CSJ. Decizia nr. 4002/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4002/2003
Dosar nr. 1251/200.
Şedinţa publică din 25 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 196 din 20 iunie 2001, pronunţată de secţia penală, a Tribunalului Prahova s-a dispus condamnarea inculpatului B.D. după cum urmează:
În baza art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi g), alin. (3) lit. a) şi alin. ultim C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), combinat cu O.G .nr. 10/2001, furt calificat în dauna S.C. P. S.A. Ploieşti, faptă din perioada august - decembrie 2000, la 13 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 255 C. pen., combinat cu OG nr. 10/2001, dare de mită, faptă din 8 ianuarie 2001, la 2 ani închisoare.
În baza art. 217 alin. (3) C. pen., combinat cu OG nr. 10/2001, distrugere, la 5 ani închisoare.
În baza art. 221 C. pen., combinat cu OG nr. 10/2001, tăinuire, la 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi potrivit dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 8 ianuarie 2001 la zi.
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică privind fapta săvârşită de inculpatul G.L.F. din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), g), alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), g), alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), g), alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., combinat cu OG nr. 10/2001, furt calificat, faptă din perioada august-decembrie 2000, a fost condamnat inculpatul G.L.F. la 5 ani închisoare.
În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997 s-a revocat beneficiul graţierii pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2913 din 26 noiembrie 1997 a Judecătoriei Ploieşti, iar restul de pedeapsă de 14 luni şi 3 zile rămas neexecutat, se va executa alături de pedeapsa aplicată prin prezenta, în final inculpatul va executa 5 ani 14 luni şi 3 zile închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi potrivit dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 15 ianuarie 2001 la zi.
În baza art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) alin. (3) lit. a) C. pen., furt calificat, faptă din perioada 7 – 25 decembrie 2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., combinat cu OG nr. 10/2001 a fost condamnat inculpatul V.V. la 5 ani închisoare.
În baza art. 61 C.pen, s-a revocat restul de pedeapsă de 3 ani o lună şi 15 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 21/1997 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 131/1997 a Curţii de Apel Ploieşti pe care, în baza art. 39 lit. a) C. pen., îl contopeşte cu pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin prezenta sentinţă, iar conform art. 34 lit. b) C. pen., va executa pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi potrivit dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 ianuarie 2001 la zi.
În baza art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi g), alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), combinat cu OG nr. 10/2001, furt calificat, faptă din perioada 15-27 decembrie 2000, a fost condamnat inculpatul P.T.N. la 4 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi potrivit dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 ianuarie 2001 la zi.
S-a mai dispus condamnarea inculpatului V.G. după cum urmează:
În baza art. 26 raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) şi g), alin. (3) lit. a) şi alin. ultim C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., combinat cu OG nr. 10/2001, complicitate la furt calificat, faptă din august – decembrie 2000 la 13 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 26 raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi g), alin. (3) lit. a) şi alin. ultim C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen., combinat cu OG nr. 10/2001, complicitate la furt calificat, faptă din august - decembrie 2000, la 13 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 83 C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 137/1997 s-a revocat beneficiul graţierii pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 918 din 7 mai 1998 a Judecătoriei Buftea, care se execută alături de pedeapsa aplicată prin sentinţă, în final inculpatul execută 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi potrivit dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 21 februarie 2001 la zi.
S-a admis în parte acţiunea civilă promovată de S.C. P. S.A. Ploieşti.
Au fost obligaţi inculpaţii B.D. şi V.G. în solidar la plata despăgubirilor civile în sumă de 3.470.516.000 lei către partea civilă S.C. P. S.A. Ploieşti.
A fost obligat fiecare inculpat la câte 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În luna august 2000, inculpatul B.D. şi-a început activitatea infracţională, împreună cu prietenii săi S.B. şi C., prin perforarea conductelor magistrale aparţinând S.C. P. S.A., existente pe raza localităţii Buriaşi, sustrăgând apoi, pe timp de noapte, în decurs de o săptămână circa 9.000 litri motorină şi benzină, folosind un atelaj hipo aparţinând lui C., în care se aflau butoaiele din tablă cu capacitatea de 200 litri fiecare.
După ce s-a despărţit de cei doi, inculpatul B.D. a cunoscut-o pe S.A. şi împreună cu aceasta, folosind un autoturism achiziţionat între timp, pe timp de noapte, din instalaţiile deja montate pe conducte, a sustras în decurs de 15 zile, 7.500 litri de motorină şi benzină.
