CSJ. Decizia nr. 3361/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3361/2003
Dosar nr. 3545/2000
Şedinţa publică din 18 iulie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1441/P/1997 din 15 mai 1997 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor:
1. B.I. pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen., art. 25, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi de art. 248 C. pen.
2. P.M. pentru săvârşirea infracţiunilor, prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pen., de art. 25, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), de art. 26, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi de art. 291 C. pen., în concurs real.
3. S.A. pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pen. şi de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 şi art. 42 din acelaşi cod.
4. T.S. pentru săvârşirea infracţiunilor, prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pen. şi de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41, art. 42, art. 33 şi art. 34 din acelaşi cod.
Prin acelaşi rechizitor s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului T.F., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Tribunalul Argeş, secţia penală, investit prin strămutarea judecării cauzei penale de la Tribunalul Gorj, a dispus, prin sentinţa penală nr. 242 din 19 octombrie 1999, pronunţată în dosarul nr. 1428/1998, schimbarea încadrării juridice a faptelor, pentru toţi inculpaţii, după cum urmează:
1. Pentru inculpatul B.I., din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; din infracţiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 288 alin. (2) C. pen.; din infracţiunea prevăzută de art. 248 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
2. Pentru inculpata P.M., din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.; din infracţiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 288 alin. (2) C. pen.; din infracţiunile prevăzute de art. 26, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi de art. 291 C. pen., într-o singură infracţiune prevăzută de art. 290 C. pen.
3. Pentru inculpatul S.A., din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; din infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
4. Pentru inculpatul T.S., din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., din infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
5. Pentru inculpatul T.F., din infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen.
1. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) din acelaşi cod a achitat pe inculpatul B.I., pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 288 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat, pe acelaşi inculpat, pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
A constatat că inculpatul B.I. a fost arestat preventiv în perioada 9 aprilie 1997, 6 iunie 1997.
2. A condamnat pe inculpata P.M. la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 74 şi art. 76 lit. a) C. pen., la 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 25, raportat la art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. a) C. pen. şi la 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. e) C. pen.
În baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997 a constatat graţiate în întregime pedepsele de 4 luni şi, respectiv, 2 luni închisoare şi a atras atenţia inculpatei asupra nerespectării dispoziţiilor art. 10 din acelaşi act normativ.
A dedus din pedeapsă perioada 9 aprilie 1997, 19 septembrie 1997 executată în arest preventiv.
3. A condamnat pe inculpatul S.A. la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 74 şi art. 76 lit. a) C. pen. şi la 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 şi art. 76 lit. e) din acelaşi cod.
În baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997 a constatat graţiată în întregime pedeapsa de 4 luni, aplicată acestui inculpat şi a atras atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 10 din aceeaşi lege.
A dedus perioada executată în arest preventiv de la 9 aprilie 1997, la 24 iulie 1997, din pedeapsa pronunţată.
4. A condamnat pe inculpatul T.S. la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 74 şi art. 76 lit. a) C. pen. şi la 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 şi art. 76 lit. e) din acelaşi cod.
A constatat că pedeapsa de 4 luni închisoare este graţiată în întregime, în baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997 şi a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 10 din acest act normativ.
Din pedeapsa pronunţată a dedus timpul executat în arest preventiv în perioada 14 aprilie 1997, 7 august 1997.
5. A condamnat pe inculpatul T.F. la 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. a) C. pen.
În baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997 a constatat graţiată în întregime pedeapsa de 3 luni închisoare şi a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 10 din acelaşi act normativ.
A anulat actele false şi anume: factura din 6 decembrie 1996, procesul verbal din 11 decembrie 1996 şi bonul de intrare din 30 decembrie 1996.
A obligat pe inculpaţii P.M., S.A. şi T.S., în solidar, acesta din urmă în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC I.C. SRL Bucureşti să plătească părţii civile SC A. SA Târgu Jiu, suma de 765.840.171 lei cu titlu de despăgubiri civile, precum şi dobânda legală până la stingerea debitului prin plată.
A constatat că restul prejudiciului, până la concurenţa sumei de 2.076.800.000 lei, a fost acoperit.
A luat act că partea vătămată SC B.A. SA, Sucursala Târgu Jiu şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Gorj, nu s-au constituit părţi civile în cauză.
A respins cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş privitoare la înfiinţarea sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpaţilor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 21 octombrie 1996, între SC A. SA Târgu Jiu şi SC I.C. SRL Bucureşti, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, prin care aceasta din urmă se obliga să livreze primei societăţi comerciale cantitatea de 10.000 tone porumb, la preţul de 550 lei/kg.
