CSJ. Decizia nr. 2979/2003. Penal. Art.215 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2979/2003
Dosar nr. 4957/2002
Şedinţa publică din 20 iunie 2003
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 16 din 14 ianuarie 2002, Tribunalul Bihor a condamnat pe inculpata G.M.C. la 14 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen.
S-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 292, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnată inculpata la un an închisoare.
În baza art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnată inculpata la un an închisoare.
În baza art. 33 şi art. 34 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, urmând ca, în final, să execute 14 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-au interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., a fost obligată inculpata să plătească în favoarea Direcţiei Regionale Vamale Oradea suma de 25.146.535.967 lei.
În baza art. 445 C. proc. pen., a declarat nule înscrisurile falsificate de inculpată.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata să plătească statului suma de 10.000.000 lei cheltuieli judiciare.
S-a reţinut că, inculpata G.M.C. a îndeplinit funcţia de administrator (fiind asociat unic) la S.C. A.C. S.R.L. care avea, printre altele, ca obiect de activitate şi comerţul şi prelucrarea de alcool etilic. Deşi învinuita nu avea utilaje şi spaţii necesare pentru depozitarea şi prelucrarea alcoolului, aceasta a pus la cale un plan prin care a urmărit sustragerea de la plata taxelor vamale a alcoolului importat.
Profitând de prevederile Legii nr. 35/1991 privind regimul investiţiilor străine, modificată prin Legea nr. 57/1993, care prevedea în art. 13, printre altele, că sunt scutite de la plata taxelor vamale materiile prime importate de o societate comercială cu capital străin, inculpata G.M.C. a înfiinţat, în mod fictiv, o astfel de societate comercială în următoarele împrejurări:
Prin intermediul fratelui său G.I. l-a contactat pe cetăţeanul maghiar M.T., cu domiciliul în Ungaria, localitatea Szolnok, pe care l-a capacitat să accepte să intre în societatea sa, în sensul de a aduce capital străin, în conformitate cu prevederile art. 1 lit. R din Legea nr. 35/1991. Martorul M.T., plecat din România şi care cunoştea bine limba română, declară că a fost contactat de G.I., încă din luna mai 1997, atât personal cât şi telefonic şi după aceasta şi-a dat acceptul, în data de 11 iunie venind la Oradea, pentru a semna actele necesare.
Inculpata G.M.C., având acceptul martorului, la data de 5 iunie 1997, a depus în numele acestuia la B.T.O., echivalentul în mărci germane a sumei de 10.000 dolari S.U.A., sumă minimă cerută de lege pentru a beneficia de scutire de la plata taxelor vamale. La acea dată martorul nu se afla în România, aşa cum rezultă din extrasul de pe paşaportul său. În data de 11 iunie, când martorul a venit în România, i s-a comunicat că s-a depus din partea sa suma de mai sus, fapt acceptat de către acesta. La această dată inculpata avea redactat contractul de societate cu martorul M.T. şi actul adiţional din care rezultă la cap. III, cap. social, că acesta este de 29.000.000 lei şi că ea deţine 0,67%, adică 200.000 lei, iar martorul 99,33%, adică 29.600.000 lei. Administrator a fost desemnată inculpata cu puteri depline, iar organul suprem de conducere, Adunarea Generală a Asociaţilor. Acest contract a fost autentificat de notarul public în acea zi, sub nr. 2032, iar învinuita a făcut demersuri pentru înregistrarea societăţii mixte la Oficiul Registrului Comerţului şi obţinerea, pentru martor, a certificatului de acţionar.
Art. 13 din Legea nr. 35/1991, defineşte investitorii străini persoane fizice cu domiciliul sau sediul în străinătate să efectueze investiţii în România.
Din cele de mai sus rezultă că, în realitate martorul M.T., pe care nu l-a interesat mersul societăţii, şi care aşa cum a declarat nu a mai fost consultat şi informat despre societate a fost în realitate un investitor fictiv, introdus în societate, de către inculpată, cu capital autohton, numai cu scopul vădit de a beneficia, pe nedrept, de facilităţile de scutire de taxe vamale pentru operaţiuni de import de alcool.
