CSJ. Decizia nr. 4598/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4598/2003
Dosar nr. 2694/2003
Şedinţa publică din 17 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 263 din 17 aprilie 2003, Tribunalul Constanţa, în baza dispoziţiilor art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul I.M. la pedeapsa de 8 ani închisoare.
În baza art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a dispus contopirea pedepselor aplicate, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.
A descontopit pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 649 din 30 martie 1998 a Judecătoriei Tulcea, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 423 din 17 decembrie 1999 a Tribunalului Tulcea, în pedepse componente după cum urmează:
- pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen.;
- 1081 zile închisoare rest rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 59 din 20 martie 1998 a Judecătoriei Babadag, pentru care s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate;
- spor de 6 luni.
În baza art. 39 alin. (1) C. pen., a dispus contopirea pedepsei de 8 ani închisoare, cu pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 649/1998 a Judecătoriei Tulcea, în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.
A menţinut revocarea beneficiului liberării condiţionate pentru restul de 1081 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 59 din 20 martie 1998 a Judecătoriei Babadag şi a dispus contopirea acestui rest cu pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, inculpatul I.M. având de executat pedeapsa de 8 ani închisoare, sporită cu 6 luni închisoare.
În final, inculpatul I.M. având de executat pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la data de 30 august 2002, la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpata B.A. la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A constatat că inculpata B.A. este arestată în altă cauză.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., art. 1003 C. civ., a obligat inculpaţii în solidar către partea civilă G.G. la plata sumei de 15 milioane lei, cu titlu de despăgubiri civile.
A obligat inculpaţii în solidar către partea civilă M.V. la plata sumei de 2.500.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
A obligat inculpaţii în solidar către partea civilă G.G. la plata sumei de 1.500.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
A constatat recuperat în întregime prejudiciul cauzat părţii vătămate M.M.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpaţii, fiecare, la plata a câte unei sume de 2.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului (din care suma de 300.000 lei reprezentând onorariu avocat oficiu în favoarea BA Constanţa, B.I., inculpat I.M. şi suma de 300.000 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, G.A., inculpata B.A. s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei).
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
1. În noaptea de 31 iulie 2002, I.M. împreună cu persoane rămase neidentificate şi pentru care s-a dispus disjungerea cauzei, a furat de la stâna lui G.G. un număr de 9 oi.
După ce au sustras oile, autorii au fost observaţi de către P.C. şi C.P., care asigurau paza unui lot de porumb din zona stânei. Întrucât paznicii au folosit lanternele, crezând că cei ce însoţeau oile au venit să fure porumb, autorii furtului i-au ameninţat pe aceştia spunându-le să plece, iar I.M. a afirmat că „le va scoate borhăile”, dacă nu se conformează.
Intimidaţi de ameninţările inculpatului, paznicii s-au retras dar au reuşit să-l identifice pe I.M. cât şi autoturismul. În ziua următoare, I.M. a predat cinci ovine la SC K.K. SRL, dar pentru că, administratorul a refuzat plata fără actele de provenienţă, inculpatul a apelat la B.A., iar aceasta la D.S., pe numele căruia s-au predat animalele şi făcut plăţile pe baza actului de identitate al inculpatei.
2. În noaptea de 26 august 2002 I.M. însoţit de asemenea de persoane rămase neidentificate, a furat de la stâna unor locuitori din judeţul Constanţa, 28 oi şi 22 capre.
Dintre animalele furate, proprietarii acestora (M.V., M.M., G.A.) au identificat la SC K.K. SRL, judeţul Constanţa, 25 oi care au şi fost restituite părţilor vătămate.
Din declaraţiile lui M.K. şi D.S. rezultă că şi de această dată oile au fost predate pe numele acestuia din urmă la intervenţia inculpatei B.A., pentru că inculpatul nu avea acte de provenienţă, iar martorul se afla în relaţii de prietenie cu administratorul societăţii. Plata acestor ovine s-a făcut în numele inculpatei B.A., care ştia că oile valorificate de I.M., provin din săvârşirea unei fapte penale.
