CSJ. Decizia nr. 3512/2003. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3512/2003
Dosar nr. 3740/2003
Şedinţa publică din 22 august 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 11 august 2003, pronunţată în dosarul nr. 1971/2003, Curtea de Apel Bucureşti, investită cu soluţionarea apelurilor declarate în cauză, a prelungit arestarea preventivă a inculpaţilor M.D.D., B.S. şi T.M. până la data de 9 septembrie 2003 şi a stabilit termen pentru judecata în apel la 28 august 2003.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs sus-numiţii inculpaţi.
Verificând hotărârea atacată, Curtea constată că recursurile sunt inadmisibile.
Potrivit art. 3851 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau Decizia recurată, cu excepţia cazurilor când potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
Art. 160d C. proc. pen., care constituie sediul reglementării prelungirii arestării preventive în timpul cât cauza se află în judecată în căile de atac după intervenirea unei hotărâri de condamnare, nu prevede posibilitatea atacării, separat, a încheierii cu acest obiect, decât atunci când însăşi măsura arestării preventive a fost luată de instanţa de control judiciar, ceea ce nu este cazul în speţă.
Faţă de cele ce preced, recursurile inculpaţilor M.D.D., B.S. şi T.M. urmează să fie respinse ca inadmisibile.
Inculpaţii vor fi obligaţi, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care vor fi incluse şi sumele reprezentând onorariile pentru apărătorul din oficiu, care vor fi avansate din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, recursurilor declarate de inculpaţii M.D.D., B.S. şi T.M., împotriva încheierii din 11 august 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosar nr. 1971/2003.
Obligă recurenţii inculpaţi să plătească statului suma de câte 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care câte 200.000 lei reprezentând onorarii pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 august 2003.
← CSJ. Decizia nr. 3511/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 3537/2003. Penal → |
---|