Prin aceste manopere învinuita a încălcat prevederile art. 1 din Legea nr. 35/1991, care, în preambul, prevede că „în vederea atragerii investitorilor străini în România se adoptă prezenta lege, care cuprinde dispoziţii de natură să asigure investitorilor străini facilităţi”.
Inculpata, încă înainte de a se asocia cu martorul de mai sus, conform planului său, în data de 4 iulie 1996, când acesta nu semnase contractul autentic, a întocmit, în fals, procesul verbal al Adunării Generale, din care rezultă că martorul este de acord cu deschiderea unor puncte de lucru în oraşele Baia Mare, Zalău, Bistriţa, un act fals, semnându-l în fals şi pe martor. Astfel de proces verbal a mai întocmit, învinuita, în lipsa martorului şi la 17 martie 1997.
Inculpata, fiind administrator al firmei cu capital străin, înfiinţată în condiţiile Legii nr. 35/1991, a importat alcool dublu rafinat din străinătate, pe care apoi l-a dirijat către firme din ţară, cu care a încheiat contracte de închiriere a spaţiilor şi utilajelor, rezultând că ½ l-a procesat şi a beneficiat astfel de scutiri de taxe vamale.
În zilele următoare înfiinţării societăţii comerciale cu capital fictiv străin şi până în luna august 1997, învinuita a derulat un număr de 19 importuri de alcool, în cantitate totală de 333.972 litri în anul 1996 şi 327.923 litri, în anul 1997. În realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale pentru fiecare import de alcool, inculpata a completat un formular de declaraţie, atestând faptul nereal că firma sa este cu un capital străin. Aceste declaraţii false au fost apoi atestate de autoritatea vamală prin aplicarea ştampilei vămii, ele stând la baza documentaţiei pentru scutirea de plată a taxelor vamale şi accizelor. Deşi a afirmat că alcoolul importat constituie materie primă, deci urma să fie procesat în două rânduri, cantitatea de 57.974 litri şi respectiv 5460 litri nu au mai fost procesate, astfel că pentru aceste cantităţi, inculpata nu a beneficiat de scutiri de taxe vamale în sumă totală de 548.548.682 lei şi respectiv 62.572.259 lei. Fiind în fapt o firmă fără capital străin, învinuita nu beneficia de scutiri pentru nici un import.
Inculpata prin manopera frauduloasă de mai sus, constând în infuzia fictivă de capital străin, a indus în eroare autorităţile vamale ale Statului Român, cauzându-le un prejudiciu în sumă de 11.868.201.931, reprezentând diferenţa de plăţi pe care nu a achitat-o, ca urmare a aplicării prin fraudă a Legii nr. 35/1991. La această sumă se adaugă şi majorări în sumă de cca. 5 miliarde lei, astfel că paguba cauzată se ridică la suma de 15.132.928.589 lei.
Întreaga cantitate de alcool, cu excepţia celor două cantităţi de mai sus, a fost dirijată la punctele de lucru din oraşele Baia Mare, Zalău, Cluj Napoca, Bistriţa şi Tg. Jiu, cu care inculpata a încheiat contracte de închiriere a utilajelor ca şi procesatoarele de alcool, iar băuturile alcoolice obţinute au fost livrate, în special, tot către aceste firme. În vederea derulării acestor operaţiuni, inculpata şi-a deschis conturi bancare la B.T. Oradea, B.C.R. Oradea, T. Baia Mare, B. Oradea, B.A.S.A. Stei, B.C.R. Zalău, B.R.D. Oradea.
Din adresele şi procesele verbale încheiate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Bihor, rezultă că băuturile alcoolice procesate de către S.C. A.C. S.R.L. au fost livrate pe bază de facturi cu un preţ mult sub cel real de cost, preţ în care inculpata nu a inclus accizele datorate bugetului de stat. Prin aceste practici inculpata a adus societăţii administrate de ea, pierderi însemnate, ajungând practic, în fapt în stare de faliment voit.
