CSJ. Decizia nr. 2912/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2912/2003
Dosar nr. 4845/2001
Şedinţa publică din 18 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 125 din 30 mai 2001, pronunţată de Tribunalul Maramureş, inculpatul M.I. a fost condamnat după cum urmează:
- în baza art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. şi art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., la 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de înşelăciune în convenţii (pct. 1 rechizitoriu);
- în baza art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. şi art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., la un an şi 6 luni închisoare (pct. 2 rechizitoriu);
- în baza art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. şi art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., la un an şi 8 luni închisoare (pct. 3 rechizitoriu).
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare în regim de detenţie conform art. 57 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile după cum urmează:
- 3.736 mărci germane sau echivalentul în lei la data plăţii către partea civilă V.T.;
- 2.200 mărci germane sau echivalentul în lei la data plăţii către partea civilă V.Z.;
- 2.600 mărci germane sau echivalentul în lei la data plăţii şi 1.250.000 lei către partea civilă L.A.
Inculpatul a fost de asemenea obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În fapt, pe baza declaraţiilor părţilor vătămate V.T., V.Z. şi L.A. şi ale martorilor B.T., P.V. şi P.L. coroborate şi cu declaraţiile inculpatului, instanţa a reţinut următoarele:
În perioada iunie – iulie 1998, inculpatul M.I. a vândut câte un autoturism de provenienţă străină, cu o vechime mai mare de 8 ani, părţilor vătămate V.T., V.Z. şi L.A.
Pentru a determina părţile vătămate să cumpere maşinile, inculpatul a afirmat mincinos că acestea sunt în curs de înmatriculare şi că în 2 – 3 zile, cel mult o săptămână va intra în posesia actelor şi numerelor definitive de înmatriculare.
Inculpatul a recunoscut că a vândut fiecare autoturism la preţul unei maşini înmatriculate pe persoană fizică, iar părţile vătămate au precizat că dacă ar fi ştiut că afirmaţiile inculpatului nu sunt adevărate nu ar fi cumpărat autoturismele.
S-a mai reţinut că inculpatul a primit ca preţ de la partea vătămată V.T. 3.000 mărci germane, iar ulterior, a mai cerut şi primit încă 736 mărci germane, pretextând că banii îi sunt necesari pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de înmatricularea autoturismului.
De la partea vătămată V.Z. a primit la data încheierii convenţiei 1.800 mărci germane şi apoi, sub acelaşi pretext, ca în cazul precedent, a mai cerut şi primit încă 400 mărci germane, iar de la partea vătămată L.A. a încasat cu ocazia vânzării autoturismului 2.600 mărci germane şi ulterior, invocând noi cheltuieli legate de înmatriculare, a mai primit 1.250.000 lei.
S-a reţinut că în faţa instanţei părţile vătămate au precizat că inculpatul nu le-a pretins bani pentru a rezolva problema înmatriculării, prevalându-se de vreo influenţă asupra unor funcţionari competenţi să rezolve o astfel de solicitare.
Aşa fiind, s-a reţinut că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive a trei infracţiuni de înşelăciune în convenţii în formă continuată impunându-se schimbarea încadrării juridice din trei infracţiuni de înşelăciune, în convenţii, în concurs cu trei infracţiuni de trafic de influenţă.
Curtea de Apel Cluj prin Decizia penală nr. 334 din 25 octombrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului obligându-l la plata cheltuielilor judiciare.
Instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică a faptelor au fost corect stabilite, fiind neîntemeiată susţinerea inculpatului că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, fiind vorba numai de existenţa unor raporturi contractuale.
S-a apreciat, de asemenea, că s-a făcut o justă individualizare a pedepsei atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare.
Inculpatul a declarat recurs susţinând că se impune achitarea sa, întrucât nu a intenţionat să înşele părţile vătămate care au fost de acord cu înmatricularea maşinilor pe numele unor societăţi non-profit.