Prin contractul menţionat părţile au stabilit ca loc al recepţiei mărfii SC A. SA Târgu Jiu, operaţiune ce urma a se consemna în scris, în act de recepţie semnat de delegaţii celor două societăţi comerciale contractante.
Totodată, prin acelaşi contract, părţile au stabilit că plata mărfii va avea loc la primirea mărfii.
Contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat ca urmare a acordării SC A. SA Târgu Jiu, un credit în valoare de 12 miliarde lei, cu dobândă subvenţionată, în baza convenţiei încheiată între aceasta, la 16 octombrie 1996, în calitate de garantat şi Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de garant, în vederea constituirii stocului de porumb din recolta anului 1996.
Vânzătorul SC I.C. SRL, în executarea contractului menţionat, a livrat o primă tranşă de porumb, de la punctul de încărcare Vişina-Olt, pe calea ferată, al cărei preţ a fost achitat de cumpărător după recepţia mărfii, în bazele proprii de depozitare.
În vederea asigurării întregii cantităţi de porumb la a cărui livrare se obligase prin contract, vânzătorul SC I.C. SRL Bucureşti a încheiat, la data de 4 decembrie 1996, cu SC N. SRL Bucureşti, contractul având ca obiect vânzarea de către aceasta din urmă a cantităţilor de 1000 tone porumb boabe şi 3000 tone porumb ştiuleţi, aflate în Depozitul V.D., din judeţul Constanţa.
Părţile, prin act adiţional la contract, intitulat „certificat de depozit”, au stabilit că SC I.C. SRL Bucureşti devine proprietar al mărfii în urma achitării integrale a preţului acesteia.
Certificatul de depozit avea, potrivit convenţiei părţilor, o valabilitate de 10 zile, începând cu data de 4 decembrie 1996.
Cum prin Ordinul de plată din 6 decembrie 1996, SC I.C. SRL nu a virat integral c/val. porumbului, SC N. SRL Bucureşti, cu Ordinul de plată din 23 ianuarie 1997 a restituit suma parţială primită cu titlu de preţ şi a notificat cumpărătorului SC I.C. SRL, rezilierea contractului.
În baza unei înţelegeri prealabile, inculpatul T.S. a întocmit factura din 6 decembrie 1996, iar inculpatul S.A. a semnat de primirea mărfii, în condiţiile în care aceştia, inclusiv inculpata P.M., cunoşteau că prin actul adiţional la contractul de vânzare-cumpărare, calitatea SC I.C. SRL de proprietar al porumbului depozitat în Depozitul V.D. era condiţionată de efectuarea plăţii către SC N. SRL, în termenul stabilit prin certificatul de depozit menţionat.
Reîntorşi la Târgu Jiu, inculpaţii P.M., S.A. şi T.F. au încunoştinţat pe inculpatul B.I. cu privire la întocmirea facturii, fără însă a-l informa pe acesta, că proprietarul porumbului facturat nu este SC I.C. SRL.
În acest context, inculpatul B.I. a fost de acord cu efectuarea plăţii preţului porumbului către SC I.C. SRL Bucureşti.
S-a reţinut de către prima instanţă că factura este falsă, în raport de împrejurarea că porumbul nu fusese efectiv livrat către SC A. SA şi nici nu putea fi livrat de SC I.C. SRL, atâta timp cât proprietar al cantităţilor menţionate, depozitate la V.D., rămânea SC N. SRL.
Faţă de faptul că B.A. nu accepta decontarea facturii fără recepţia mărfii facturate, inculpatul S.A., din dispoziţia coinculpatei P.M., s-a deplasat, împreună cu inculpatul T.S., în localitatea V.D., unde au încheiat un proces verbal de predare-primire a mărfii.
Potrivit celor înscrise în acest proces verbal, inculpatul T.S., în calitate de reprezentant al SC I.C. SRL preda, iar inculpatul S.A., în calitate de delegat al SC A. SA primea cantitatea de 4000 tone porumb ştiuleţi, cu menţiunea că porumbul se lasă în custodia vânzătorului SC I.C. SRL.
Instanţa de fond a reţinut că şi procesul verbal menţionat, întocmit în vederea inducerii în eroare a băncii, în scopul decontării unei sume de peste 12 miliarde lei din cele 12 miliarde credit angajat de SC A. SA Târgu Jiu, este de asemeni fals, pentru aceleaşi considerente, pentru care s-a apreciat că factura emisă de SC I.C. SRL este falsă.
În acelaşi proces verbal s-a făcut menţiunea că expedierea porumbului va avea loc ulterior achitării preţului acestuia.
