CSJ. Decizia nr. 3708/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3708/2003
Dosar nr.3991/2003
Şedinţa publică din 11 septembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 1 septembrie 2003, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, a respins cererile inculpaţilor A.D., I.G., D.R., Ş.I., Z.N. şi D.I.D., prin care au solicitat revocarea arestării preventive, dispuse faţă de ei, în dosarul penal nr. 199/2003.
Pentru a respinge cererile, instanţa a motivat că temeiurile care au impus arestarea preventivă a acestora nu s-au schimbat şi că este necesară, în continuare, menţinerea acestei măsuri, întrucât faptele săvârşite de ei, gradul deosebit de pericol social al acestora şi consecinţele produse conduc la concluzia că lăsarea lor în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Recursurile declarate de inculpaţii D.R. şi I.G. nu sunt fondate.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă, într-adevăr, suficiente elemente care impun concluzia că este în interesul aflării adevărului şi a soluţionării juste a cauzei, menţinerea măsurii arestării preventive, iar, pe de altă parte că lăsarea în libertate a inculpaţilor ar putea periclita conservarea probelor, precum şi ordinea publică.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursurile inculpaţilor să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea lor la cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.R. şi I.G. împotriva încheierii din 1 septembrie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, pronunţată în dosarul nr. 199/2003.
Obligă pe recurenţi să plătească statului câte 500.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 septembrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 3707/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 3715/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
---|