Organele financiare au verificat, în concret, raporturile comerciale ale SC A.C. SRL cu societăţile K. SRL Tg. Jiu şi S. SRL Baia Mare, rezultând că inculpata a facturat băuturi alcoolice către aceste societăţi cu preţuri sub cele de cost, deşi şi-a calculat şi înregistrat accizele datorate bugetului de stat, care uneori au depăşit veniturile realizate prin vânzarea produselor.
Întrucât inculpata s-a sustras de la urmărire penală şi în lipsa arhivei societăţii comerciale, nu s-a putut verifica toate aspectele legate de contractele de colaborare ale societăţii administrate de către aceasta cu societăţile comerciale din Zalău, Bistriţa, Cluj, Baia Mare şi Tg. Jiu.
În urma controalelor efectuate de către organele fiscale s-a constatat că SC A.C. SRL, adusă în stare de faliment voit de inculpată, datorează către bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale, taxe reprezentând T.V.A., accize, în sumă de 13.607.378 lei, cu majorări până la 31 decembrie 1998.
În luna aprilie 1998, inculpata l-a cunoscut pe martorul I.V.G., muncitor necalificat, la moara din comuna Holboca, judeţul Iaşi. Constatând că acesta nu cunoaşte bine limba română şi grafica latină, inculpata, însoţită de un bărbat care s-a prezentat a fi din Ungaria, i-a spus că doreşte să deschidă, în Iaşi, o firmă profitabilă de produse alimentare, invitându-l să se asocieze, în acest scop, cu ei, iar el să fie administrator. După ce l-au convins că vor deschide în Iaşi, o astfel de societate, inculpata l-a invitat să-l însoţească, în acest scop, la Oradea. Lipsit de orice experienţă şi fără instrucţie şcolară martorul I.V.G. a acceptat propunerea inculpatei şi a doua zi au venit la Oradea, unde aceasta l-a dus pe martor la notarul public M.A. care a autentificat sub nr. 1119, actul adiţional la statutul şi contractul de societate. Prin acest act se atestă faptul că inculpata a cesionat toate părţile sociale, fără ştirea deţinătorului majoritar, M.T., către partea vătămată I.V., care a fost numit şi administrator şi asociat unic al SC A.C. SRL.
Inculpata a întocmit în fals, procesul verbal al Adunării Generale din 12 aprilie 1998, prin care se atesta că martorul M.T. este de acord să-şi cesioneze părţile sociale şi a semnat în fals. Acest act adiţional a fost redactat de către inculpată, iar partea vătămată l-a semnat convins că semnează un act prin care mută societatea la Iaşi.
Inculpata a urmărit, într-adevăr, mutarea sediului la Iaşi, pentru a nu fi urmărită de organele fiscale din Bihor, iar debitorul, către finanţe, să devină parte vătămată, care nu a fost informată de datoriile pe care societatea le-a acumulat şi pe care, prin manopera frauduloasă de mai sus, practic le-a preluat asupra sa, cauzându-i astfel o pagubă importantă, cu consecinţe deosebit de grave. Pentru acest serviciu, inculpata i-a dat părţii vătămate suma de 300 mărci germane, care a plecat la Iaşi.
După circa o săptămână, inculpata s-a deplasat la Holboca, unde a căutat-o pe partea vătămată şi s-a ocupat de întocmirea formalităţilor pentru mutarea sediului social la Iaşi. Şi cu această ocazie, inculpata a înşelat-o pe partea vătămată, când aceasta a semnat, în mai multe acte, inclusiv procesul verbal prin care o împuterniceşte să mute sediul firmei, la Iaşi, şi să semneze în locul ei, spunându-i că se va ocupa, în fapt, de societate şi că îi va obţine şi cetăţenia română.
Inculpata a mutat fictiv, sediul la adresa martorului S.A., din iaşi.
În felul acesta, prin introducerea în eroare a părţii vătămate I.V., căruia nu i-a adus la cunoştinţă datoriile societăţii, amăgindu-l că mută doar firma la Iaşi, fără să-i spună că a devenit proprietar, inculpata a radiat societatea din evidenţa organelor fiscale din judeţul Bihor şi a mutat-o la Iaşi, fără ştirea părţii vătămate şi chiar pe numele acesteia.
