CSJ. Decizia nr. 2939/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2939/2003
Dosar nr. 3892/2002
Şedinţa publică din 19 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 149 din 30 august 2002, Tribunalul Bihor, în baza art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 şi art. 1 lit. c) din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul B.V. la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata prevăzută de art. 82 C. pen. şi s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 359 C. proc. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus, din pedeapsa aplicată, arestul preventiv de la 24 august 2002 şi până la zi.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, în baza probelor administrate s-au reţinut următoarele:
Inculpatul B.V., până la intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002, a avut funcţia de plutonier şef adj., iar după intrarea în vigoare a acestei legi, ca urmare a demilitarizării unităţilor de poliţie, a dobândit gradul de agent şef adjunct de Poliţie de Frontieră.
Inculpatul avea ca atribuţii de serviciu respectarea şi aplicarea normelor incidente pe raza punctului de frontieră Borş, cu privire la persoanele de cetăţenie română sau străină care trec frontiera. La data comiterii infracţiunii, inculpatul a fost repartizat pe artera filtrului de ieşire din ţară, unde trebuia să verifice documentele de călătorie ale persoanelor care părăsesc teritoriul României şi să verifice dacă cetăţenii români îndeplinesc condiţiile prevăzute de OG nr. 144/2001, mai precis dacă aceştia, pe lângă paşaportul turistic pot prezenta asigurare medicală, o sumă minimă de 500 Euro sau echivalentul în altă valută ca sursă pentru şederea în străinătate pe o durată minimă de 5 zile sau persoanele care nu pot prezenta această sumă trebuie să facă dovada printr-o invitaţie de la un cetăţean străin care să garanteze, pe perioada şederii, că vor fi găzduiţi şi vor beneficia de resurse în statul respectiv.
În fapt, prin procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante din 24 august 2002, orele 10,30, organul de urmărire penală a constatat că inculpatul B.V., agent şef adjunct, care îşi desfăşura activitatea în toneta nr. 2, de pe artera de ieşire din ţară, în punctul de frontieră Borş, în jurul orelor 10,00, a procedat la verificarea pasagerilor aflaţi în autoturismul Fiat Punto, condus de cetăţeanul italian Z.A. şi care i-a explicat agentului că cei 4 pasageri ai săi, martorii B.M., G.G., Şt.S.A. şi C.V.C., toţi cetăţeni români au fost invitaţi la domiciliul său în Italia, loc Piovene Rochette, pe o durată de 3-4 zile. Inculpatul a solicitat documentele de călătorie, adică 5 paşapoarte, asigurările medicale pentru cei 4 pasageri, documentele autoturismului şi cartea verde. După ce a verificat valabilitatea documentelor de călătorie, inculpatul l-a întrebat pe Z.A. dacă pasagerii pot prezenta suma de câte 500 Euro de persoană, sau echivalentul în altă valută, sens în care toţi pasagerii i-au răspuns afirmativ.
Întrucât martorul C.V.C. avea mai multe ştampile în paşaport, inculpatul l-a întrebat despre posibile explicaţia cu privire la multitudinea de ştampile din paşaport, situaţie în care martorul i-a spus că lucrează la firma C.F.S. D.F., în calitate de încărcător-descărcător şi întrucât firma are mai multe magazine în punctele de frontieră, situate pe teritoriul ţării noastre, aşa se explică prezenţa atâtor ştampile. Aceasta a fost o legendă pe care a folosit-o martorul, având calitatea de subinspector P.F. de la Serviciul de control al I.G.P.E.
Inculpatul B.V. l-a întrebat pe martorul Z.A. dacă pasagerii săi pot prezenta invitaţii scrise şi autentificate pe durata şederii în Italia, situaţie în care atât martorul C.V.C., cât şi ceilalţi pasageri, i-au răspuns că deţin suma cerută de lege şi persoana care îi va găzdui este şoferul maşinii. Martorul Z.A. a confirmat inculpatului că-i va găzdui pe pasagerii săi.
În aceste împrejurări, inculpatul i-a cerut să tragă maşina de pe artera de filtru în partea stângă a tonetei sale, transmiţându-i şoferului italian prin martorul C.V.C. să se prezinte la el pentru lămuriri suplimentare.
Martorul Z.A. s-a dus la toneta agentului, după ce, în prealabil i s-a atras atenţia să nu-l provoace pe agent şi dacă acesta îi cere sume de bani să folosească banii primiţi.
De menţionat că, martorii C.V., Şt.S.A., C.A. şi cetăţeanul italian au acţionat în virtutea unui plan de control aprobat de inspectorul general în baza planului Ministerului de Interne de acţiune împotriva corupţiei pe anul 2002, când s-a efectuat un control inopinant, având drept obiect respectarea metodologiilor de lucru a lucrătorilor punctelor de frontieră.
Astfel, în prealabil martorul C.V.C., în calitatea sa subinspector din cadrul I.G.P.F. a distribuit sume de bani în bancnote Euro pasagerilor din maşină, cetăţeni români, iar martorul de cetăţenie italiană Z.A. i-a dat o bancnotă de 50 Euro. Aceste bancnote au fost înseriate şi descrise în anexa planului de control şi s-a atras atenţia pasagerilor şi şoferului că aceste sume de bani le pot folosi în cazul în care la trecerea frontierei de stat vor întâmpina pretenţii materiale nejustificate din partea agenţilor de control şi în nici un caz să nu-i provoace sau să-i instige pe agenţi.
