CSJ. Decizia nr. 3546/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3546/2003
Dosar nr.3749/2003
Şedinţa publică din 3 septembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 19 I.P./2003 din 21 august 2003 a Curţii de Apel Oradea, în baza art. 2002 combinat cu art. 160c alin. (1) C. proc. pen., s-a prelungit măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii S.C. şi C.D., ambii aflaţi în Penitenciarul Oradea, prin ordonanţele din 11 februarie 2003, pe baza cărora s-au emis mandatele de arestare preventivă nr. 1 şi nr. 2 din 11 februarie 2003 de către Parchetul Naţional Anticorupţie, cu 10 zile, de la 27 august 2003, până la 5 septembrie 2003, inclusiv.
Curtea de Apel a constatat că, prin ordonanţele din 11 februarie 2003, pe baza cărora s-au emis mandatele de arestare preventivă nr. 1 şi nr. 2 din 11 februarie 2003 de către Parchetul naţional Anticorupţie s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor S.C. şi C.D., pentru învinuirea săvârşirii infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu referire la art. 1 lit. a) şi c) şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, reţinându-se, în fapt, că, în calitate de ofiţeri de poliţie, au pretins şi primit de la numitul B.D., suma de 1000 mărci germane pentru a-i restitui ţigări în valoare de 40.365.169 lei, după care au cerut, în continuare, lunar 1000 mărci germane, pentru a asigura protecţia sus-numitului. S-au invocat ca temeiuri ale arestării preventive, dispoziţiile art. 148 lit. d) şi h) C. proc. pen.
Ulterior, prin ordonanţa din 20 februarie 2003 s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de inculpaţi şi pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 248 C. proc. pen., raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, fapte constând în aceea că au restituit în mod abuziv ţigările, deşi trebuiau să le confişte, păgubind bugetul statului cu suma de 40.365.169 lei. Totodată, s-a reţinut că, inculpatul S.C. a făcut promisiuni materiale martorului B.D. şi l-a constrâns moral să facă declaraţii mincinoase şi, a instigat-o pe concubina sa, L.N., să dea declaraţii nereale cu privire la faptele asupra cărora a fost audiată, infracţiune prevăzută şi pedepsită de art. 261 C. pen. şi art. 25 C. pen., raportat la art. 261 C. pen. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.D., Parchetul a mai reţinut că acesta a cerut martorilor R.S., M.I. şi S.D., să facă declaraţii contrare adevărului, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 25, raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
Inculpaţii au fost trimişi în judecată în stare de arest, măsura arestării preventive fiind prelungită în mai multe rânduri, ultima dată, până la 26 august 2003, prin încheierea de şedinţă nr. 17/I.P. din 21 iulie 2003 a Curţii de Apel Oradea.
Analizând actele şi lucrările dosarului s-a constatat că, măsura arestării preventive se justifică.
Criticile formulate de inculpaţi referitoare la ilegalitatea măsurii arestării luate la data de 11 februarie 2003, soluţionarea cererii de prelungire, prin încheierea de şedinţă nr. 10 din 25 aprilie 2003, în complet unic, nesocotirea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 503/2002 de către Parchetul Naţional Anticorupţie şi încălcarea dispoziţiilor art. 5 pct. 3 din C.E.D.O., nu pot fi examinate având în vedere limitele procesuale ale instituţiei prelungirii duratei măsurii arestării preventive în cursul judecăţii, precum şi autoritatea relativă de lucru judecat, ca urmare a pronunţării Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, cu privire la compunerea completului de judecată care a pronunţat încheierea de şedinţă nr. 10 din 25 aprilie 2003 a Curţii de Apel Oradea.
De altfel, susţinerile inculpaţilor formulate, în sensul că s-au încălcat dispoziţiile art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O. sunt neîntemeiate, singurul criteriu legal de apreciere asupra oportunităţii prelungirii duratei arestării preventive, a temeiurilor care au impus arestarea preventivă ori existenţa temeiurilor noi care să justifice privarea de libertate, întrucât aceştia, imediat după emiterea mandatului de arestare preventivă au fost prezentaţi unui judecător. Mai mult, chiar dacă nu ar fi fost prezentaţi de îndată unui judecător, atâta timp cât nu există elemente care să ateste că procurorul a fost influenţat sau nu a fost independent de luarea măsurii, nu se poate constata o violare a dispoziţiilor art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O.