Această menţiune, constituie o modificare a contractului prin care s-a stabilit locul recepţiei, la SC A. SA şi autoritatea recepţiei faţă de plata preţului.
Ori, inculpatul S.A., prin statutul avut în cadrul SC A. SA Târgu Jiu, nu avea competenţa modificării contractului de vânzare – cumpărare şi nici nu primise vreo dispoziţie în acest sens de la conducerea societăţii.
SC A. SA a emis Ordinul de plată din 12 decembrie 1996, semnat de inculpata P.M.
În baza ordinului de plată menţionat, însoţit de procesul verbal şi factura emisă de vânzător, B.A. a procedat la decontarea, către SC I.C. SRL a sumei înscrise în acesta.
Urmare neefectuării de către SC I.C. SRL a preţului porumbului către SC N. SRL şi rezilierii contractului, aceasta din urmă a vândut porumbul aflat în Depozitul V.D., altor societăţi comerciale.
Deşi cunoştea că porumbul nu se mai află în Depozitul V.D., inculpatul S.A. a întocmit, la data de 30 decembrie 1996, un bon de intrare a 4000 tone porumb, în baza furajeră a SC A. SA.
În raport de situaţia de fapt rezultând din probatoriul administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut că fapta săvârşită de inculpata P.M. care, în calitate de director comercial la SC A. SA Târgu Jiu, a dispus întocmirea de către ceilalţi inculpaţi a unor documente fictive, urmare cărora s-a virat către SC I.C. SRL suma de peste 2 miliarde lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. şi nu ale infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pen., pentru săvârşirea căreia aceasta a fost trimisă în judecată.
Fapta aceleaşi inculpate, constând în determinarea a o parte dintre ceilalţi inculpaţi să întocmească acte false, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, prevăzute de art. 25, raportat la art. 288 alin. (2) C. pen. şi nu cele ale infracţiunii prevăzute de art. 25, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), reţinută prin rechizitor.
Totodată, fapta aceleaşi inculpate de a semna procesul verbal din 6 decembrie 1996, omiţând cu bună ştiinţă să însereze în acesta unele date esenţiale, cu referire la împrejurarea că SC I.C. SRL, nu este proprietara porumbului depozitat la V.D., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. şi nu cel al infracţiunii prevăzute de art. 26, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi respectiv cele ale infracţiunii, prevăzute de art. 291 C. pen., reţinute în actul de sesizare al instanţei de judecată.
Pe de altă parte, faptele săvârşite de inculpatul S.A. care, în calitate de delegat al SC A. SA, la care era încadrat ca primitor-distribuitor, în înţelegere cu ceilalţi inculpaţi şi cunoscând faptul că SC I.C. SRL Bucureşti nu este proprietara porumbului aflat în Depozitul V.D., a acceptat întocmirea de acte false, cu consecinţa ieşirii, fără echivalent, a sumei de peste 2 miliarde lei, din patrimoniul SC A. SA, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) din acelaşi cod şi nu ale infracţiunii, prevăzute de art. 215 alin. (2) C. pen., reţinută în actul de sesizare al instanţei.
Fapta aceluiaşi inculpat de a întocmi bonul de intrare din 30 decembrie 1996, prin care se atesta nereal intrarea în depozitul SC A. SA a 4000 tone porumb, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, prevăzute de art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi nu ale infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinută în rechizitor.
Totodată, fapta inculpatului T.S. care, în calitate de angajat al SC I.C. SRL, în înţelegere cu alţi inculpaţi, a întocmit acte false, prin care atesta calitatea acestei societăţi de proprietar al cantităţii de 4000 tone porumb depozitat la V.D., urmare cărora s-a făcut plata, de către SC A. SA Târgu Jiu, a peste 2 miliarde lei, cu titlu de preţ, fără echivalent în marfă efectiv intrată în patrimoniul acesteia din urmă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi de art. 288 alin. (2) C. pen. şi nu ale infracţiunilor, prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pen. şi, respectiv, de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pentru săvârşirea cărora acesta a fost trimis în judecată.
S-a mai reţinut că fapta inculpatului T.F. care, în calitate de angajat al SC A. SA Târgu Jiu, ca jurisconsult, a omis înserarea în procesul verbal din 6 decembrie 1996 a unor date esenţiale, cu referire la împrejurarea lipsei calităţii de proprietar al SC I.C. SRL asupra cantităţii de 4000 tone porumb făcând obiectul aşa zisei predări-primiri a acestuia, deşi cunoştea conţinutul actului adiţional la contractul încheiat între SC I.C. SRL şi SC N. SRL, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, prevăzute de art. 288 alin. (2) C. pen. şi nu ale infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), reţinută în rechizitor.
