CSJ. Decizia nr. 3290/2003. Penal. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3290/2003
Dosar nr.2036/2003
Şedinţa publică din 4 iulie 200.
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Condamnatul S.I. a formulat contestaţie la executare prin care a solicitat reducerea pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată prin sentinţa nr. 89 din 10 februarie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II–a penală, având în vedere faptul că prin infracţiunile de furt cu consecinţe deosebit de grave, comise de el, a cauzat un prejudiciu de 94.200.000 lei, iar prin OUG nr. 207/2000, intrată în vigoare după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, s-a modificat art. 146 teza I C. pen., în sensul că prin „consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de un miliard lei".
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa penală nr. 88 din 30 ianuarie 2003, a respins, ca nefondată, cererea condamnatului, iar Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat apelul declarat de petent împotriva hotărârii primei instanţe.
Împotriva deciziei instanţei de apel, condamnatul S.I. a declarat recurs, solicitând micşorarea pedepsei, prin luarea în considerare a modificării art. 146 C. pen. şi ţinând seama că nu toate infracţiunile reţinute în sarcina sa prin sentinţa de condamnare au fost dovedite.
Recursul nu este fondat.
În conformitate cu art. 15 alin. (1) C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, iar sancţiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunţarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei şi de timpul cât a executat din pedeapsă, se poate dispune fie menţinerea, fie reducerea pedepsei.
În cauză, se constată că S.I. a fost condamnat prin sentinţa menţionată la 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi la 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26, raportat la art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a stabilit pedeapsa rezultantă, de 10 ani închisoare. Instanţa a reţinut în fapt că S.I. a comis, în perioada 4 ianuarie 1999 – 12 mai 1999 un număr de 21 de furturi de autoturisme, cauzând părţilor vătămate un prejudiciu total de 94.200.000 lei.
Ţinând seama de numărul mare de infracţiuni pentru care a fost condamnat S.I., de faptul că pedeapsa pe care o execută este rezultanta pedepselor pentru infracţiunile concurente pe care le-a săvârşit, ca şi de faptul că, aşa cum rezultă din mandatele de executare a pedepsei, depuse la dosar, acesta a mai fost condamnat de trei ori pentru infracţiuni de acelaşi gen, vădind perseverenţa petentului în încălcarea legii şi, deci, periculozitatea lui, se constată că instanţele au respins în mod corect cererea acestuia de micşorare a pedepsei, neexistând temeiuri să se admită contestaţia la executare formulată în acest sens.
În ce priveşte susţinerea petentului recurent că nu i s-a stabilit prin probe concludente vinovăţia pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina lui, se constată că, în raport cu prevederile art. 461 C. proc. civ., care reglementează în mod limitativ cazurile în care se poate face contestaţie la executare, această susţinere nu poate fi examinată în cadrul judecării cererii care formează obiectul cauzei de faţă.
În consecinţă, recursul declarat de condamnatul S.I. urmează să fie respins ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul S.I. împotriva deciziei penale nr. 166 din 26 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3084/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 3099/2003. Penal. Conflict de competenţă.... → |
|---|