Măsura arestării preventive se impune a fi prelungită întrucât, pe de o parte, există motive verosimile de a bănui că inculpaţii au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, iar pe de altă parte, se menţin temeiurile prevăzute de art. 148 lit. d) şi h) C. proc. pen.
Este de reliefat că, temeiul prevăzut de art. 148 lit. d) C. proc. pen., a fost corect reţinut, întrucât există date certe că inculpaţii au încercat zădărnicirea aflării adevărului, prin influenţarea unor martori.
De asemenea, temeiul prevăzut de art. 148 lit. d) C. proc. pen., subzistă, inculpaţii prezentând acelaşi pericol, pentru ordinea publică, dacă se are în vedere că sunt acuzaţi că, în calitate de ofiţeri de poliţie au pretins şi au primit 1000 mărci germane, apoi, au cerut plata unei taxe de protecţie, au restituit în mod abuziv ţigările ce trebuiau confiscate şi au cerut, respectiv inculpatul S.C. a instigat martorii, să dea declaraţii mincinoase.
Prin urmare, pericolul pentru ordinea publică apare cu atât mai mare, dacă ar fi lăsaţi în libertate, dat fiind complexitatea şi gravitatea normelor de drept încălcate.
În consecinţă, menţinându-se temeiurile de fapt şi de drept care au determinat luarea măsurii arestării preventive, în baza art. 3002, combinat cu art. 160c alin. (1) C. proc. pen., se va dispune prelungirea măsurii arestării preventive, până la 5 septembrie 2003, inclusiv.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recursuri inculpaţii S.C. şi C.D.
În recursul lor, inculpaţii au susţinut că arestarea lor n-ar fi legală, deoarece ar fi fost făcută cu mult timp, înainte de audiere, că, prelungirea arestării ar fi fost făcută de un complet nelegal constituit de un singur judecător, că, în urma modificărilor Codului de procedură penală, prin Legea nr. 28/2003, prevederile art. 148 lit. a) şi h), nu mai subzistă şi că nu au fost respectate prevederile art. 5 pct. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului.
Recursurile sunt nefondate.
Contrar susţinerilor recurenţilor, arestarea preventivă a acestora este temeinică şi legală, în cauză, fiind aşa cum se demonstrează în mod judicios, în încheierea recurată, suficiente elemente de natură a arăta că şi în prezent subzistă raţiunile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Pe de altă parte, criticile invocate de recurenţi nu sunt de natură a duce la constatarea nelegalităţii arestărilor. Audierea mai târziu a inculpaţilor, după luarea măsurilor nu duce la nulitatea absolută a acestora care să facă posibilă ridicarea ei, în orice fază a procesului. A doua critică, referitoare la compunerea completului, care a luat măsura prelungirii este nefondată şi ea. Într-adevăr, completul care prelungeşte arestarea preventivă este format dintr-un singur judecător, care judecă în Camera de Consiliu şi, nu, din doi judecători. Numai judecata fondului cauzei este de competenţa completului de doi judecători, conform art. 29 din Legea nr. 78/2002, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 161/2003.
De asemenea, este greşită susţinerea recurenţilor că modificarea Codului de procedură penală prin Legea nr. 281/2003 ar face să nu mai subziste, în cazul lor, prevederile art. 148 lit. d) şi h). Analiza dispoziţiilor acestor texte de lege, raportat la actele şi probele dosarului, arată că ele sunt perfect aplicabile încât, în mod corect, incidenţa lor a fost menţinută.
În sfârşit, prin măsura luată de instanţa care a dispus asupra prelungirii, nu s-a încălcat cu nimic prevederile art. 5 din Convenţia pentru drepturile omului, inculpaţii arestaţi fiind aduşi în faţa unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi având asigurate condiţiile de a fi judecaţi într-un termen rezonabil sau eliberaţi în cursul procedurii.
În raport cu cele arătate, recursurile inculpaţilor apărând ca nefondate, vor fi privite şi respinse ca atare, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., menţinându-se, astfel, hotărârea atacată.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariilor de avocat, ce se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.C. şi C.D. împotriva încheierii nr. 19/I.P. din 21 august 2003 a Curţii de Apel Oradea, privind prelungirea arestării preventive.
Obligă recurenţii inculpaţi să plătească statului suma de câte 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care câte 200.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3537/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 355/2003. Penal → |
|---|
