, agentul imobiliar le-a cerut proprietarilor (soţii T.), să achite ratele restante, invocând că, dacă apartamentul nu este achitat integral, nu poate fi închiriat.
Soţii T. s-au conformat şi au achitat, la 25 octombrie 1995, restul ratelor.
Ulterior, la sfârşitul lunii octombrie 1995, acelaşi I.G. l-a prezentat pe inculpatul G.V., soţilor T., spunându-le că este fiul său şi pe inculpata D.E., ca fiind soţia acestuia.
La 1 noiembrie 1995, cei doi inculpaţi, G.V. şi D.E., au reuşit să intre în posesia cheii de la apartamentul, proprietate a soţilor T.
La data de 3 noiembrie 1995, inculpatul G.V. a întocmit o cerere în care a atestat, în mod nereal, în numele proprietarilor T.I. şi T.F., că solicită Administraţiei financiare a sectorului 3 Bucureşti, eliberarea unui certificat în care să se precizeze valoarea de asigurare A.D.A.S., a apartamentului din str. Matei Basarab.
Ulterior, inculpaţii, la 9 noiembrie 1995, i-au determinat pe martorii M.R.N. şi M.Şt., să se prezinte la notariat, unde, să semneze la rubrica „vânzător” un contract de vânzare-cumpărare a apartamentului din str. Matei Basarab. La rubrica „cumpărător” a contractului, a fost trecută inculpata D.E.
Pentru a-i determina pe soţii M. să accepte această manoperă, inculpata D.E. le-a explicat că inculpatul G.V. doreşte să cumpere un apartament şi nu are acte de identitate, astfel că a solicitat acordul sus-numiţilor ca acest apartament să fie cumpărat pe numele M.R.N.
Ulterior, după o tentativă eşuată în faţa notarului, a fost încheiat, în mod fraudulos, contractul de vânzare-cumpărare nr. 55889/1995, între M.R.N. şi M.Şt., în calitate de vânzători şi inculpata D.E., în calitate de cumpărător, având ca obiect apartamentul sus-menţionat, în care inculpaţii D.E. şi G.V., în calitate de chiriaşi ai proprietarilor T.I. şi T.F.
În acest contract, s-a atestat, în mod nereal, că soţii M. dobândiseră apartamentul de la soţii T.I. şi T.F., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 37321 din 28 august 1995 (acest contract depus în dosarul Judecătoriei sectorului 3 nu a mai fost găsit).
Ulterior, în încercarea de a se pierde urmele infracţiunii, inculpata D.E. a vândut acelaşi apartament numitului V.A., potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 372 din 30 noiembrie 1995 (s-a înscris drept preţ suma de 8.000.000 lei, deşi, în realitate, preţul a fost de 18.000 dolari).
Aflând despre existenţa litigiului între soţii T. şi inculpata D.E., numitul V.A., la 12 decembrie 1995, a vândut acelaşi apartament numitei I.M.
La 26 ianuarie 1996, I.M. a vândut, la rândul ei, acelaşi apartament, lui B.E., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 840 din 26 ianuarie 1996.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 357/ A din 19 iunie 2002, admiţând apelul parchetului şi al părţilor civile B.G. şi B.E., a desfiinţat, parţial, sentinţa, şi, în urma schimbării încadrării juridice, dată faptelor săvârşite de cei doi inculpaţi, din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., şi respectiv, din infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. şi respectiv, în infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., i-a condamnat pe inculpaţii D.E. şi G.V. la câte un an închisoare.
În urma contopirii pedepselor aplicate celor doi inculpaţi s-a dispus ca inculpata D.E. să execute 2 ani închisoare, iar inculpatul G.V. un an şi 10 luni închisoare.
Apelul inculpatei D.E. a fost respins.
Totodată, instanţa de apel a admis, în parte, cererea părţilor civile B.G. şi B.E. şi a obligat pe inculpaţi, în solidar, să le plătească 8.000.000 lei despăgubiri.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.
În cauză, au declarat recursuri inculpaţii D.E. şi G.V., precum şi părţile civile B.G. şi B.E.
Inculpaţii au solicitat, prin recursul declarat, să fie menţinută hotărârea instanţei de fond, prin care au fost achitaţi.
Recursurile inculpaţilor sunt, în parte, fondate, dar, pentru alte motive.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că, privitor la infracţiunile de înşelăciune săvârşite de cei doi inculpaţi, prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prevăzută de art. 291 C. pen., prevăzută de art. 290 C. pen. şi prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a intervenit prescripţia răspunderii penale prevăzută de art. 124 C. pen.
Aşa fiind, sub acest aspect, urmează ca recursurile inculpaţilor G.V. şi D.E. să fie admise, să fie casate hotărârile pronunţate şi în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., să fie încetat procesul penal faţă de aceştia, ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale, prevăzută de art. 124 C. pen.
Criticile formulate de recurenţi, care susţin că trebuie menţinută soluţia de achitare, sunt neîntemeiate, probele administrate în cauză dovedind, în mod cert, săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, complicitate la înşelăciune, fals şi uz de fals, aşa cum au fost ele reţinute prin hotărârile pronunţate.
Ca urmare a încetării procesului penal, se va dispune punerea în libertate a inculpatului G.V., dacă nu este arestat în altă cauză.
Recursurile părţilor civile B.G. şi B.E. urmează să fie respinse.
Acestora nu li se poate acorda, cu titlu de despăgubiri, o sumă mai mare decât cea înscrisă în contractul de vânzare-cumpărare.
Aşa fiind, recursurile celor două părţi civile apar ca nefondate şi, drept urmare, vor fi respinse, cu obligarea lor la cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpaţii D.E. şi G.V. împotriva deciziei penale nr. 357 din 19 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează hotărârea atacată precum şi sentinţa penală nr. 102 din 15 februarie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, numai cu privire la condamnarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (3), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 291 C. pen. şi respectiv art. 26, raportat la art. 215 alin. (2) şi (3), cu aplicarea art. 13 şi art. 290 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., încetează procesul penal faţă de inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor sus-menţionate, constatând că a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale prevăzută de art. 124 C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii pronunţată.
Dispune punerea în libertate a inculpatului G.V. dacă nu mai este arestat în altă cauză.
Respinge recursurile declarate de recurentele părţi civile B.G. şi B.E. împotriva deciziei penale sus-menţionate, ca nefondate.
Obligă recurentele părţi civile să plătească statului 200.000 lei cheltuieli judiciare.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2701/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2703/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
