ICCJ. Decizia nr. 3/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3.
Dosar nr.5045/2003
Şedinţa publică din 7 ianuarie2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.101 din 18 septembrie 2003 a Tribunalului Călăraşi inculpatul D.D.E. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.1 şi 21 lit.a C.pen. cu aplicarea art.74 – 76 C.pen. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art.71, 64 C.pen..
În baza art.88 C.pen., s-a dedus din duratapedepsei perioada arestului preventiv dela 27 iulie 2003, la zi.
S-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 30 zile de la 25 septembrie 2003 la 24 octombrie 2003.
Inculpatul D.D.E. a fost obligat în solidar cu coinculpatul M.D., condamnat în această cauză, la plata despăgubirilor civile în sumă de 790.000 lei şi a daunelor morale în valoare de 20.000.000 lei către partea civilă P.Gh., luându-se act de acordul inculpaţilor în acest sens.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 1.600.000 lei către stat, din care 600.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, după ce au consumat băuturi alcoolice inculpaţii D.D.E. şi M.D. au hotărât să o deposedeze pe partea vătămată P.G. de banii şi bunurile pe care le avea asupra sa.
Victima, aflată în stare de ebrietate, a fost urmărită de cei doi inculpaţi, M.D. fiind cel care a lovit-o primul, cu pumnul, trântind-olapământ,dupăcare a lovit-o şi inculpatul D.D.E. Apoi, inculpaţii au deposedat-o pe partea vătămată de suma de 27.000 lei, un pachet de ţigări, o brichetă, o batistă şi o pungă cu napolitane, toate în sumă de 70.000 lei.
Partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat 4 – 5 zile de îngrijiri medicale.
Inculpatul D.D.E. a recunoscut săvârşirea infracţiunii.
Situaţia de fapt şi vinovăţia sa au fost reţinute pe baza materialului probator administrat în cauză: proces – verbal de consemnare a plângerii părţii vătămate, proces – verbal de cercetare la faţa locului, planşe cu fotografii judiciare, proces – verbal de reconstituire, acte medico – legale, declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor şi declaraţiile inculpaţilor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul reindividualizăriipedepselor aplicate inculpaţilor.
Prin Decizia penală nr.619/20 octombrie 2003, în temeiul dispoziţiilor art.379 pct.2 lit.a C.proc.pen., Curtea de Apel Bucureşti a admisapelulprocurorului,adesfiinţatînpartesentinţaşi, înfond, a majorat pedepsele aplicate inculpaţilor pentru infracţiunea prevăzută de art.211 alin.1 şi 21 lit.a C.pen. cu art.74 – 76 C.pen. la câte 5 ani închisoare fiecare.
Prevenţia a fost computată de la 27 iulie 2003 la 20 octombrie 2003, durata arestării preventive fiind prelungită de la 25 octombrie 2003 la 23 noiembrie 2003, inclusiv.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.
Instanţa de control judiciar a apreciat că, deşi în mod corect au fost în favoarea inculpaţilorcircumstanţe atenuante, pedepsele aplicate – prin cuantumul lor – nu sunt în măsură să corespundă finalităţii cerute de art.52 C.pen..
Gradul de pericol social al infracţiunii comise, împrejurările săvârşirii ei şi consecinţele acesteia au constituit argumentele pentru care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a dispus majorarea pedepselor aplicate la câte 5 ani închisoare pentru fiecare inculpat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul D.D.E., solicitând admiterea acestuia, invocând neconcordanţa existentă între considerentele deciziei atacate şi minută privind soluţia pronunţată. Pe fond, a solicitat casarea hotărârii judecătoreşti pronunţate în apel şi reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat.
Între considerentele deciziei nr.619 din 20 octombrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală şi dispozitivul acestei hotărâri judecătoreşti nu există neconcordanţe.
Hotărârea judecătorească motivează soluţia de admitere a recursului declarat de procuror, argumentele invocate în sensul majorării pedepselor aplicate inculpaţilor fiind prezentate fără echivoc şi decurgând în sensul arătat făcându-se în mod expres menţiunea că, apelul urmează a fi admis potrivit dispoziţiilor art.379pct.2lit.aC.proc.pen.
Prin dispozitivul deciziei penale, hotărârea instanţei de fond a fost desfiinţată în parte, pedepsele aplicate inculpaţilor D.D.E. şi M.D. fiind majorate de la 3 ani şi 6 luni închisoare, respectiv de la 4 ani închisoare la câte 5 ani închisoare fiecare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.211 alin.1 şi 21 lit.a C.pen. cu aplicarea art.74 – 76 C.pen.
În consecinţă, dispozitivul hotărârii corespunde întru-totul argumentelor prezentate în expozitiv şi soluţiei preconizate.
Împrejurarea că în dispozitiv s-a consemnattermenul de „respinge” în loc de „admite” apelul constituie o eroare materială evidentă, potrivit dispoziţiilorart.195 C.proc.pen. care nu afectează fondul cauzei.
În legătură cu motivul de casare invocat de recurent şi prevăzut de art.3859 alin.1 pct.14 C.proc.pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este neîntemeiat.
Pedeapsa aplicată de instanţa de apel inculpatului D.D.E. este just individualizată şi constituie rezultatul interpretării corespunzătoareşi eficientizării criteriilor generale prevăzute de art.72 C.pen.
Inculpatul D.D.E. – împreună cu coautorul M.D. – după ce au văzut că partea vătămată are bani asupra sa, au urmărit-o şi au lovit-o, cauzându-i leziuni ce au necesitat 4 – 5 zile de îngrijiri medicale.
Instanţa de apel a avut în vedere împrejurările în care s-a comis fapta şi consecinţele acesteia, trăgând concluziile juste asupra, pericolului social al acestuia.
De asemenea, analizând datele personale ale recurentului inculpat referitoare la atitudinea procesuală sinceră, disponibilitatea manifestată de a despăgubi victima şi lipsa antecedentelor penale, instanţa de apel a menţinut aplicareacircumstanţelor atenuante reţinut în favoarea acestuia.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că nu se impune reducerea cuantumului pedepsei stabilite care, de altfel corespunde şi cerinţelor prevederilor art.52 C.pen. şi poate asigura reintegrarea socială a recurentului inculpat.
Constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul inculpatului D.D.E., în temeiul dispoziţiilor art.38515pct.1 lit.b C.proc.pen..
În baza art.38517 alin.4 C.proc.pen. şi art.88 C.pen., timpul arestului preventiv se va deduce din pedeapsa aplicată de la 27 iulie 2003 la 7 ianuarie 2004.
În baza art.192 alin.2 şi 189 C.proc.pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.D.E.împotriva deciziei penale nr.619/A din 20 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 27 iulie 2003la 7 ianuarie 2004.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 7 ianuarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 3899/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3900/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