În cursul lunii septembrie, inculpatul s-a despărţit de S.A., împrietenindu-se cu inculpatul S.G. zis C. şi fratele acestuia M., împreună cu care a hotărât să se ocupe în continuare, de acelaşi tip de activitate, respectiv, sustragerea de produse petroliere din conductele magistrate aparţinând S.C. P. S.A. Ploieşti.
În acest scop, inculpatul V.G., a achiziţionat diferite piese din care, inculpatul B. a construit instalaţii de perforare şi racordare la conducte.
De la acelaşi inculpat, V.G., inculpatul B.D. a primit cu titlu de împrumut, în scopul de a-l folosi pentru sustragerea de produse petroliere un autoturism Dacia papuc, în care se aflau în permanenţă 5 - 6 butoaie, de câte 200 litri fiecare.
În perioada septembrie – decembrie 2000, după montarea instalaţiilor artizanale confecţionate, pe conducte, inculpatul B. a sustras pentru el şi fraţii C., circa 170.000 litri produs petrolier, în timp ce aceştia din urmă asigurau paza locului săvârşirii infracţiunilor, comportându-se ca adevăraţi proprietari ai acestora, în zona lor, orice acţiune de sustragere din partea altor persoane, fiind interzisă, fără încuviinţarea acestora.
Din câştigurile realizate, inculpatul B.D. a achiziţionat au autoturism Dacia 1304 papuc, de la un anume N., din Buriaşi, cunoscând că acesta provenea din furt, ulterior stabilindu-se că autoturismul în cauză fusese sustras de persoane necunoscute, la data de 27 decembrie 2000, de la partea vătămată N.M. din Bucureşti.
A mai stabilit prima instanţă că, încercând să obţină profituri mai mari în scopul de a se separa în viitor de fraţii C., inculpatul B.D. a atras în echipa sa pe inculpatul G.L.F. şi C.V., care la rândul lor, închiriaseră un autoturism Dacia 1304 papuc de la acelaşi V.G. zis C., în scopul sustragerii de produse petroliere şi în care se găseau în permanenţă 6 butoaie tablă de câte 200 litri fiecare.
Pe măsură ce realizau câştiguri importante de bani, fiecare inculpat încerca la rândul său să-şi constituie propria echipă de lucru.
În acest sens, inculpatul C.V. s-a desprins de inculpaţii B.D. şi G.L.F., acesta din urmă achiziţionându-şi la rândul său propriul autoturism pentru sustragerea de produse petroliere şi atrăgând în echipa sa, pe inculpaţii V.V. şi P.T.N., cei trei operând împreună în luna decembrie.
Din declaraţiile acestora, s-a stabilit că inculpatul G.L. a sustras în total cantitatea de 25.000 litri benzină şi motorină, din care 14.000 litri împreună cu inculpatul V.V. căruia i-a dat suma de 10 milioane lei şi 5.000 litri împreună cu P.T.N., acestuia fiindu-i oferită benzina pentru a o folosi în interes personal.
Potrivit înţelegerilor dintre noile grupuri create şi „proprietarii” instalaţiilor montate pe conducte, respectiv, fraţii C., cei care sustrăgeau produs petrolier plăteau jumătate din banii câştigaţi, inculpatului V.G.
Conform propriilor declaraţii, inculpatul B.D. a realizat din activitatea infracţională descrisă un profit de circa 500.000.000 lei, din care şi-a achiziţionat bunuri personale, iar inculpatul G.L.F., un câştig de circa 335.000.000 lei, folosit de asemenea, pentru procurarea unor bunuri importante.
Prima instanţă a mai reţinut că, în urma intervenţiilor echipelor de cercetare penală, a acţiunilor specifice de identificare şi prindere a autorilor spargerilor, inculpatul G.L.F. a abandonat autoturismul Dacia papuc achiziţionat de la numitul G.I., după ce în prealabil aruncase butoaiele din tablă, iar inculpatul B.D., în timpul percheziţiei efectuate la domiciliul său în aceleaşi împrejurări, a oferit suma de 15 milioane lei căpitanului G.C., din cadrul I.P.J. Prahova pentru ca acesta să nu consemneze existenţa la locuinţele inculpaţilor a instalaţiilor artizanale, uneltelor specifice şi butoaielor din tablă folosite la transportul produselor petroliere sustrase.
