CSJ. Decizia nr. 329/2003. Penal. Contopire pedepse. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.329
Dosar nr.4317/2003
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr.362 din 5 septembrie 2002 a Curţii de Apel Craiova.
S-a prezentat recurentul inculpat, aflat în stare de arest, asistat de avocat V.F., apărător din oficiu.
A lipsit intimata parte vătămată SC „A” SA Dolj.
Apărătorul a solicitat admiterea recursului şi schimbarea calificării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.a Cod penal în infracţiunea de însuşire a lucrului găsit prevăzută de art.216 Cod penal. În subsidiar a cerut reducerea pedepsei.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, faptele fiind corect încadrate în infracţiunea de tâlhărie deoarece inculpatul a ameninţat cu cuţitul paznicii, pentru a păstra bunurile sustrase. Consideră că nu este cazul redozării pedepsei aplicate inculpatului, deoarece acesta este recidivist.
În ultimul cuvânt, inculpatul a lăsat la aprecierea instanţei modul de soluţionare a cauzei, cerând reducerea pedepsei.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.280 din 22 mai 2002, Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpatul M.M.la 7 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.a cu aplicarea art.75 lit.c şi art.37 lit.b din Codul penal.
S-a făcut aplicarea art.64 şi art.71 din Codul penal.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive de la 24 aprilie 2001.
Pentru pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt:
În ziua de 21 aprilie 2001, în jurul orei 17,30, C.C., paznic la SC „A”, Dolj, a observat, deplasându-se pe lângă gardul unităţii, pe inculpatul M.M., însoţit de fiul său M.F.M. (în vârstă de 12 ani) şi C.B. (de 10 ani), care transportau doi saci, cu un căruţ. Paznicul C.C., intuind că în cei doi saci se află bunuri sustrase dinincinta unităţii, a strigat să lase sacii şi la B.A., paznic la o unitate vecină, să-i dea ajutor pentru prinderea celor 3 persoane.
Minorii au abandonat sacii şi au fugit cu căruţul gol, iar inculpatul M.M. a rămas pe loc.
În momentul în care s-au apropiat de el cei doi paznici, inculpatul i-a ameninţat cu cuţitul, reuşind în cele din urmă să-şi asigure scăparea.
Paznicii au recuperat cei doi saci, în care se aflau piese de schimb pentru utilaje agricole, sustrase dintr-o magazie a SC „A” SADolj, evaluate la 8.584.000 lei.
Prin Decizia penală nr.362 din 5 septembrie 2002 Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, apreciind ca şi prima instanţă, că acesta a săvârşit infracţiunea de tâlhărie şi nu cea de „însuşire a bunului găsit” prevăzută de art.216 din Codul penal, cum a căutat să menţioneze făptuitorul.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul care, scris şi oral şi prin apărător a reiterat aceeaşi motivare că cei doi saci au fost găsiţi în afara gardului SC „A” SA Dolj cerându-se schimbarea calificării juridice în infracţiunea prevăzută de art.216 din Codul penal şi reducerea pedepsei.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţele au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.a, cu aplicarea art.75 lit.c şi art.37 lit.b din Codul penal.
În cauză nu poate fi reţinută infracţiunea de însuşire a bunului găsit prevăzută de art.216 Cod penal deoarece nu există nici o probă care să confirme săvârşirea unei asemenea fapte de către inculpat.
Dimpotrivă, din declaraţia dată de inculpat în instanţă (f.59), rezultă că în dimineaţa aceleiaşi zile de 21 aprilie 2001 el, împreună cu alţi romi, s-a aflat în zona SC SC „A” SADolj, pentru a strânge fier vechi, însă nu li s-a permis de către organele de poliţie, care au venit la faţa locului.
Desigur că, în aceste împrejurări, inculpatul a avut posibilitatea să observe posibilitatea de a pătrunde în magazia în care se aflau depozitate piesele de schimb, aceasta fiind în apropierea gardului de sârmă exterior al unităţii, la circa 2-3 metri.
Ca urmare, în după amiaza zilei, pe timp de ploaie, inculpatul împreună cu fiul său şi un alt minor, s-au deplasat, cu un căruţ, direct la magazia respectivă.
În declaraţia de la fila 6 dos.urm.pen., martora Catrinoiu Valeria, soţia paznicului, care văzuse de acasă cele trei persoane îndreptându-se cu căruţul, pe lângă gardşi bănuind că acestea vor să fure ceva, a fugit la soţul ei, care era de serviciu, pentru a-l anunţa, făcând precizarea:
„Când am intrat pe drumul comunal am văzut că cei trei ţigani se aflau în dreptul magaziei de piese, având căruţul cu ei, iar în căruţ puseseră doi saci din rafie de culoare albă în care se afla ceva”.
În continuare aceeaşi martoră declară:
„Când ţiganii m-au văzut că vin pe drumul comunal aceştia au vrut să fugă cu căruţul şi cu ce puseseră în saci, însă eu atunci le-am zis să lase ce furaseră în saci, pentru că nu au scăpare deoarece din sens invers vin doi paznici”.
Deci, fiind stabilit că inculpatul şi cu cei doi minori s-au dus direct la magazia cu piese, în dreptul acesteia, la cercetarea locului faptei, s-a constatat că gardul împrejmuitor din plasă de sârmă a fost găsit îndoit în exterior, în două locuri, în dreptul ferestrei, prin care se putea pătrunde în interior, iar iarba era culcată (filele 3-4 dos.urm.pen.).
Toate acestea, în lipsa niciunui indiciu că alte persoane au pătruns în incinta magaziei şi au sustras piesele puse în saci, care să-i fi abandonat, mai ales că în cursul zilei au fost şi alte persoane în zonă şi nu i-au găsit, determină concluzia firească cum că versiunea inculpatului nu este plauzibilă şi urmează a fi înlăturată, mai ales că acesta în antecedente a mai fost condamnat de cinci ori, în perioada 1989 – 2000, pentru infracţiuni de furt calificat (fila 34 dos.urm.pen.).
Din cele arătate mai sus, rezultă că inculpatul se face vinovat de fapta imputată, respectiv infracţiunea de tâlhărie şi prin urmare, nu se impune a se schimba încadrarea ei juridică într-o altă infracţiune cum, fără temei, s-a solicitat.
În ce priveşte cea de a doua critică ce vizează pedeapsa aplicată, pe care inculpatul o consideră prea severă se constată, de asemenea, că nu este întemeiată, deoarece ea a fost corect individualizată, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art.72 din Codul penal.
Ca atare în mod corect s-a apreciat că pedeapsa de 7 ani închisoare, orientată către minimul special prevăzut de lege, este în măsură să atingă scopul educativ şi de prevenire a săvârşirii unor alte infracţiuni, prevăzut de art.52 din Codul penal.
Recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în conformitate cu dispoziţiile art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, va fi respins, menţinându-se hotărârea atacată, ca fiind temeinică şi legală.
Conform dispoziţiilor art.383 alin.2 din Codul de procedură penală se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive.
În baza dispoziţiilor art.192 din Codul de procedură penală, inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr.362 din 5 septembrie 2002 a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive de la 24 aprilie 201 la 23 ianuarie 2003.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea sa din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3289/2003. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 32/2003. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