În subsidiar s-a solicitat aplicarea art. 861 C. pen., având în vedere cuantumul redus al prejudiciilor, faptul că inculpatul este bolnav şi nu are antecedente penale.
Recursul îşi găseşte temeiul în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 12 şi respectiv 14 C. proc. pen., dar nu este fondat.
Din analiza actelor dosarului, respectiv declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile martorilor L.A., B.T. şi G.G., coroborate şi cu declaraţiile inculpatului rezultă cu certitudine că acesta din urmă a indus în eroare pe părţile vătămate cu ocazia încheierii convenţiilor de vânzare-cumpărare, iar ulterior le-a menţinut în eroare afirmând mincinos că înmatricularea maşinilor este în curs de derulare pe numele unei fundaţii umanitare, şi în acest fel a păgubit părţile vătămate obţinând pentru sine un folos material injust.
Astfel, rezultă că fiecăreia dintre părţile vătămate inculpatul i-a spus că a început formalităţile de înmatriculare a maşinii pe numele fundaţiei non-profit „G.”, iar pentru a le întări convingerea că este aşa le-a prezentat un act de donaţie.
Mai mult decât atât, inculpatul a insistat să se ocupe el de aceste formalităţi afirmând că în 2-3 zile, cel mult într-o săptămână acestea vor fi finalizate şi se va obţine înmatricularea definitivă a acestora. În momentul în care, văzând că se tergiversează înmatricularea maşinilor, au solicitat inculpatului să se ocupe ele de această problemă, acesta a refuzat.
De asemenea, din declaraţia martorului G.G., fondatorul Fundaţiei Umanitare „G.” rezultă că la solicitarea inculpatului a fost de acord să accepte o singură donaţie, pentru un autoturism, dându-i inculpatului acceptul în alb, doar ştampilat şi actele fundaţiei.
Este, de asemenea, de subliniat faptul că nici un moment inculpatul nu a adus la cunoştinţă părţilor vătămate că înmatricularea maşinilor va fi întârziată datorită modificării legislaţiei care impunea îndeplinirea altor formalităţi.
Toate aceste împrejurări dovedesc intenţia inculpatului de a induce şi de a menţine în eroare părţile vătămate pentru a obţine un folos material injust.
Cum părţile vătămate nu ar fi cumpărat maşinile în condiţiile şi la preţul solicitat de inculpat dacă ar fi cunoscut faptul că este nereală, susţinerea acestuia că problema înmatriculării este în curs de finalizare, se constată că sunt întrunite în fiecare caz în parte toate elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, în convenţii în formă continuată.
Împrejurarea că părţile vătămate cunoşteau faptul că maşinile pot fi înmatriculate numai pe numele unei societăţi non-profit nu are nici o relevanţă pentru existenţa infracţiunii, inducerea în eroare referindu-se tocmai la faptul că este în curs de finalizare înmatricularea în aceste condiţii, având la baza unor contracte de donaţie ce s-au dovedit a fi nereale.
Este neîntemeiat şi motivul de recurs vizând greşita individualizare a modalităţii de executare a pedepsei, întrucât aprecierea că scopul pedepsei poate fi realizat numai prin executarea acesteia în regim de detenţie este corectă.
În raport de modalitatea concretă, de săvârşire a faptelor, de perseverenţa infracţională de care a dat dovadă inculpatul şi de faptul că acesta nu a luat nici o măsură pentru acoperirea pagubelor, Curtea apreciază că pronunţarea condamnării poate constitui un avertisment pentru inculpat şi chiar fără executarea pedepsei, nu va mai săvârşi infracţiuni. Aşa fiind, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea art. 861 C. pen., referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Examinând cauza şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că nu există nici un motiv de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, în recursul inculpatului.
Faţă de toate considerentele expuse recursul va fi respins ca nefondat conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 334 din 25 octombrie 2001 a Curţii de Apel Cluj.
Obligă recurentul la 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2910/2003. Penal. Art.197 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 29/2003. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