Prima instanţă a înlăturat susţinerile inculpatului V.G. şi inculpatului G.L.F. care au negat săvârşirea infracţiunilor de complicitate la furt calificat şi respectiv, furt calificat, precizând că au avut doar calitatea de tăinuitori, apreciindu-se că amplele probatorii efectuate în cauză au dovedit pe deplin vinovăţia acestora pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor prin actul de inculpare.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa de fond a ţinut seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 şi art. 52 C. pen., stabilind că faptele inculpaţilor prezintă un pericol social deosebit de ridicat, avându-se în vedere, în fiecare caz în parte, circumstanţele personale ale acestora.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel toţi cei cinci inculpaţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Critica acestora a vizat atât latura penală cât şi latura civilă a cauzei, toţi apelanţii susţinând că judecarea procesului în procedură de urgenţă i-a lipsit de posibilitatea de a-şi administra toate probele, lezându-le dreptul la apărare, că în latură penală cuantumul prejudiciului nu este pe deplin clarificat, deoarece s-a stabilit cuantumul acestuia pentru fiecare persoană în parte, iar pedepsele aplicate sunt exagerate.
De asemenea, inculpatul P.T.N. a criticat hotărârea sub aspectul încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina sa, susţinând că, în realitate, activitatea sa concretă a fost una de tăinuire şi nu autorat, iar inculpatul V.V. a precizat că nu se face vinovat de săvârşirea faptei, nefiind probe care să confirme în mod cert participarea sa la sustragerile din conducte, astfel încât a solicitat achitarea.
Prin încheierea pronunţată la data de 24 septembrie 2001, Curtea a dispus, în baza art. 378 alin. (2) C. proc. pen., completarea probatoriilor cu reaudierea inculpaţilor şi ascultarea martorilor P.D. şi S.N., urmând a se pune în discuţie ulterior, necesitatea şi utilitatea efectuării în cauză a unei expertize de specialitate care să stabilească în mod precis prejudiciul produs de fiecare inculpat în cursul activităţii infracţionale.
Probele dispuse au fost administrate, iar în scopul stabilirii prejudiciului, s-au solicitat relaţii de la partea civilă S.N.P. P. S.A. sucursala P. Ploieşti, privind modul concret în care s-a stabilit prejudiciul din prezenta cauză.
În final, inculpaţii apelanţi nu au mai stăruit în efectuarea expertizei tehnice de specialitate vizând valoarea prejudiciului, însă au subliniat, cu ocazia dezbaterilor că acesta este exagerat, nu este stabilit pe fiecare inculpat în parte, astfel încât nu poate constitui temei al condamnării pentru infracţiuni atât de grave.
Inculpaţii V.G., G.L.F. şi P.T.N. au solicitat şi schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracţiunea prevăzută de art. 221 C. pen., ca şi reducerea pedepselor, urmând a fi obligaţi în latură civilă doar la recuperarea prejudiciilor care se pot stabili cu certitudine.
Toţi ceilalţi inculpaţi au contestat durata pedepselor, considerându-le excesive, ca şi valoarea prejudiciului considerat exagerat şi nedovedit.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, în raport de toate probele administrate, de criticile formulate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea constată că apelurile inculpaţilor V.V. şi P.T.N. sunt fondate în latură civilă, celelalte apeluri fiind nefondate, pentru următoarele considerente.
S-a apreciat că situaţia de fapt reţinută de prima instanţă corespunde probelor administrate în cauză, că, aşa cum este descrisă de chiar apelanţii inculpaţi în declaraţiile lor iniţiale, activitatea acestora s-a circumscris aceleia realizată de alte grupuri similare, având drept scop, obţinerea unor venituri importante, rapide şi sigure, rezultate din sustragerea de produse petroliere, că în ultima perioadă aceste grupuri şi-au perfecţionat permanent modul de operare, procurându-şi dispozitive care să asigure sustragerea în condiţii de maximă siguranţă a produselor (robineţi, racorduri de înaltă presiune, dornuri, bormaşini etc.), fiind conduse de lideri cu influenţă asupra lucrătorilor care asigură paza conductelor şi asupra persoanelor care cunosc programul de livrare a produselor petroliere.
Unul dintre liderii unei astfel de grupări a fost inculpatul V.G., zis C., care folosindu-se de relaţiile pe care le avea, a ajuns să asigure el însuşi paza acelora care sustrăgeau produse petroliere, primind de la autori jumătate din contravaloarea produselor sustrase.
S-a mai reţinut ca semnificativ, cum a fost descris modul în care acţionau inculpaţii.
