CSJ. Decizia nr. 2987/2003. Penal. Conflict de competenţă. Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2987/2003

Dosar nr. 1899/2003

Şedinţa publică din 20 iunie 2003

Asupra conflictului negativ de competenţă.

Examinând actele dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 352 din 19 noiembrie 2002, Tribunalul Argeş, secţia penală, a declinat competenţa soluţionării cauzei privind pe contestatorul C.C. deţinut în Penitenciarul C., în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În considerentele sentinţei, instanţa a reţinut că potrivit art. 461 alin. (2) C. proc. pen., competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de C.C. este a Tribunalului Bucureşti, instanţa care a pronunţat sentinţa penală nr. 154 din 18 martie 1999.

Primind cauza spre soluţionare, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 334 din 3 aprilie 2003, în baza art. 42 C. proc. pen., raportat la art. 461 alin. (2) cu referire la art. 460 alin. (1) şi (6) C. proc. pen., a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Argeş. În baza art. 43 C. proc. pen., constatând conflictul negativ de competenţă, a înaintat cauza Curţii Supreme de Justiţie pentru soluţionare.

În considerentele sentinţei, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a reţinut că instanţa în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere este competentă a soluţiona contestaţia la executare formulată de condamnatul C.C.

Asupra conflictului negativ de competenţă ivit între cele două instanţe, Curtea, în temeiul art. 458 alin. (2) C. proc. pen., urmează a stabili competenţa în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială se află locul de deţinere (P.C.), respectiv în favoarea Tribunalului Argeş. Condamnatul şi-a întemeiat în realitate, cererea sa pe dispoziţiile art. 458 C. proc. pen., raportate la art. 15 C. pen., referitoare la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, invocând prevederile Legii nr. 456/2001 privind aprobarea cu modificări şi completări a OUG nr. 207/2000, iar nu pe dispoziţiile art. 461 C. proc. pen., referitoare la contestaţia la executare, deşi, în mod eronat a intitulat-o astfel.

Or, potrivit art. 458 alin. (2) C. proc. pen., înlăturarea sau modificarea pedepsei este de competenţa instanţei de executare, iar dacă cel condamnat se află în executarea pedepsei, cum este cazul în speţă, de competenţa instanţei corespunzătoare în grad în a cărei circumscripţie teritorială se află locul de deţinere.

Aşa fiind, se va stabili competenţa de soluţionare a cererii formulată de condamnatul C.C., în favoarea Tribunalului Argeş, în circumscripţia căruia se află P.C., locul de deţinere al petiţionarului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de judecare a contestaţiei la executare, formulată de condamnatul C.C., în favoarea Tribunalului Argeş, căruia i se trimite dosarul.

Onorariul pentru apărarea din oficiu, în sumă de 150.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 iunie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 2987/2003. Penal. Conflict de competenţă. Stabilirea competenţei