Ca atare, instanţa de judecată, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, pentru toţi inculpaţii, în sensul precizat.
Reţinând caracterul privat al capitalului SC A. SA Târgu Jiu, instanţa de fond a dispus, cu referire la inculpatul B.I., schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 248 C. pen., reţinută în actul de sesizare, în infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În baza textelor amintite, instanţa de fond a condamnat pe inculpaţii P.M., S.A., T.S. şi T.F. la pedepse privative de libertate, ce se vor executa în condiţiile art. 57 C. pen.
La individualizarea pedepselor, instanţa a avut în vedere poziţiile relativ sincere adoptate de inculpaţi pe parcursul procesului penal, împrejurarea că aceştia sunt căsătoriţi, au în întreţinere mai mulţi copii, iar anterior nu au mai fost condamnaţi şi a reţinut în favoarea acestora circumstanţe atenuante judiciare, cu consecinţa legală a coborârii pedepselor aplicate acestora sub minimul prevăzut de norma incriminatoare s-a mai constatat, cu referire la parte din pedepsele aplicate, că acestea sunt graţiate în întregime în baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997.
Cu referire la inculpatul B.I., instanţa de judecată a constatat, în baza probatoriului administrat în cauză, că acesta nu a instigat la întocmirea actelor neconforme cu realitatea, nu a semnat ordinele de plată, privind virarea sumei de peste 2 miliarde lei SC I.C. SRL.
Totodată, în perioada în care au fost întocmite actele false, inculpatul B.I. se afla în concediu medical, iar la data efectuării plăţii către SC I.C. SRL, acesta era în delegaţie în Olanda.
Ca atare, acesta nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, inculpaţii T.S., P.M., T.F. şi partea civilă SC B.A. SA.
Parchetul a susţinut că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, criticile formulate privind următoarele aspecte:
- lipsa de suport a achitării inculpatului B.I. pentru toate infracţiunile, în raport de faptul că probatoriul administrat în cauză a evidenţiat cunoaşterea, de către acesta, a activităţii infracţionale în ansamblul ei;
- neaplicarea pedepsei complementare, prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., impusă de funcţiile deţinute de inculpaţi la data săvârşirii infracţiunilor, pentru care au fost trimişi în judecată;
- neaplicarea sechestrului asigurator, măsură impusă de cuantumul prejudiciului rămas neacoperit;
- greşita aplicare a dispoziţiilor art. 191 alin. (3) C. proc. pen., cu referire la inculpatul T.S., care nu a fost obligat solidar la plata cheltuielilor judiciare către stat;
- reţinerea nejustificată a circumstanţelor atenuante judiciare în favoarea inculpaţilor.
Inculpaţii au invocat caracterul comercial al activităţilor reţinute în rechizitor, lipsa intenţiei inducerii în eroare şi au solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. d) din C. proc. pen.
Apelanta B.A. a invocat greşita reţinere de către prima instanţă, prin sentinţa atacată, a opţiunii sale în sensul neconstituirii de parte civilă în procesul penal.
Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, prin Decizia penală nr. 106/ A din 11 mai 2000 a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi de inculpaţii T.S., S.A., P.M. şi T.F. şi a desfiinţat în parte sentinţa atacată în sensul că a înlăturat condamnarea inculpaţilor, pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 74 şi art. 76 C. pen. şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpaţii menţionaţi pentru această infracţiune.
A înlăturat condamnarea inculpaţilor P.M., pentru infracţiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen. şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., S.A. şi T.S., ambii pentru infracţiunea prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 şi art. 76 şi T.F., pentru infracţiunea prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen. şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., a achitat pe inculpaţi pentru infracţiunile menţionate.
În baza art. 7 din legea nr. 137/1997, a constatat că nu se mai aplică sancţiunea administrativă a amenzii.
A obligat pe inculpatul T.S., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC I.C. SRL Bucureşti, la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Prin aceeaşi decizie, apelul declarat de SC B.A. SA, Sucursala Coordonatoare Gorj Târgu Jiu, împotriva aceleiaşi sentinţe a fost respins, ca nefondat.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de control judiciar a reţinut că numai printr-o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi a situaţiei de fapt dedusă judecăţii, instanţa de fond a condamnat pe inculpaţi, pentru această infracţiune.