Dintre părţile vătămate, s-au constituit părţi civile G.G. cu 15.000.000 lei, M.V. cu 2.500.000 lei, G.A. cu 1.500.000 lei.
Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu apel de către I.M. şi B.A. care au criticat-o pentru nelegalitate, primul susţinând că nu este autorul faptelor, iar cel de-al doilea că nu este vinovat de săvârşirea faptelor.
Prin Decizia penală nr. 173/ P din 23 mai 2003, Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondate apelurile declarate, apreciind că sentinţa atacată este legală şi temeinică.
Împotriva acestei decizii, ca şi a hotărârii pronunţată de prima instanţă, în termen legal a declarat recurs inculpatul, care a formulat în esenţă aceleaşi critici invocate şi în faţa instanţei de apel, solicitând în principal achitarea, întrucât nu este autorul infracţiunii, iar în subsidiar, reducerea pedepsei.
Recursul declarat este nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi prevederile legale, instanţa supremă le apreciază ca fiind nefondate, urmând a le respinge ca atare, pentru următoarele considerente;
Astfel, referitor la prima critică formulată care vizează greşita condamnare a inculpatului, pentru infracţiunile deduse judecăţii, în sensul că nu el este autorul, Curtea constată că, din probele administrate la dosarul cauzei rezultă cu certitudine vinovăţia inculpatului.
Astfel, din declaraţiile martorilor direcţi C.P. şi P.C. rezultă că în noaptea de 31 iulie 2002 l-au văzut pe inculpat pe câmp, în apropierea stânei părţii vătămate G.G. însoţind animalele sustrase, iar pentru că aceştia îl luminau cu lanternele i-a ameninţat pe cei doi, că dacă nu se retrag „le va scoate borhăile”. De asemenea, martorul C.N. a observat, în aceeaşi noapte, în zonă, autoturismul, aparţinând inculpatului.
Mai mult decât atât, fratele inculpatului, martorul I.C. care locuieşte în aceeaşi curte cu inculpatul, dar în alt corp de casă, a arătat că acesta nu a fost niciodată crescător de animale, nu a cumpărat ovine în scop de revânzare şi nici nu a deţinut vreodată la locuinţa comună oile despre care inculpatul a afirmat că le-ar fi ţinut timp de trei săptămâni, pentru a le îngrăşa.
Pe de altă parte, martorul M.K., acţionar al SC K.K. SRL şi administratorul fermei, a relatat că inculpatul a fost cel care a încercat să predea oi la fermă, dar pentru că nu a avut acte de provenienţă a fost refuzat, oile fiind predate ulterior ca urmare a intervenţiei lui D.S., o cunoştinţă a administratorului, fiind identificate, recunoscute şi ridicate apoi, de părţile vătămate.
Aşa fiind, cum apărările inculpatului sunt simple afirmaţii, nesusţinute în plan probator, instanţa urmează să respingă ca atare recursul declarat.
În ceea ce priveşte cea de-a doua critică formulată care vizează pedeapsa aplicată inculpatului, Curtea Supremă o consideră de asemenea nefondată, instanţele procedând la o justă individualizare ţinând cont de toate criteriile, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, faţă de gradul de pericol concret al infracţiunilor săvârşite, modalitatea în care acestea au fost comise, pe timp de noapte, în grup, prin ameninţare, atitudinea procesuală nesinceră a inculpatului, în ciuda probelor evidente existente la dosarul cauzei, dar şi starea de recidivă post executorie a acestuia, care dovedeşte o specializare în comiterea aceluiaşi gen de infracţiuni, cu cea din prezenta cauză, au îndreptăţit instanţele să aplice o pedeapsă orientată spre mediu, în cauză, neconstatându-se temeiuri noi, care să conducă la o reindividualizare în sensul reducerii acesteia, situaţie în care, şi pentru acest motiv recursul declarat de inculpat este nefondat.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., secţia penală, a Curţii Supreme de Justiţie, respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
În baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv de la 30 august 2002, la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.M., împotriva deciziei penale nr. 173/ P din 23 mai 2003 a Curţii de Apel Constanţa.
Deduce din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă de la 30 august 2002, la 17 octombrie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4596/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4599/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