Astfel, inculpatul G.L.F. relatează în declaraţia sa olografă: „La început sustrăgeam toţi (respectiv cu B.D., C.V. plus fraţii C.) cu Dacia berlină, aparţinând lui C., apoi şi eu şi C.V. şi B. ne-am cumpărat maşini şi veneam la furat fiecare, când ne anunţa C. şi stăteam la rând la instalaţiile lui C. (..). La rând cu noi mai erau şi alte persoane din alte localităţi, în afară de noi patru şi S. G., mai erau din T., V. şi G. (..); trebuia să plătim lui C. şi fratelui său, jumătate din contravaloarea benzinei pe care o furam.”
Acest mod de operare este confirmat şi de ceilalţi coinculpaţi, membri ai grupului, în declaraţiile de la urmărirea penală, ei infirmând susţinerile inculpatului V.G. (inclusiv în confruntările cu acesta) care, pe parcursul urmăririi penale ca şi al judecăţii, a susţinut că nu a făcut decât să cumpere de la aceştia anumite cantităţi de produse petroliere, ştiind că sunt furate, pe care le-a folosit în interes personal, apărare pe baza căreia a şi solicitat în mod constant schimbarea încadrării juridice din complicitate la furt calificat, în tăinuire.
Activitatea infracţională a inculpaţilor a început în luna august 2000, când inculpatul B.D., împreună cu S.B., un anume C., ambii din N., judeţul Dâmboviţa, apoi cu prietena sa S.A., tot din comuna Nicoreşti, după care a intrat în legătură cu V.G. şi fratele acestuia, cunoscut sub porecla de M.
Grupului iniţial s-au adăugat şi alte persoane, respectiv, inculpaţii G.L.F. şi P.T.N., care au sustras, potrivit declaraţiilor proprii, în perioada august – decembrie 2000, cantitatea totală de 225 tone benzină şi motorină, producând un prejudiciu părţii civile de peste 3.500 milioane lei, având însă o participare inegală, motiv pentru care, încă din actul de inculpare, activitatea lor a fost separată pe perioade, cantităţi şi valoare prejudiciu.
S-a mai reţinut că încadrarea juridică a faptelor este, de asemenea legală, astfel încât, cererile formulate de apelanţii V.G., V.V. şi P.T.N., privind schimbarea încadrării juridice a faptelor lor în infracţiunea de tâlhărie, nu se justifică.
Toţi inculpaţii au participat efectiv la sustragerea produselor petroliere, unii în calitate de autori, alţii de complici.
Din declaraţiile de la urmărirea penală, a rezultat cu certitudine participarea concretă a fiecărui inculpat la comiterea faptelor, împrejurarea că, inculpatul V.G. a fost liderul grupului, el supraveghind îndeaproape modul de sustragere, asigurând paza celorlalţi inculpaţi care, în nopţile când se sustrăgeau produse petroliere efectuau 2 - 3 transporturi, participând activ la încărcarea butoaielor şi depozitarea benzinei sau motorinei.
În privinţa individualizării judiciare a pedepselor, Curtea apreciază că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, întrucât la dozarea pedepselor, s-a ţinut cont de contribuţia mai mare a inculpaţilor B.D. şi V.G. la organizarea grupului şi desfăşurarea întregii activităţi infracţionale, valoarea prejudiciilor constituind un alt criteriu ce nu putea fi ignorat.
De asemenea, modul concret de săvârşire al faptelor şi pericolul social deosebit de ridicat al acestora, au avut un rol important în stabilirea cuantumului pedepselor.
În acelaşi timp, atitudinea procesuală a inculpaţilor ca şi antecedentele penale au determinat aplicarea unor pedepse diferenţiate.
Reţinându-se că în cauza dedusă judecăţii s-au aplicat şi pedepse ce pot fi socotite deosebit de aspre, respectiv, 13 ani închisoare pentru inculpaţii B.D. şi V.G., pentru acesta din urmă revocându-se şi graţierea condiţionată a unei pedepse anterioare de 2 ani închisoare, rezultând astfel o pedeapsă de 15 ani închisoare, s-a apreciat că nici modul în care aceştia au acţionat nu este unul obişnuit.
Astfel, practic, în perioada august - decembrie 2000, cei doi au organizat şi participat la sustrageri ce se încadrează juridic în infracţiunea de furt calificat, cu consecinţe deosebit de grave (prejudicii de peste 2 miliarde lei) pentru care limitele de pedeapsă sunt de la 10 la 20 ani.
Acest fapt relevă amploarea activităţii lor infracţionale, demonstrată de altfel şi de declaraţiile inculpaţilor la urmărirea penală, care relevă că membrii grupului, mergeau practic din două în două seri la furat, stăteau la rând pentru a-şi încărca butoaiele şi efectuau 2-3 transporturi pe noapte.