Astfel, din conţinutul dispoziţiilor menţionate rezultă că sintagma „în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material” şi „dacă s-a pricinuit o pagubă”, sunt legate prin conjuncţia copulativă „şi”, ceea ce înseamnă că, pentru a fi întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, trebuie îndeplinite ambele condiţii.
Atât în actul de trimitere în judecată, cât şi prin sentinţa apelată, se analizează în exclusivitate şi se reţine numai unul din scopurile menţionate de legiuitor ca o condiţie a îndeplinirii elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune şi anume pricinuirea unei pagube.
Deşi textul de lege care incriminează înşelăciunea se referă şi la un al doilea scop, cel al obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, instanţa de fond nu se preocupă de acest aspect, iar parchetul, deşi era datoria organului de urmărire penală să dovedească obţinerea de către inculpaţi, pentru ei, a acestei sume, reţine în ultima parte a rechizitoriului că modalitatea de folosire a celor 2.076.800.000 lei, de către SC I.C. SRL Bucureşti se va verifica, în urma disjungerii materialului.
Ca atare, este cert că nu s-a făcut dovada că inculpaţii au obţinut pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi prin aceasta nu s-a făcut dovada unei componente esenţiale a laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune.
Pe de altă parte, nici sub aspectul laturii subiective, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
Făcând referiri de ansamblul şi aducând în discuţie elemente de esenţă ale faptelor deduse judecăţii, acestea se rezumă la întocmirea unui contract de vânzare - cumpărare de porumb, în care beneficiar a fost SC A. SA Târgu Jiu, produsul contractat fiind absolut necesar pentru aceasta.
SC I.C. SRL Bucureşti, care a avut calitate de furnizor în acest contract, a încheiat, la rându-i, un contract de vânzare – cumpărare a acestui produs cu o altă societate, SC N. SRL Bucureşti.
Porumbul contractat a existat efectiv în depozitul din V.D., Jud. Constanţa dar, datorită unor date neconcordante între contract, unde se condiţiona plata preţului de primirea produsului contractat şi certificatul de depozit din 4 decembrie 1996, încheiat între reprezentanţii SC I.C. SRL şi SC N. SRL, unde se condiţiona livrarea produsului de plata preţului, în final porumbul nu a fost livrat şi a fost înstrăinat, de această din urmă societate, deoarece banii trebuia să fie viraţi până la 14 decembrie 1996, iar aceştia au fost viraţi cu câteva zile întârziere, şi anume la data de 18 decembrie 1996.
La rândul său, acest fapt nu a fost previzibil şi cu atât mai mult, intenţionat, nevirarea sumei datorându-se faptului că actele contabile au fost făcute pentru B.A., în loc de B.A., unde SC I.C. SRL îşi avea contul.
Mai mult, buna credinţă şi mai ales realitatea raporturilor contractuale şi a realizării finalităţii acestor raporturi rezultă din împrejurarea că, observând că produsul contractat nu este livrat, beneficiara SC A. SA a făcut nenumărate atenţionări, celor două societăţi comerciale.
De altfel, până în perioada înstrăinării, porumbul a existat efectiv în depozit, iar reprezentanţii beneficiarei s-au convins de acest lucru, verificând existenţa efectivă a acestui produs la baza de recepţie V.D., sens în care a fost încheiat procesul verbal din 6 decembrie 1996.
Ulterior, s-au făcut demersuri, la datele de 7 februarie, 3 martie şi 17 martie 1997, în vederea primirii produsului contractat.
Dovada certă a realităţii şi seriozităţii demersului făcut este dată de virarea sumei de peste 2 miliarde lei şi, urmare constatării neprimirii porumbului contractat, formularea unei plângeri penale, semnată de B.I., în calitate de director general al societăţii beneficiare.
S-a mai reţinut că, deşi SC A. SA este cea păgubită, în mod paradoxal salariaţii acesteia sunt trimişi în judecată, iar salariaţii SC N. SRL, care a înstrăinat porumbul după numai patru zile de întârziere a plăţii preţului, nu sunt cu nimic implicaţi. De asemenea, deşi directorul general al SC. A. SA Târgu Jiu a formulat plângere penală, acesta este trimis în judecată pentru infracţiunea de tâlhărie. Ori, dacă ar fi fost vorba de o activitate infracţională, în care acesta să fie implicat, ar fi făcut orice pentru a nu fi descoperit şi nicidecum nu ar fi fost acela care să declanşeze urmărirea penală.
Alte argumente, prin care se demonstrează buna credinţă a persoanelor implicate, privesc insistenţele acestora ca prima furnizoare, urmare cărora SC I.C. SRL a livrat produse în valoare de 1.500.000.000 lei, de unde se desprinde şi concluzia unor relaţii contractuale onorate, susceptibile de a fi soluţionate de instanţa civilă şi nicidecum de raporturi de drept penal şi de răspundere penală.
