CSJ. Decizia nr. 3359/2003. Penal. Conflict de competenţă. Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3359/2003

Dosar nr. 2623/2003

Şedinţa publică din 17 iulie 2003

Asupra conflictului negativ de competenţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea penală înregistrată la I.P.J. Sălaj la 6 decembrie 2002, partea vătămată P.C.C. a solicitat condamnarea inculpatei P.L.E., pentru comiterea infracţiunii de furt între rude, prevăzută şi pedepsită de art. 210 C. pen.

În motivarea plângerii sale, partea vătămată deţinută în arestul I.P.J. Sălaj, arată că, după arestarea sa, la 4 februarie 2000, soţia sa, inculpata a înstrăinat o serie de bunuri comune (bijuterii şi sume de bani) care se aflau în domiciliul părinţilor săi din Timişoara.

Plângerea a fost înaintată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, la Judecătoria Timişoara, instanţă care, prin sentinţa penală nr. 577 din 3 martie 2003, în baza art. 42, raportat la art. 30 lit. d) C. proc. pen. şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Satu Mare, având în vedere că partea vătămată este arestată în Penitenciarul Satu Mare, iar la această judecătorie are mai multe afaceri judiciare.

La rândul său, prin sentinţa penală nr. 1064 din 26 mai 2003, Judecătoria Satu Mare şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Timişoara, cu motivarea că partea vătămată nu are „domiciliul în Satu Mare, afacerile judiciare la această judecătorie fiind temporare, iar făptuitorul îşi are domiciliul în Timişoara, unde s-a săvârşit şi infracţiunea şi conform art. 43 alin. 7 C. proc. pen., constatând că s-a ivit un conflict negativ de competenţă, a dispus trimiterea dosarului cauzei la Curtea Supremă de Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Asupra conflictului negativ de competenţă, Curtea constată că, instanţa competentă să soluţioneze plângerea prealabilă a părţii vătămate este Judecătoria Satu Mare, deoarece P.C.C. se află arestat în Penitenciarul Satu Mare, stare în care se află şi în momentul formulării plângerii prealabile, iar plângerea sa poate fi judecată cu celeritate, având în vedere că este cercetat de organele judiciare din acest judeţ pentru comiterea mai multor infracţiuni.

De altfel, potrivit legii penale, aşa cum s-a opinat în literatura de specialitate, „locul unde locuieşte” persoana vătămată nu se confundă nici cu domiciliul, nici cu reşedinţa, în determinarea competenţei teritoriale; prin această sintagmă urmând a se înţelege adăpostul la data formulării plângerii.

În consecinţă, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, în baza art. 43 alin. (1), raportat la art. 29 pct. 5 C. proc. pen., va stabili că, în cauza privind pe inculpata P.L.E. este competentă să judece Judecătoria Satu Mare, căreia i se va trimite dosarul spre competentă soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 43 alin. (1) C. proc. pen., stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe inculpata P.L., în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Potrivit art. 43 alin. penultim C. proc. pen., trimite dosarul acelei instanţe, spre competentă soluţionare.

Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în sumă de 200.000 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iulie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 3359/2003. Penal. Conflict de competenţă. Stabilirea competenţei