CSJ. Decizia nr. 4007/2003. Penal. Art,211 alin,2 c,pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4007/2003
Dosar nr.1347/2003
Şedinţa publică din 25 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 428 din 18 decembrie 2002, Tribunalul Braşov a condamnat pe inculpaţii:
T.A.G. şi,
L.I.C. la câte 7 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) alin. (21) lit. a) C. pen.
S-a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus prevenţia de la 19 septembrie 2002, la zi.
În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat că partea vătămată H.M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.546.450, primul şi 1.846.450 lei cel de-al doilea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în noaptea de 18 septembrie 2002, după ce au consumat băuturi alcoolice în diverse localuri din municipiul Braşov, împreună cu cetăţeanul norvegian H.M., cei doi inculpaţi au hotărât să-i sustragă banii şi obiectele de valoare pe care acesta le avea asupra sa. În jurul orelor 24,00, în timp ce se deplasau pe o stradă din municipiul Braşov, inculpaţii l-au atras pe cetăţeanul străin într-un loc întunecos, unde l-au lovit, cu pumnii şi picioarele, sustrăgându-i, un portofel ce conţinea 1.500.000 lei, 50 coroane norvegiene, permisul de conducere, două cărţi de credit şi o legitimaţie de presă, cât şi aparatul de fotografiat marca şi telefonul mobil, bunuri descoperite în locuinţele celor doi inculpaţi cu ocazia percheziţiilor domiciliare.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia penală nr. 49/ AP din 5 martie 2003, a respins, ca nefondate, apelurile prin care cei doi inculpaţi solicitau în principal, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt, pretinzând că nu au exercitat acte de violenţă asupra părţii vătămate, iar în subsidiar reducerea pedepsei.
Împotriva menţionatelor hotărâri, a declarat recurs numai inculpatul T.A.G., reiterând motivul de casare invocat în apel, în sensul că încadrarea juridică dată faptei este greşită, solicitând schimbarea acestuia din infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi art. 21 lit. a) C. pen., în infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), d), g) şi e) C. pen., cu aplicarea unei pedepse minime în raport de circumstanţele sale personale.
Examinând hotărârile atacate, în raport de motivele de casare invocate în recurs, cât şi din oficiu, se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, încadrarea juridică, în infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi art. 21 lit. a) C. pen., fiind corespunzătoare.
Din probele administrate plângerea formulată de partea vătămată şi raportul de constatare medico-legală anexat la aceasta procesele verbale de constatare întocmite de poliţie cu ocazia depistării inculpaţilor şi a percheziţiilor domiciliare, cât şi cu ocazia confruntării acestora, coroborarea cu declaraţiile martorilor P.S.E., P.C. şi L.M., care au fost analizate în considerentele sentinţei şi rezultă, fără dubiu, că în noaptea de 18 septembrie 2002, după ce au consumat băuturi alcoolice, împreună cu partea vătămată, cetăţeanul norvegian H.M., care se afla în vizită în România, cei doi inculpaţi au hotărât să-i sustragă banii şi bunurile de valoare pe care acesta le avea asupra sa. La părăsirea localului în timp ce se deplasau pe o stradă din municipiul Braşov, inculpaţii au atras pe partea vătămată într-un loc întunecos, l-au lovit cu pumnii şi picioarele, sustrăgându-i portofelul care conţinea suma de 1.500.000 lei, 50 coroane norvegiene şi o serie de acte de identitate, cât şi un aparat de fotografiat şi un telefon mobil, bunuri descoperite ulterior în locuinţele inculpaţilor, cu ocazia percheziţiilor domiciliare.
Susţinerile inculpaţilor, în sensul că nu ar fi exercitat acte de violenţe asupra părţii vătămate nu se coroborează cu probele administrate în cauză, în cursul procesului inculpaţii încercând să ascundă adevărul prin declaraţii contradictorii în încercarea de a scăpa de răspunderea pentru faptele comise.
Cu privire la pedepsele de câte 7 ani închisoare, aplicate inculpaţilor, se constată că acestea au fost corect individualizate, la stabilirea lor instanţa de fond având în vedere gradul de pericol social sporit al infracţiunii comise asupra unui cetăţean străin pe timp de noapte, în loc public, după un plan dinainte stabilit, de lipsa antecedentelor penale, dar şi de poziţia de nesinceritate adoptată de cei doi în tot cursul procesului penal.
Întrucât motivele de recurs invocate de inculpaţi nu sunt fondate, iar din actele dosarului nu rezultă existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1, lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursul declarat de acesta cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se vor deduce, din pedeapsa aplicată, perioada cât inculpatul a fost arestat preventiv, respectiv de la 19 septembrie 2002, la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul T.A.G. împotriva deciziei penale nr. 49 din 5 martie 2003 a Curţii de Apel Braşov, ca nefondat.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 19 septembrie 2002, la 25 septembrie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4002/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 4008/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
