CSJ. Decizia nr. 2910/2003. Penal. Art.197 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2910/2003
Dosar nr. 1591/2003
Şedinţa publică din 18 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1973 din 4 iunie 2002, Judecătoria Târgu Jiu a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul R.I.F. a fost trimis în judecată, din infracţiunile prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. şi art. 201 alin. (2) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 33 – art. 34 C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen. şi art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., modificat prin OG nr. 89/2001, cu aplicarea art. 41 – art. 42 C. pen. şi 33 – art. 34 C. pen.
Inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., modificat prin OG nr. 89/2001, cu aplicarea art. 41 – art. 42 C. pen.
În baza art. 33 – art. 34 C. pen., pedepsele aplicate au fost contopite în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 41 – art. 42 C. pen.
În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
Starea de arest a inculpatului a fost menţinută, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata arestului preventiv de la 21 martie 2002, la zi.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 50 milioane lei cu titlu de daune morale pentru partea civilă R.C. şi la un milion lei cheltuieli judiciare statului.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost condamnat şi inculpatul B.V. la pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., modificat prin OG nr. 89/2001, cu aplicarea art. 41 – art. 42 C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În seara zilei de 19 martie 2002, minora R.C.M. se afla în discoteca organizată în localul primăriei din comuna Godineşti, jud. Gorj.
Inculpatul a abordat-o, cerându-i să-l urmeze afară din local, iar la refuzul părţii vătămate, a lovit-o peste faţă. Partea vătămată s-a dezechilibrat şi a căzut şi, apoi, fiind trasă de mână de inculpat, a mers la locuinţa acestuia aflată la o distanţă de 400-500 m de primărie.
Pe drum, celor doi li s-a alăturat inculpatul R.I.F.
În locuinţa lui B.V., inculpatul R.I.F. a încuiat uşa cu zăvorul; ambii inculpaţi au întreţinut relaţii sexuale cu victima, prin constrângerea acesteia, în sarcina inculpatului R.I.F. reţinându-se întreţinerea unui act sexual oral.
La intervenţia martorilor D.M.F., D.S., C.D.C. şi S.S.F., partea vătămată a putut părăsi locuinţa lui B.V.
Din certificatul medico-legal nr. 314 din 20 martie 2002, întocmit de Serviciul medico-legal al judeţului Gorj, rezultă că partea vătămată este virgină anatomic, dar conformaţia morfofuncţională a himenului permite contactul sexual fără deflorare, iar la examinarea secreţiei vaginale s-au evidenţiat spermatozoizi.
Susţinerile inculpaţilor că nu au cunoscut vârsta victimei şi nici nu au avut posibilitatea de a o aprecia, au fost înlăturate ca nesincere.
Instanţa de fond a considerat că infracţiunea, prevăzută de art. 201 alin. (2) şi (4) C. pen., este absorbită în conţinutul elementului material al infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 C. pen., modificat prin OG nr. 89/2001.
Tribunalul Gorj, prin Decizia penală nr. 849 din 11 septembrie 2002, a admis apelurile declarate de inculpaţii R.I.F. şi B.V., a desfiinţat sentinţa penală nr. 1973 din 4 iunie 2002 a Judecătoriei Târgu Jiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Gorj.
Instanţa de apel a constatat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 27 C. proc. pen. şi modificările ulterioare, competenţa de soluţionare a infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) revine, în primă instanţă, tribunalului.
Prin sentinţa penală nr. 367 din 3 decembrie 2002, Tribunalul Gorj a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul R.I.F. a fost trimis în judecată, din infracţiunile prevăzute de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., art. 189 alin. (2) C. pen. şi art. 201 alin. (2) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 33 C. pen., în infracţiunea, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a) C. pen.
Pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a) C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată s-a dedus perioada arestului preventiv începând cu 21 martie 2002, la zi.
Starea de arest a fost menţinută, în temeiul art. 350 C. proc. pen.
