CSJ. Decizia nr. 3699/2003. Penal. întrerupere executare pedeapsa. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.3699/2003

Dosar nr.1223/2003

Şedinţa publică din 11 septembrie 2003

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1149 din 5 decembrie 2002, ce a fost pronunţată în dosarul nr. 5029/2002 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă ca nefondată cererea de întrerupere a executării pedepsei introdusă de condamnatul M.V.

A apreciat instanţa de fond că nu s-a făcut dovada existenţei unuia dintre motivele prevăzute de art. 455, raportat la art. 453 C. proc. pen.

Împotriva acestei soluţii a declarat apel condamnatul, în termenul prevăzut de lege, pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că îndeplineşte condiţiile legale pentru a beneficia de întreruperea executării pedepsei.

Curtea apreciază că soluţia de fond este legală şi temeinică, sub toate aspectele, câtă vreme din probatoriu nu rezultă că, urmare unor împrejurări speciale, executarea pedepsei are consecinţe grave asupra familiei condamnatului.

În consecinţă conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul prin Decizia penală nr. 66/A.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs condamnatul, care a solicitat întreruperea executării pedepsei.

Curtea, examinând cauza în raport de motivul invocat, cât şi din oficiu constată că recursul este nefondat.

Astfel, cum corect au apreciat instanţele, din referatul de anchetă socială nu rezultă existenţa unor împrejurări speciale în sensul dat de dispoziţiile art. 455, coroborat cu 453 C. proc. pen., pentru a se putea dispune amânarea executării pedepsei.

În consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul M.V. împotriva deciziei penale nr. 66/ A din 11 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul M.V. împotriva deciziei penale nr. 66/ A din 11 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II–a penală.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 septembrie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 3699/2003. Penal. întrerupere executare pedeapsa. Recurs