Aceste concluzii sunt susţinute de raportul de expertiză, concordant cu declaraţiile martorilor L.A., T.A., C.A., M.M., T.I., R.V. şi L.C.
Aceşti martori s-au referit şi la împrejurarea că inculpatul B.I. nu a avut nici o implicare, care să-i atragă răspunderea penală, concluzie confirmată şi de faptul că la finele anului 1996 s-a deplasat în Olanda, în interes de serviciu.
În ceea ce îl priveşte pe acest inculpat, din actele dosarului rezultă că, în ceea ce priveşte angajarea lui T.F., actele întocmite nu conţineau menţiunea funcţiei acestuia, de jurisconsult, motiv pentru care, în mod corect, a fost achitat şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În concluzie, instanţa de apel a reţinut, pentru considerentele expuse, că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, nici sub aspectul laturii obiective şi nici a celei subiective.
Cu referire la infracţiunile de fals reţinute în sarcina inculpaţilor, instanţa de apel a reţinut că, în lipsa unei predări efective a porumbului contractat, bonul de intrare şi procesul verbal de primire – predare sunt false.
Cum însă inculpaţii trimişi în judecată pentru fals nu au antecedente penale, au studii superioare şi au întocmit actele respective numai în scopul folosirii creditului acordat de stat, până la finele anului 1996, dată după care acesta s-ar fi pierdut, faptele acestora sunt lipsite de pericolul social al infracţiunii.
Cu privire la factură, instanţa de apel a reţinut că aceasta nu constituie un act fals, deoarece plata preţului porumbului contractat a constituit o operaţie efectivă care, la primul demers, nu s-a putut realiza dintr-o eroare asupra băncii şi nu că aşa s-a dorit.
Deoarece privitor la acest înscris s-a reţinut că este un act material component al infracţiunii continuate de fals material în înscrisuri oficiale, nu se poate dispune separat asupra acestui act în sensul achitării inculpaţilor.
S-a mai reţinut că, în raport de cele arătate, solicitarea privind înlăturarea prevederilor art. 74 şi art. 76 C. pen., nu poate fi primită.
Totodată, cu referire la solicitarea privind instituirea sechestrului asigurator, s-a reţinut că această cerere este lipsită de suport din moment ce, în principal, subzistă răspunderea contractuală a SC I.C. SRL de a livra furaje către SC A. SA Târgu Jiu, în baza contractului din 21 octombrie 1996.
Pentru a respinge apelul declarat de către B.A., instanţa de apel a constatat că aceasta s-a constituit parte civilă, în mod greşit prima instanţă reţinând că aceasta nu a avut această calitate în procesul penal.
Însă, instanţa nu a fost investită cu o faptă de natură penală comisă în dauna acesteia, aşa încât nu există temei ca inculpaţii să fie obligaţi la despăgubiri către B.A.
Împotriva acestei din urmă hotărâri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a declarat recurs, criticile privind:
1. greşita achitare a inculpaţilor;
2. soluţionarea necorespunzătoare a laturii civile.
S-a susţinut că achitarea de către instanţa de apel, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., a inculpaţilor P.M., S.A. şi T.S., pentru infracţiunile de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 74 şi art. 76 C. pen., înfrânge întregul material probator administrat în cauză, apreciindu-se că raţionamentul instanţei de apel se bazează pe calificarea greşită a contractelor încheiate, între SC A. SA şi SC I.C. SRL, precum şi dintre aceasta din urmă şi SC N. SRL.
În consecinţă, problema cardinală a acestei cauze este aceea a justei calificări juridice a contractelor şi celorlalte acte încheiate, deoarece nu se poate prelua necritic o denumire dată de părţi unui act şi prin aceasta să se tragă concluzia că automat s-au produs consecinţele specifice.
În acest sens, sub un prim aspect sunt de reţinut dispoziţiile art. 3 şi art. 10 din contractul de vânzare - cumpărare comercială încheiată la 21 octombrie 1996, între SC A. SA Târgu Jiu şi SC I.C. SRL Bucureşti, privitoare la transferul dreptului de proprietate, momentul naşterii obligaţiei de plată a preţului şi termenul de executare, pentru cantitatea de 10.000 tone porumb.
Aceste clauze sunt în concordanţă cu dispoziţiile OUG nr. 7/1996 şi normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ.
