ICCJ. Decizia nr. 28/2003. Penal. Art.20 rap.la art.197 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.28.
Dosar nr.3411/2003
Şedinţa publică din 16 ianuarie 200.
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 259 din 12 martie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul C.S., la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) C. pen., pentru infracţiunea de perversiune sexuală prevăzută de art. 201 alin. (2)cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 201 alin. (2) raportat la art. 200 alin. (2), la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),b), d), C. pen. pentru tentativă la infracţiunea de incest prevăzută de art. 20 raportat la art. 203 C. pen., la 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),b), d), C. pen. pentru tentativă la infracţiuneade viol, prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (2) lit.b) şi alin. (3) C. pen. şi la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de corupţie sexuală.
În baza art. 85 C. pen. s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.185 din 11 februarie 2000 a Judecătoriei Constanţa.
În baza art. 36 alin. (1) C. pen. s-a contopit această ultimă pedeapsă cu cea de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.385 din 2 decembrie 2000 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin şi cu cele 4 pedepse aplicate prin sentinţa apelată, dispunându-se ca inculpatul să execute în final 9 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art.71-64 C. pen.
În baza art. 35 alin. (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art .64 lit. a),b), d),C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 36 alin. (3) C. pen. s-a scăzut pedeapsa executată de la 17 decembrie 1999 la 14 noiembrie 2000 şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus prevenţia de la 13 mai 2001 la zi.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului.
S-a dispus obligarea inculpatului la 295.000 lei despăgubiri materiale şi la 100.000.000 lei daune morale către partea civilă C.M.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut în fapt din concubinajul numitei D.E. cu inculpatul s-a născut la 14 februarie 1990 minora C.M.
După ce inculpatul a fost o perioadă plecat din ţară, ei au reînceput să locuiască împreună din luna noiembrie 1998 în locuinţa mamei minorei.
S-a stabilit că începând cu luna noiembrie 1998 şi până în august 1999, îndeosebi în zilelele de joi când mama minorei lipsea de acasă, inculpatul a avut o comportare total nefirească faţă de fetiţa sa, practicân.
acte de perversiune sexuală, de corupţie sexuală, de incest şi de tentativă de viol potrivit încadrărilor juridice date prin dispozitivul sentinţei.
Datorită temerilor insuflate minorei, de ameninţările inculpatului că o va omorî, aceasta nu i-a spus mamei sale decât după mai mult timp cele petrecute, prin intermediul, martorei T.A.
S-a mai reţinut că urmare a acestor relaţii sexuale minora s-a îmbolnăvit de aceeaşi boală venerică de care suferea şi inculpatul.
Inculpatul a negat săvârşirea infracţiunilor susţinând că este victima unei înscenări din partea mamei minorei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 384/A din 3 iulie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, cu motivarea că probele administrate în cauză dovedesc că acesta a săvârşit faptele imputate, iar pedeapsa a fost corect individualizată.
Prin recursul de faţă, inculpatul critică hotărârile pronunţate în cauză pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând că instanţele nu au apreciat în mod just şi complet probele de la dosar. Se mai susţine, că pedeapsa aplicată este prea severă, instanţele trebuind să ţină seama şi de datele ce caracterizează. Se solicită, casarea hotărârilor, în principal achitarea, iar în subsidiar reducerea pedepsei.
Verificând hotărârile atacate şi lucrările din dosar, rezultă următoarele:
În raport cu probele administrate, este neîntemeiată critica ce se face prin recurs, că instanţele nu au apreciat just şi complet probele de la dosar.
Astfel, deşi inculpatul nu a recunoscut faptele ce i s-au pus în sarcină, totuşi instanţele au reţinut în mod corect vinovăţia lui, întrucât aceasta rezultă în mod neîndoielnic din declaraţiile minorei, care a descris în amănunt împrejurările în care s-au produs agresiunile sexuale asupra sa.
Declaraţiile sale se coroborează cu cele date de martora D.E., care relatează că minora i-a povestit despre agresiunea sexuală comisă, iar inculpatul nu a negat, dar şi de martora T.A. care arată că în faţa ei inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor, iar minora i-a confirmat cele întâmplate, adăugând în plus că a văzut-o pe minoră cu urme de violenţă, precum şi cu actele medico-legale, unde se consemnează că pe cale sexuală victima a contactat de la inculpat aceeaşi afecţiune dermato-veneriană de care suferă şi acesta.
Faptul că inculpatul nu a recunoscut faptele este doar o susţinere care nu se confirmă, ci dimpotrivă este infirmată de probele la care s-a făcut referire.
În această situaţie se constată că starea de fapt reţinută de cele două instanţe este corectă, probele administrate dovedind vinovăţi.
acestuia, aşa încât cererea de a se dispune achitarea lui este nejustificată.
Examinând temeinicia pedepselor aplicate se constată că pentru infracţiunile corect reţinute în sarcina inculpatului au fost stabilite pedepse legale şi temeinice de instanţa de fond, confirmate de instanţa de apel, care reflectă atât gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite, evidenţiat de împrejurările şi modul în care au fost comise, gravitatea urmărilor cât şi de datele şi elementele referitoare la persoana acestuia, care este cunoscut cu antecedente penale, a dat dovadă de nesinceritate, nerecunoscând săvârşirea faptelor şi pe parcursul cercetărilor a îngreunat efectuarea acestora.
În consecinţă, sub aspectul analizat hotărârile atacate nu sunt criticabile, astfel că este neîntemeiată şi cea de a doua critică formulată de inculpat.
Pentru considerentele arătate şi cum verificând hotărârea atacată prin prisma prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constatat că recursul declarat de inculpat este nefondat şi a fi respins ca atare, în temeiul art. 38515 pct.1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S. împotriva deciziei penale nr. 384/A din 3 iulie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 17 decembrie 1999 la 14 noiembrie 2000 şi de la 13 mai 2001 la 16 ianuarie 2004.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 ianuarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 2794/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... | CSJ. Decizia nr. 2889/2003. Penal. Art.208 c.pen. Recurs în... → |
|---|
