CSJ. Decizia nr. 3856/2003. Penal. Legea nr.12/1990. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3856/2003
Dosar nr.1321/2003
Şedinţa publică din 18 septembrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 435 din 26 martie 2002 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, inculpatul G.N. a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune la măsurătoare, prevăzută de art. 1 lit. o) din Legea nr. 12/1990, raportat la art. 296 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod.
S-a făcut aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen.
S-a constatat că părţile vătămate nu se constituie părţi civile în cauză.
În temeiul dispoziţiilor art. 191 C. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.500.000 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
Inculpatul G.N. a lucrat ca vânzător în cadrul societăţii comerciale O. SRL Bucureşti.
În perioada octombrie 2001 – ianuarie 2002, el a vândut mărfuri cu lipsă la cântar înşelând, astfel, părţile vătămate D.A., I.M. şi S.I.
Sumele de bani încasate în plus, în cuantum de 12.695 lei, au fost restituite părţilor vătămate.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de depistare, declaraţiile părţilor vătămate şi declaraţiile inculpatului prin care acesta a recunoscut săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa.
Hotărârea judecătorească a rămas definitivă prin neapelare.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva acestei sentinţe penale, în temeiul dispoziţiilor art. 409 şi art. 410 partea I pct. 4 şi 7 C. proc. pen., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii şi rejudecarea cauzei.
S-a arătat că hotărârea judecătorească a fost pronunţată cu încălcarea legii, faptei săvârşite de inculpat dându-i-se o greşită încadrare juridică prin omiterea stării de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), iar pedeapsa a fost aplicată în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Examinând recursul în anulare, Curtea constată că acesta este întemeiat.
Potrivit art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), recidiva postexecutorie există când după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an.
Din fişa de cazier a inculpatului, rezultă următoarea situaţie a antecedentelor penale ale inculpatului:
Prin sentinţa penală nr. 541 din 14 octombrie 1991 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1073 din 9 decembrie 1991 a Tribunalului Bucureşti, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat. A fost dedus arestul preventiv de la 24 martie 1991.
De asemenea, prin sentinţa penală nr. 486 din 16 septembrie 1991 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 930 din 11 noiembrie 1991 a Tribunalului Bucureşti, inculpatul a fost condamnat la 8 luni închisoare, pentru infracţiunea de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (2), cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pedepsele aplicate prin cele două hotărâri anterior menţionate au fost contopite, prin sentinţa penală nr. 155 din 19 ianuarie 1993 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin neapelare, într-o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare. A fost dedus arestul preventiv de la 24 martie 1991 la zi.
Prin sentinţa penală nr. 15 din 12 februarie 1993 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 212 din 8 decembrie 1994 a Curţii de Apel Bucureşti, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzute de art. 211 alin. (1) şi art. 183 C. pen.
Această ultimă pedeapsă a fost contopită, prin sentinţa penală nr. 282 din 29 ianuarie 1996 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, cu pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 155 din 19 ianuarie 1993 a Judecătoriei sector 5 Bucureşti, definitivă prin neapelare, inculpatul urmând să execute, în final, o pedeapsă rezultantă sporită la 8 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. A fost dedus arestul de la 24 martie 1999 la zi.
Prin sentinţa penală nr. 778 din 14 noiembrie 1996 a Judecătoriei sector 6 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 504 din 13 mai 1997 a Tribunalului Bucureşti, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de un an şi 8 luni închisoare pentru două infracţiuni de furt calificat, prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), c), e) şi g) C. pen., pedeapsă care prin sentinţa penală nr. 278 din 19 decembrie 1997 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin neapelare la 9 februarie 1998, a fost contopită cu pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 6 luni închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 282 din 29 ianuarie 1996 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, urmând ca inculpatul să execute, în final, 8 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea unor drepturi. Totodată, a fost dedusă perioada executată de la 24 martie 1991 la zi.
Din analiza condamnărilor anterioare menţionate, rezultă că acestea au fost dispuse pentru fapte concurente care au fost în cele din urmă contopite toate, prin sentinţa penală nr. 278 din 19 decembrie 1997 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin neapelare, într-o pedeapsă rezultantă de 8 ani şi 6 luni închisoare a cărei executare a fost începută la 24 martie 1991.
Prin Decizia penală nr. 641 din 27 aprilie 1998 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin nerecurare, inculpatul a fost liberat condiţionat din executarea pedepsei anterior menţionate de 8 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsă care se consideră executată la 23 septembrie 1999.
Ca atare, faptele pentru care inculpatul este în prezent dedus judecăţii fiind comise în perioada octombrie 2001 – ianuarie 2002, deci ulterior executării pedepselor menţionate, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În consecinţă, Curtea urmează să admită recursul în anulare şi să caseze hotărârea atacată cu privire la omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la încadrarea juridică a infracţiunii de înşelăciune la măsurătoare prevăzută de art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990, raportat la art. 296 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Totodată, Curtea constată că şi cel de-al doilea motiv al recursului în anulare este întemeiat şi urmează să îl admită ca atare.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 12/1990, faptele prevăzute de art. 1 lit. l) şi p) constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, dacă prin legea penală nu se prevede o pedeapsă mai mare.
În cauză, dispunând condamnarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 1 lit. o) din Legea nr. 12/1990, raportat la art. 296 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), sub minimul special de 6 luni închisoare, prevăzut de textul menţionat, fără a se reţine circumstanţe atenuante, instanţa de judecată a aplicat o pedeapsă nelegală.
Pentru aceste motive, luând în considerare limitele de pedeapsă prevăzute de lege, pericolul social concret al faptei şi făptuitorului, Curtea va dispune condamnarea inculpatului G.N. în baza art. 1 lit. o) din Legea nr. 12/1990, raportat la art. 296 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În cauză se va face aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), privind pedeapsa accesorie.
Onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art. 4141 C. proc. pen., art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei nr. 435 din 26 martie 2002 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, privind pe inculpatul G.N.
Casează sentinţa atacată numai cu privire la omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), referitoare la recidiva postexecutorie şi la pedeapsa aplicată.
În baza art. 1 lit. o) din Legea nr. 12/1990, raportat la art. 296 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), condamnă pe inculpatul G.N. la 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), pentru infracţiunea de înşelăciune la măsurătoare.
Face aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen.
Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3851/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3857/2003. Penal. Decretul nr.328/1966. Recurs... → |
|---|