Pentru a evita rigorile acestui act normativ, cu referire la creditul de 12 miliarde lei, inculpaţii trimişi în judecată au întocmit acte fictive, care au condus la plata nedatorată a sumei de 2.076.800.000 lei, din contul SC A. SA Târgu Jiu.
Aşa fiind, procurorul a apreciat că s-a demonstrat existenţa cumulativă a celor două condiţii la care face referire instanţa de apel: prejudiciul pentru A., care s-a transformat în beneficiar de peste 2 miliarde lei, pentru I.C.
Pe de altă parte, în raport de contractul de vânzare – cumpărare dintre SC I.C. SRL şi SC N. SRL şi certificatul de depozit, ce constituie un tot unitar, cantitatea de 1000 tone boabe şi 3000 tone ştiuleţi porumb, aflată în Silozul V.D. au făcut obiectul unei promisiuni de vânzare sub condiţie rezolutorie şi nu au făcut niciodată obiectul dreptului de proprietate al SC I.C. SRL.
S-a susţinut că, demonstrându-se existenţa plenară a tuturor elementelor constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prin folosirea corectă a criteriilor de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), se impunea înlăturarea circumstanţelor atenuante, prin admiterea apelului parchetului, în caz contrar, prin aplicarea dispoziţiilor art. 80 C. pen., era necesar să se majoreze pedepsele aplicate inculpaţilor.
Ca o consecinţă a condamnării se impune aplicarea pedepsei complementare, prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.
Totodată, achitarea inculpaţilor P.M., S.A., T.S. şi T.F., prin aplicarea beneficiului art. 181 C. pen., pentru infracţiunile prevăzute de art. 288 şi art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen. este netemeinică, aşa cum se poate constata din materialul probator administrat în cauză, deoarece acestea au avut consecinţe de ordinul milioanelor.
În fine, toate probele administrate în faza de urmărire penală atestă faptul că inculpatul B.I. a avut un rol major la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, creând condiţiile favorabile şi apoi coordonând întreaga activitate.
Ca atare, achitarea acestuia pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., este greşită.
Cu privire la soluţionarea laturii civile s-a susţinut că, în raport de concluziile raportului de expertiză şi suplimentul la această expertiză, neacordarea către partea civilă a diferenţei dintre prejudiciul efectiv şi dobânzile înregistrate, constituie o rezolvare incompletă a acţiunii civile în procesul penal.
În concluzie, procurorul a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei şi deciziei şi condamnarea inculpaţilor.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, se constată următoarele:
I. Cu privire la achitarea inculpaţilor P.M., S.A. şi T.S., pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 74 şi art. 76 C. pen.
Prin rechizitoriu s-a reţinut că fapta inculpatei P.M., director comercial la SC A. SA Târgu Jiu, de a accepta, cu bună ştiinţă, şi de a dispune întocmirea unor documente fictive, în baza cărora s-a virat sume de peste 2 miliarde lei SC I.C. SRL Bucureşti, deşi aceasta nu avea cantitatea de porumb, aşa cum prevedeau clauzele contractuale, iar inculpata a avut cunoştinţă că porumbul nu aparţine acestei societăţi decât dacă achită preţul, integral, înainte de 14 decembrie 1996, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pen.
S-a mai reţinut că fapta inculpatului S.A., inginer în cadrul biroului aprovizionare al SC A. SA Târgu Jiu, care, în calitate de delegat al acestei societăţi, în înţelegere cu ceilalţi inculpaţi şi cunoscând că SC I.C. SRL Bucureşti nu este proprietara porumbului, a acceptat să întocmească în fals documente în baza cărora s-a scos de la bugetul statului suma de peste 2 miliarde lei, întruneşte elementele constitutive ale aceleaşi infracţiuni.
Aceleaşi fapte, ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, au fost reţinute şi în sarcina inculpatului T.S.
Reţinând faptele ca atare, schimbând încadrarea juridică din infracţiunea, prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi reţinând circumstanţe atenuante judiciare în favoarea inculpaţilor menţionaţi, prima instanţă a condamnat pe aceştia la pedepse privative de libertate cu executare în locuri de deţinere, în condiţiile art. 57 C. pen.
Pentru a achita pe inculpaţii menţionaţi pentru infracţiunile de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., instanţa de apel a reţinut că:
- nu s-a făcut dovada că inculpaţii au obţinut pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi, ca atare, nu s-a făcut dovada unei componente esenţiale a laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune;
- nici sub aspectul laturii subiective nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, cu referire la faptul că în cauză în discuţie sunt puse două contracte de vânzare – cumpărare privitoare la o cantitate de porumb, care a existat efectiv în Silozul V.D.
