CSJ. Decizia nr. 3084/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3084/2003
Dosar nr. 1824/2002
Şedinţa publică din 26 iunie 2003
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 35/ P din 10 februarie 2003, Tribunalul Bihor, secţia penală, a respins cererile formulate de condamnaţii V.I. şi T.G. privind revizuirea sentinţei penale nr. 345 din 28 februarie 2001 a Judecătoriei Oradea, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 437/ R din 28 august 2001 a Curţii de Apel Oradea.
S-a reţinut că motivele invocate de către revizuienţi nu se încadrează în cazurile de revizuire expres şi limitativ reglementate de art. 394 C. proc. pen.
Curtea de Apel Oradea, secţia penală, prin Decizia nr. 51/ A din 20 martie 2003, a respins apelurile declarate de către revizuienţi împotriva hotărârii instanţei de executare, ca nefondate, cu motivarea că prima instanţă a reţinut corect neîncadrarea motivelor invocate de către aceştia în nici unul din cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, revizuienţii au declarat recurs, condamnatul T.G. solicitând reducerea pedepsei, iar condamnata V.I. susţinând că nu se face vinovată de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată şi condamnată.
Recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti, pentru motive privind pronunţarea acestora cu nerespectarea condiţiilor formale, legal prevăzute, de desfăşurare a judecăţii sau ca o consecinţă a unui raţionament jurisdicţional eronat, este reglementată în prezent prin normă constituţională.
Însă, potrivit art. 128 din Constituţia României, părţile pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii procesuale.
Această exigenţă priveşte, în egală măsură, atât căile de reformare, cât şi cele de retractare.
În cauză, prin sentinţa penală nr. 345 din 28 februarie 2001, Judecătoria Oradea a condamnat pe inculpatul T.G. la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen. şi a infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen.
Prin aceeaşi hotărâre, instanţa de fond a condamnat pe inculpata V.I. la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen.
S-a reţinut că, în data de 4 decembrie 2000, împreună, cei doi inculpaţi au sustras de la partea vătămată P.M.M. bunuri în valoare de peste 2 milioane lei, prin întrebuinţare de violenţe fizice. Totodată, inculpatul T.G., prin constrângere fizică şi morală a întreţinut cu partea vătămată un raport sexual.
Condamnaţii au solicitat revizuirea sentinţei menţionate.
În susţinerea cererii de revizuire, condamnatul T.G. a arătat că autorul infracţiunii este inculpata V.I. şi că în raport de prejudiciul redus produs părţii vătămate, pedeapsa aplicată este mult prea aspră.
Condamnata V.I. a susţinut că pedeapsa este prea mare în raport de împrejurarea că a săvârşit fapta sub ameninţarea exercitată de concubinul său, condamnatul T.G., care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Aceasta a mai arătat că are 4 copii minori pe care i-a lăsat în grija mamei sale, care este nevăzătoare.
În fapt, nici unul dintre revizuienţi nu contestă starea de fapt stabilită de către instanţa de fond, criticile acestora vizând doar individualizarea judiciară a pedepselor aplicate.
Aşadar, inculpaţii nu au invocat împrejurări care să ducă la achitarea acestora, ca urmare a reţinerii altei situaţii de fapt ci numai situaţii vizând reducerea pedepselor aplicate.
Aşa fiind, în mod corect prima instanţă a reţinut neincidenţa în cauză a nici unuia in cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen. şi în consecinţă a dispus, în sensul respingerii cererilor, ca nefondate.
Ca atare, în raport de neîncadrarea motivelor invocate de condamnaţi, nici unul din cazurile de revizuire reglementate de art. 394 C. proc. pen., caracterul limitativ al acestora şi natura revizuirii de cale extraordinară de atac, cererile de revizuire au fost judicios respinse ca nefondate, aşa încât, în cauză, cu referire la Decizia prin care, respingând apelurile declarate de către revizuienţi, hotărârea primei instanţe a fost menţinută, nu este incident nici unul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
În consecinţă, reţinând că motivele invocate de revizuient sunt neîntemeiate şi alte motive de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu, nu se constată, Curtea, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate de către aceştia, ca nefondate.
Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., revizuienţii vor fi obligaţi, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare, în care este inclus şi onorariul de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de condamnaţii T.G. şi V.I. împotriva deciziei nr. 51 din 20 martie 2001 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondate.
Obligă pe fiecare condamnat să plătească statului 650.000 lei cheltuieli judiciare în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de câte 150.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3081/2003. Penal. Art.257 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3290/2003. Penal. Contestaţie la executare.... → |
|---|