Cetăţeanul italian s-a reîntors la maşină după ce a avut o discuţie cu agentul, spunându-le pasagerilor că acesta i-a cerut „ceva”, întrucât pasagerii săi nu au invitaţii şi deci nu îndeplinesc condiţiile de trecere a frontierei de stat. Cetăţeanul italian i-a arătat agentului bancnota de 50 Euro, însă acesta i-a spus că este prea puţin pentru 3 persoane. Martorul C.V.C. l-a întrebat pe martorul Z.A. dacă este sigur asupra faptului că aceşti bani i-au fost ceruţi de către agentul de poliţie. Cetăţeanul italian i-a confirmat că i-au fost ceruţi de către inculpat, iar martorul C.V.C. i-a predat încă 2 bancnote de 20 Euro.
Cu toţi aceşti bani martorul Z.A. s-a dus la toneta agentului, dar a trebuit să aştepte câteva minute pentru a discuta cu acesta, timp în care s-a aflat în afara tonetei la o distanţă de 1/2 m. Cetăţeanul italian nu a intrat în toneta poliţistului, iar când a sosit lângă tonetă uşa era închisă, însă, ulterior, agentul de poliţie a întredeschis uşa, a întins mâna către italian şi a luat suma de 90 Euro.
După aceea inculpatul a procedat la un control la autoturism şi le-a cerut pasagerilor să arate sumele în valută, timp în care a constatat că două persoane nu aveau asupra lor sumele de câte 500 Euro. Atunci martorul C.V.C. a spus că are el mai mulţi bani şi-i dă 50 Euro unui pasager fiindcă sunt prieteni, cerându-i totodată să constate că pasagerii îndeplinesc condiţiile de trecere a frontierei.
Agentul s-a întors după aceea la tonetă şi a procedat la ştampilarea celor 4 paşapoarte cu ştampile de ieşire din ţară, după care le-a restituit paşapoartele prin intermediul martorului Z.A.
Imediat martorul C.V.C. s-a legitimat în faţa inculpatului, spunându-i că este subinspector în cadrul serviciului de control al I.G.P.F. şi lucrează sub coordonarea subcomisarului C.A. la un plan de control elaborat de Ministerul de Interne, I.G.P.F. şi l-a rugat pe inculpat să înceteze orice activitate profesională până la sosirea superiorilor săi.
În prezenţa subcomisarului C.A., a subinspectorului C.V.C. şi a comisarului D.V., şeful P.T.F. Borş, inculpatul a fost rugat să-şi golească buzunarele şi să explice provenienţa sumelor de bani ce se află asupra sa. Inculpatul, din buzunarul din stânga de la pantaloni a scos o bancnotă de 100.000 lei spunând că această bancnotă face parte din suma de 1.000.000 lei pe care a declarat-o şi înregistrat-o în registrul de valori la intrarea în serviciu. Din buzunarul drept din spate inculpatul a scos suma de 90 Euro, alcătuită dintr-o bancnotă de 50 Euro şi 2 bancnote a câte 20 Euro. Cu privire la această sumă în valută inculpatul a declarat iniţial că a adus-o de acasă, dar a uitat să o treacă în registrul de valori la intrarea în tură.
Inculpatului i-a fost prezentată anexa planului de control, pe baza căruia s-a efectuat controlul şi în această anexă s-au indicat poziţiile unde sunt descrise valoarea şi seriile bancnotelor pe care subinspectorul C.V.C. le-a preluat de la superiorii săi din Bucureşti.
Curtea de Apel Oradea, secţia penală, prin Decizia nr. 180/ A din 17 septembrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Împotriva ultimei hotărâri, B.V. a declarat recurs solicitând casarea acesteia şi, după rejudecare, achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât nu s-a dovedit existenţa faptei pentru care a fost condamnat, respectiv pretinderea şi primirea sumei de bani în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu.
În subsidiar, solicită, potrivit art. 333 C. proc. pen., restituirea cauzei la procuror în vederea completării probatorului, având în vedere că acest fapt nu se poate realiza în faţa instanţei datorită complexităţii probatoriului care urmează a fi administrat.
Recursul declarat nu este fondat.
Starea de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost, în mod corect, reţinute de către instanţe, rezultând din ansamblul probatoriului administrat în cauză, respectiv procesul-verbal de constatare al infracţiunii flagrante, întocmit de procuror, raportul întocmit de inculpat, procesul-verbal întocmit de organele de cercetare penală, coroborate cu declaraţiile martorilor Z.A., C.V.C., C.A., Şt.S.A. şi B.M.
Cât priveşte atitudinea inculpatului, se constată că acesta a avut o poziţie oscilantă şi contradictorie.
Astfel, dacă în raportul prezentat declară că a avut, la intrarea în serviciu, asupra sa suma de 90 Euro pe care „crede” că a uitat să o consemneze în registru (alături de banii româneşti), în procesul-verbal de constatare al infracţiunii flagrante, arată că „nu îşi poate explica în ce împrejurări a ajuns această sumă asupra sa” şi abia în declaraţia sa arată că valuta „probabil i-a fost strecurată în buzunarul din spate de către cetăţeanul italian”.
Toate aceste declaraţii vin, odată în plus să-i stabilească săvârşirea faptei şi vinovăţia inculpatului, deja demonstrată prin probele la care s-a făcut referire mai sus.
În acest context, nici cel de al doilea motiv de recurs invocat de inculpat privind restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale nu poate fi luat în considerare.
Astfel fiind, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva deciziei penale nr. 180/ A din 17 septembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea.
Obligă inculpatul la plata sumei de 1.100.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 iunie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 29/2003. Penal. întrerupere executare... | CSJ. Decizia nr. 2945/2003. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
