CSJ. Decizia nr. 3859/2003. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3859/2003
Dosar nr. 1076/200.
Şedinţa publică din 18 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1204 din 18 decembrie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul C.M.G. în temeiul dispoziţiilor art. 453 lit. c) C. proc. pen., dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 500.000 lei, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200.000 lei, urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
S-a reţinut că petiţionarul C.M.G. se află în executarea unei pedepse de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 20 raportat la art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C.pen., art. 288, art. 291 şi art. 293 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C.pen. şi art. 33, 34 C.pen., dispusă prin Decizia penală nr. 4462 din 14 noiembrie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie.
Condamnatul şi-a motivat cererea de întrerupere a executării pedepsei prin necesitatea efectuării de reparaţii urgente asupra locuinţei sale aflată în stare avansată de degradare.
Instanţa de fond a reţinut că împrejurările invocate de condamnat nu sunt de natură să producă grave consecinţe asupra condamnatului sau familiei sale, iar prezenţa în libertate a petiţionarului nu ar îmbunătăţi financiar situaţia familiei sale.
Condamnatul a declarat apel, susţinând că în mod neîntemeiat i s-a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 67 din 14 februarie 2003, a respins ca nefondat apelul şi l-a obligat pe condamnat la 500.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 150.000 lei onorariul apărătorului din oficiu suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul C.M.G., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate şi, pe fond, admiterea cererii sale şi întreruperea executării pedepsei în conformitate cu dispoziţiile art. 455 şi art. 453 lit. c) C.pen.
Cu ocazia judecării recursului la termenul din data de 18 septembrie 2003, condamnatul a declarat personal că îşi retrage recursul declarat.
Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 3854 alin. (2) teza a II-a şi art. 369 C. proc. pen., urmează să ia act de declaraţia de retragere a recursului.
Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul C.M.G. împotriva deciziei nr. 67 din 14 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală
Obligă pe recurent să plătească statului 700.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 septembrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 3857/2003. Penal. Decretul nr.328/1966. Recurs... | CSJ. Decizia nr. 386/2003. Penal → |
---|