ICCJ. Decizia nr. 319/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.319

Dosar nr.1724/2003

Şedinţa publică din 20 ianuarie 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa nr. 1175 din 12 decembrie 2002, conform art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. e), cu aplicarea art. 37 lit. a), texte de lege în baza cărora l-a condamnat pe inculpatul C.F. la 3 ani închisoare.

În temeiul art. 83 C. pen., instanţa a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.1568 din 12 iunie 2001 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti şi a dispus executarea ei pe lângă pedeapsa aplicată în cauză, în final, 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

S-a menţinut starea de arest a inculpatului; s-a dedus din pedeapsă, perioada executată de la 19 aprilie 2001 la 13 iunie 2001 şi timpul arestării preventive de la 6 aprilie 2002 la 12 decembrie 2002; s-a constatat prejudiciul acoperit, prin restituirea bunului şi s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 3.500.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în fapt, că, în ziua de 6 aprilie 2002, inculpatul i-a cerut părţii vătămate Zaharia Ionica, vânzătoare într-un chioşc, să-i arate o cartelă telefonică, fără a preciza felul acesteia. Partea vătămată i-a arătat inculpatului o cartelă de 5 dolari, pe care acesta nu a dorit-o şi atunci i-a arătat alta, în valoare de 12 dolari, pe care inculpatul i-a smuls-o din mână, fugind prin gangul unui bloc.

Instanţa a reţinut, din coroborarea declaraţiilor părţii vătămate cu cele ale inculpatului, că acesta, după ce a primit cartela reîncărcabilă, în valoare de 475.000 lei de la vânzătoare, a fugit cu ea, fiind urmărit şi prins la scurt timp de către organele de poliţie.

În această situaţie, tribunalul a constatat că fapta comisă de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, în care sens a dispus schimbarea încadrării juridice în art. 208 alin. (1) raportat la art.209 alin. (1) lit. e) C. pen. din cea de tâlhărie, cum a fost trimis în judecată prin actul de sesizare a instanţei.

Împotriva sentinţei, inculpatul a declarat apel, în termen legal, criticând-o sub aspectul încadrării juridice a faptei, în sensul că ea constituie infracţiunea de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art.215 alin. (1) C. pen.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin decizia nr.160 din 25 martie 2003 a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, reţinând că, nu rezultă din nici o probă că acesta a urmărit „încă de la început inducerea în eroare în vederea obţinerii unui folos prin prejudicierea părţii vătămate, ci ideea sustragerii bunului a intervenit după ce partea vătămată i-a arătat cartela.”

Totodată, se precizează de către instanţa de control judiciar că: „ cerinţa ca bunul să se afle în posesia sau detenţia altuia în momentul săvârşirii infracţiunii de luare este îndeplinită şi atunci când bunul s-ar găsi ocazional sau temporar în mâinile făptuitorului.”

În termen legal, inculpatul a declarat recurs nemotivat, prin care, în faţa instanţei, apărătorul său a solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de furt calificat în cea de înşelăciune, iar în subsidiar, reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante juridice, prevăzute de art. 74 C. pen., cu reducerea corespunzătoare a pedepsei.

Examinând decizia atacată în raport de cazurile de recurs prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 şi pct.14 teza întâi C. proc. pen., Înalta Curte constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.

1. În acest sens, din analiza probatoriului dispus şi administrat în cursul desfăşurării procesului penal, rezultă fără nici un dubiu că, prin modul în care a acţionat, şi anume după primirea de la partea vătămată a cartelei telefonice, a fugit cu ea, inculpatul şi-a însuşit un bun mobil ce nu-i aparţinea, ceea ce din punct de vedere obiectiv şi subiectiv corespunde conţinutului constitutiv al infracţiunii de furt şi nu a celei de înşelăciune.

2. Nefondat se dovedeşte şi cazul de recurs referitor la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), prin nereţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., deoarece nu se constată asemenea împrejurări de ordin obiectiv sau subiectiv, care să genereze reducerea în mod corespunzător a pedepsei, dimpotrivă, inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru nerespectarea unor dispoziţii legale, astfel că pedeapsa aplicată şi menţinută de către instanţe, corespunde în mod corect tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de legiuitor.

În consecinţă, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, neconstatând îndeplinite cerinţele cazurilor de recurs invocate, va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.F., va deduce din pedeapsa aplicată, perioadele executate şi îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.F. împotriva deciziei penale nr. 160 din 25 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată, perioada executată de la 19 aprilie 2001 la 13 iunie 2001, precum şi arestarea preventivă de la 6 aprilie 2002, la 20 ianuarie 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de 1.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2004.

← CSJ. Decizia nr. 715/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs		CSJ. Decizia nr. 1691/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept penal: