ICCJ. Decizia nr. 4/2003. Penal. Art.20 rap.la art.208, 209 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4.
Dosar nr.3068/2003
Şedinţa publică din 7 ianuarie2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.152 din 10 martie 2003 TribunalulDolj, în baza art.20 C. pen. raportat la art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit.a şi alin.3 lit.b C. pen., cu aplicarea art.74 lit.a şi art.76 C. pen., i-a condamnat pe inculpaţii:
- S.A.D.; S.G.I. şiG.V., la câte 1 an închisoare, cu aplicarea art.64 şi 71 C. pen., iar pe inculpatele S.M. şiC.M. la câte 8 luni închisoare, cu aplicarea art.64 şi 71 C. pen.
A fost dedusă arestarea preventivă a inculpaţilor S.A.D., S.G.I. şi G.V. de la 26 iulie 2002 la zi, menţinând măsura privativă de libertate.
S-a constatat că nu există constituire de parte civilă.
Inculpaţii au fost obligaţi, fiecare la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că la data de 25 iulie 2002 cei cinci inculpaţi au plecat cu căruţele dinsatul Ghidici judeţul Dolj spre comuna Rast din acelaşi judeţ, cu scopul de a sustrage tuburi azbociment din canalul magistral al reţelei de distribuţie şi transport a apei aparţinând sistemului de irigaţii Rast – Băileşti din administrarea R.A.I.F – Dolj.
În timp ce săpau pentru a decoperta tuburile ce urmau a fi sustrase, inculpaţii au fost surprinşi de organul de poliţie, fiind reţinuţi numai după folosirea în scop de intimidare, a armamentului din dotare.
Inculpaţii şi-au recunoscut vinovăţia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpata C.M., solicitând aplicarea dispoziţiilor art.861 C. pen..
Prin Decizia penală nr.289 din 17 iunie 2003 Curteade Apel Craiova a respins ca nefondat apelul inculpatei, constatând că, în raport cu pericolul social al infracţiunii săvârşite, individualizarea pedepsei, inclusivîn ceea ce priveşte modalitatea de executare, este corectă.
Decizia penală susmenţionată a fost atacată cu recurs de către inculpata C.M., nemotivat în scris şi nesusţinut oral personal întrucât, deşi legal citată, aceasta nu s-a prezentat la termenul de judecată.
Faţă de aceste date, Curtea, examinând recursul numai în raport cu cazurile de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, constată că acesta este fondat pentru cazul prevăzut de art.3859 alin.1 pct.14 C. proc. pen.
Fapta săvârşită de către inculpată este temeinic dovedită, vinovăţia acesteia corect stabilită iar încadrarea juridică este legală.
Deşi pedeapsa, sub aspectul cuantumului, a fost bine individualizată, la stabilirea modalităţii de executare nu s-a ţinut seama de toate dispoziţiile părţii generale a Codului penal, astfel încât să fie aplicată acea instituţie care, în raport şi de gradul concret de pericol social al infracţiunii săvârşite, să asigure optim reeducarea inculpatei şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Faţă de datele care caracterizeazăpersoana inculpatei, respectiv tânără, în vârstă de 21 ani, având doi copii minori, aflată la prima încălcare a legii penale, se apreciază căfuncţiile şi scopul pedepsei pot fi realizate şi fără executarea acesteia, fiind aplicabile dispoziţiile art.861 C. pen. referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, ale căror condiţii sunt întrunite în cauză.
În conformitate cu dispoziţiile art.863 C. pen., vor fi arătate măsurile de supraveghere cărora inculpata urmează să se supună pe durata termenului de încercare şi, potrivit art.864 C. pen., se va atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor neîndeplinirii acestor măsuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admiterecursul declarat de inculpata C.M. împotriva deciziei penale nr.289 din 17 iunie 2003 a Curţii de Apel Craiova.
Casează Decizia şi sentinţa penalănr.152 din 10 martie 2003 a Tribunalului Dolj, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate.
Conform art.861 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe termenul de încercare de 2 ani şi 8 luni.
În baza art.863 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte în ultima zi de vineri a fiecărei luni la postul de poliţie de la locul de domiciliu;
b) să anunţe în prealabil, organului de poliţie desemnat, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.
Atrage atenţia inculpatei asupra prevederilor art.864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligaţiilor stabilite de instanţă.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Onorariul în sumă de 400.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plătidin fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 7 ianuarie 2004.
← CSJ. Decizia nr. 4599/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4600/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
---|