Deşi, i-a spus că va veni la Iaşi să înceapă activitatea, inculpata nu s-a mai prezentat, neprezentându-i părţii vătămate nici un act contabil sau vreun bun din patrimoniul societăţii, pe care, înainte cu o lună, l-a şi înstrăinat.
Inculpata, pentru a fi sigură de faptul că nu va mai fi urmărită de organele fiscale, dar conştientă şi de infracţiunile pe care le-a comis, de la acea dată, a dispărut de la domiciliu, împreună cu fratele său, G.I., fiind plecată în loc necunoscut, motiv pentru care a fost dată în urmărire generală.
Inculpata a declarat apel împotriva acestei sentinţe, solicitând admiterea acestuia, rejudecarea cauzei şi, în urma, rejudecării a se dispune achitarea sa, de sub săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, în condiţiile art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi ca o consecinţă respingerea acţiunii civile formulată de Direcţia Regională Vamală Oradea, ca neîntemeiat.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr. 188/ A din 19 septembrie 2002, a admis apelul inculpatei, a desfiinţat sentinţa atacată, a descontopit pedeapsa rezultantă de 14 ani şi 6 luni închisoare, în pedepsele principale de 14 ani închisoare, în două pedepse de câte un an închisoare şi a înlăturat sporul de 6 luni închisoare.
S-a redus pedeapsa aplicată inculpatei pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., de la 14 ani închisoare la 10 ani închisoare şi în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de mai sus cu două pedepse de câte un an închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa principală de 10 ani închisoare, ca pedeapsă principală, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate care nu contravin deciziei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpata G.M.C., care prin apărătorul ei, a solicitat achitarea pentru săvârşirea celor trei infracţiuni şi pentru care a fost condamnată, iar, în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate.
Recursul este fondat, dar numai în ce priveşte incidenţa Legii nr. 543/2002, referitor la graţierea unor pedepse.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţele au stabilit, în mod corect, situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatei G.M.C. în săvârşirea infracţiunilor, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (5), art. 292 şi art. 290 C. pen.
Astfel, se constată că starea de fapt reţinută de instanţele de fond şi de apel se bazează pe probe suficiente, concludente şi just interceptate, administrate în faza de urmărire penală precum şi, în parte, în cursul cercetării judecătoreşti. Din actele existente în dosarul de urmărire penală, depuse de către Direcţia Regională Vamală Oradea, actele privind societatea comercială, constituită de inculpată, rezultă activitatea desfăşurată de către aceasta, precum şi obiectul de activitate al societăţii comerciale constituită, precum şi împrejurările în care aceasta a comis infracţiunile, pentru care a fost trimisă în judecată şi condamnată.
Stabilită fiind vinovăţia inculpatei, instanţa de apel a aplicat acesteia o pedeapsă just individualizată, în conformitate cu art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi proporţională cu pericolul social al faptei comise.
Se constată însă că recursul este admisibil pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 şi art. 7 din Legea nr. 543/2002, privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, se graţiază în întregime pedepsele cu închisoarea până la 5 ani inclusiv, precum şi pedepsele cu amendă aplicate de instanţele de judecată faptelor comise până la data de 4 octombrie 2002.
Aşadar, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 543/2002 şi, în consecinţă, urmează să se constate că pedeapsa de un an închisoare, stabilită pentru infracţiunea prevăzută de art. 292, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), este graţiată integral şi condiţionat.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., se vor contopi pedepsele de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. şi un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate, iar onorariul pentru apărarea din oficiu al inculpatei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpata G.M.C. împotriva deciziei penale nr. 188/ A din 19 septembrie 2000 a Curţii de Apel Oradea.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 16 din 14 ianuarie 2002 a Tribunalului Bihor.
Înlătură aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen.
În baza art. 1 şi art. 7 din Legea nr. 543/2002 constată graţiată integral şi condiţionat pedeapsa de un an închisoare, aplicată în baza art. 292, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele de executat, în final inculpata având de executat 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatei, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2977/2003. Penal. Legea nr.87/. Recurs în... | CSJ. Decizia nr. 2983/2003. Penal. Contestatie în anulare.... → |
|---|