Criticând Decizia pronunţată în apel, cu referire la soluţia achitării inculpaţilor menţionate, pentru infracţiunile de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., parchetul a susţinut, prin recursul declarat împotriva acesteia, că raţionamentul instanţei de control judiciar se bazează pe calificarea greşită a contractelor încheiate între A. şi I.C., respectiv între aceasta din urmă şi N.
Ca atare, se susţine prin recurs, problema cardinală a acestei cauze este aceea a justei calificări a contractelor şi celorlalte acte.
În această ordine de idei, procurorul a supus examinării în recurs a clauzei din contractul de vânzare – cumpărare încheiat între SC A. SA Târgu Jiu şi SC I.C.” SRL Bucureşti privitoare la momentul naşterii obligaţiei de plată a mărfii, precum şi natura juridică a certificatului de depozit, cu referire strictă la dreptul de proprietate asupra mărfii contractate, aflată în Silozul V.D.
S-a susţinut că acest din urmă contract este tot o promisiune de a vinde sub condiţie rezolutorie.
Cum SC I.C. SRL nu a îndeplinit condiţiile prevăzute de contract, aceasta nu a devenit nici un moment proprietara cantităţii de porumb depozitate la Silozul V.D.
Prin urmare, actele prin care inculpaţii constatau existenţa cantităţii de porumb în depozitul menţionat, în proprietatea SC I.C. SRL sunt contrare adevărului.
Din dispoziţiile art. 17 alin. (1) C. pen., rezultă că infracţiunea este o faptă care constituie o manifestare a făptuitorului, în sfera relaţiilor sociale, împotriva valorilor ocrotite de legea penală, aptă a le vătăma sau a le pune în pericol.
Singurul temei al răspunderii penale, potrivit art. 17 alin. (2) C. pen., este infracţiunea.
Ca atare, când fapta nu este infracţiune, nu există răspundere penală.
În raport de textele legale menţionate, se poate conchide că nu există infracţiune, dacă o persoană nu a vătămat sau nu a pus în pericol, printr-o faptă săvârşită cu vinovăţie, una din valorile sociale ocrotite de legea penală.
Prin rechizitoriu, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor menţionaţi a fost fundamentată, pe lipsa dreptului de proprietate al SC I.C. SRL asupra porumbului contractat cu SC N. SRL, depozitat la V.D.
În lipsa dreptului de proprietate, procesul verbal de primire – predare a cantităţii de porumb aflată în silozul menţionat, încheiat între reprezentanţii vânzătorului I.C. şi cumpărătorului A., nu corespunde adevărului.
Pentru a achita pe inculpaţi, instanţa de apel a reţinut un impediment rezultând din lipsa de temei a acţiunii penale, în sensul că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat încheierea unui contract de vânzare – cumpărare între SC A. SA Târgu Jiu şi SC I.C. SRL, având ca obiect achiziţionarea de porumb din recolta anului 1996, plata valorii acestuia urmând a fi făcută de cumpărător deci fonduri atrase, respectiv creditul cu dobândă subvenţionată acordat în temeiul OUG nr. 7/1996.
Este de reţinut că potrivit actului normativ menţionat şi normelor metodologice de aplicare a acestuia, creditul contractat nu alimenta contul cumpărătorului ci se acorda eşalonat, pe măsura constituirii stocului de furaje.
Convenţia de garantare nr. 245/067 din 16 octombrie 1996, încheiată între Ministerul Finanţelor Publice şi SC A. SA Târgu Jiu, precum şi contractul de creditare încheiat între aceasta din urmă, în calitate de împrumutat, şi B.A., în calitate de împrumutător, excede examinării, în prezenta cauză, sub aspectul sumelor rulate efectiv, în limita plafonului de credit, în raport de împrejurarea că, potrivit actelor normative menţionate, nerespectarea condiţiilor de creditare, plată produse şi rambursare credit este sancţionată specific prin trecerea creditului la dobânda penalizatoare, pentru creditele overdraft.
Ori, acest raport priveşte exclusiv raporturile dintre împrumutat şi împrumutător.
Este adevărat că, în măsura în care aplicarea acestei sancţiuni specifice, cu rezultate păgubitoare pentru societatea comercială, este urmarea culpei salariaţilor acesteia, se naşte un raport între societăţi şi proprii angajaţi, având ca obiect angajarea răspunderii acestora din urmă.
Evident că, în raport de natura fapt
| ← CSJ. Decizia nr. 3359/2003. Penal. Conflict de competenţă.... | CSJ. Decizia nr. 3376/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