Inculpatul R.I.F. a fost obligat la plata sumei de 50 milioane lei cu titlu de daune morale către partea civilă R.C.M. şi a sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu, fiind suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost condamnat şi inculpatul B.V. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Instanţa de judecată a considerat că, în condiţiile în care, în cursul cercetărilor nu s-a putut dovedi că inculpaţii au cunoscut vârsta victimei, iar aceasta era dezvoltată din punct de vedere fizic, dubiul creat profită acestora, astfel că în cauză nu poate fi reţinută agravanta prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen.
Totodată, instanţa de fond a considerat că infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal şi perversiuni sexuale pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată sunt absorbite în conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol.
Prin Decizia penală nr. 93 din 6 martie 2003, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, a desfiinţat sentinţa penală nr. 367 din 3 decembrie 2002 a Tribunalului Gorj numai cu privire la pedepsele aplicate inculpaţilor pe care le-a majorat, menţinând încadrările juridice şi celelalte dispoziţii ale hotărârii judecătoreşti.
Inculpatul R.I.F. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 500.000 lei, din care 300.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul R.I.F. care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate şi, pe fond, reţinerea în favoarea recurentului a dispoziţiilor art. 74 – art. 76 C. pen. şi reducerea, în mod corespunzător, a cuantumului pedepsei aplicate.
Curtea, din oficiu, a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de viol în infracţiunea de perversiuni sexuale, situaţie în care recurentul inculpat a solicitat să se dispună schimbarea încadrării juridice, în temeiul art. 334 C. proc. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 201 alin. (1) şi (4) C. pen.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.
Din probele administrate în cauză, rezultă că instanţa de judecată a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului R.I.F., pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa, iar încadrarea juridică stabilită conform prevederilor art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a) C. pen., este legală şi temeinică.
Activitatea infracţională a inculpatului R.I.F. s-a desfăşurat pe mai multe planuri: pe de o parte, el a întreţinut un act sexual oral cu partea vătămată, împotriva voinţei acesteia, iar pe de altă parte, tot el este cel care a săvârşit şi acte de participare la fapta comisă de B.V., însoţind victima la locuinţa acestuia şi zăvorând uşa; în acest mod, el a participat împreună cu celălalt autor la înfrângerea voinţei părţii vătămate, fiind prezent la întreţinerea actelor sexuale normale şi orale întreţinute de B.V. cu victima.
Actele de perversiune sexuală sunt absorbite în elementele constitutive ale infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a) C. pen., astfel cum s-a reţinut în sarcina inculpatului R.I.F., încadrare juridică pe care Curtea o va menţine ca fiind cea justă.
Cât priveşte cuantumul pedepsei aplicate recurentului inculpat, Curtea constată că aceasta a fost bine proporţionalizată în raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Curtea reţine că instanţele de judecată au dat eficienţa cuvenită împrejurărilor legate de pericolul social concret al infracţiunii săvârşite şi care rezidă în modul de acţionare al inculpatului care a însoţit victima pe drum, a încuiat-o în casă şi, împreună cu celălalt autor, a constrâns-o la întreţinerea actelor sexuale.
Totodată, instanţele de judecată, constatând că recurentul inculpat nu are antecedente penale, i-au aplicat acestuia o pedeapsă mai redusă în raport cu pedeapsa aplicată celuilalt făptuitor.
Curtea constată că toate împrejurările favorabile inculpatului R.I.F. au fost avute în vedere în procesul de individualizare a pedepsei, astfel că nu există temeiuri pentru aplicarea prevederilor art. 74 – art. 76 C. pen. şi reducerea cuantumului acestuia.
Pedeapsa stabilită de 8 ani închisoare este în măsură să asigure reinserţia socială a recurentului şi determinarea acestuia la respectarea valorilor sociale încălcate, în conformitate cu scopul pedepsei, aşa cum este el stabilit prin dispoziţiile art. 52 C. pen.
Pentru aceste considerente şi, constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
Timpul reţinerii şi arestării preventive va fi dedus din pedeapsa aplicată de la 21 martie 2002, la zi.
Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.I.F. împotriva deciziei penale nr. 93 din 6 martie 2003 a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 21 martie 2002, până la 18 iunie 2003.
Obligă recurentul inculpat la 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 iunie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 291/2003. Penal. Revizuire. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2912/2003. Penal → |
|---|