S-a avut în vedere şi că inculpatul B.D. se face vinovat şi de săvârşirea unei infracţiuni de corupţie, dare de mită, întrucât a încercat să ofere suma de 15 milioane lei unui organ de poliţie, pentru ca acesta să nu menţioneze în procesul-verbal de percheziţie, de instrumentele găsite la domiciliul acestuia, precum şi prezenţa unui număr de 40 butoaie de câte 200 litri fiecare, iar inculpatul V.G. are statut de recidivist şi nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor nici la urmărirea penală nici în faza de cercetare judecătorească.
Curtea a mai apreciat că în privinţa celorlalţi inculpaţi, pedepsele de 4 ani sau 5 ani închisoare nu pot fi socotite exagerate şi nici sub aspectul individualizării criticile inculpaţilor nu sunt fondate.
În perioada august - decembrie 2000, la conductele din raza de acţiune a apelanţilor, s-au produs sute de atacuri, dovedite, nu doar cu urmele de înţepături şi instalaţiile artizanale montate pe acestea, ci şi cu relaţiile furnizate de partea civilă din care rezultă că, pe conductele în discuţie s-a pompat benzină în permanenţă, iar motorină conform graficului, ajungând la beneficiar cu peste 13.000 tone de benzină şi peste 8.000 tone motorină mai puţin în zonele de referinţă ,înregistrându-se în mod curent scăderi de presiune, susţinerile inculpaţilor privind sustragerea a peste 200 tone produs petrolier sunt reale.
În declaraţii., inculpatul B.D. arată că la început s-au sustras circa 9 tone produs petrolier într-o săptămână, iar după „asocierea” cu fraţii C., se sustrăgeau de 3-4 ori pe săptămână câte 2,5 – 3 tone de fiecare dată. Această cantitate raportată la cele peste 20 de săptămâni cât a durat activitatea infracţională a inculpaţilor reprezintă în fapt, cantitatea reţinută în actul de inculpare.
S-a reţinut că, sub aspectul prejudiciului, hotărârea primei instanţe este greşită în privinţa inculpaţilor V.V. şi P.T.N. Întrucât, deşi, prin rechizitoriu s-a reţinut că cei doi au participat în perioade diferite la furturile din conducte, respectiv inculpatul V.V. în perioada 7 – 25 decembrie 2000, producând împreună cu inculpatul G. un prejudiciu de 168.000.000 lei, iar inculpatul P.T.N., în perioada 15-27 decembrie 2000, producând împreună cu coinculpaţii G. şi V.V. un prejudiciu de 67 milioane lei.
Cu toate acestea, în mod eronat prima instanţă i-a obligat pe cei doi, în solidar cu inculpatul G.L., la 335.000.000 lei, aspect care a fost îndreptat de Curte.
Pentru considerentele expuse, Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 205 din 15 mai 2002 a admis apelurile formulate de inculpaţii V.V. şi P.T.N. sub aspectul cuantumului despăgubirilor la care au fost obligaţi în solidar cu inculpatul G.L.F., pe care l-a redus la 168.000.000 lei V.V. şi, respectiv 67.000.000 lei (P.T.) şi a respins celelalte recursuri.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul V.G.
Critica priveşte următoarele aspecte:
- schimbarea încadrării juridice dată faptelor din infracţiunea de furt, prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi g), alin. (3) lit. a) şi alin. ultim C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) în infracţiunea de tăinuire prevăzută de art. 221 C. pen. şi nedenunţare a unor infracţiuni, prevăzută de art. 262 C. pen. şi înlăturarea dispoziţiilor alin. ultim al infracţiunii de furt.
- greşita aplicare a dispoziţiilor art. 83 şi art. 10 din Legea nr. 137/1997 cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 918 din 7 mai 1998 a Judecătoriei Buftea.
- reducerea pedepsei aplicate;
- greşita stabilire a prejudiciului cauzat părţii civile S.C. P. S.A.
Examinând cauza în raport de motivele invocate analizate prin prisma dispoziţiilor art. 3859 pct. 14, 17 şi 18 constată că recursul este fondat, numai sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 83 C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 137/1997 cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 918 din 7 mai 1998 a Judecătoriei Buftea, pedeapsă a cărei graţiere a fost greşit revocată, dat fiind că, în raport de dispoziţiile art. 120 C. pen. şi art. 134 C. proc. pen., a intervenit reabilitarea de drept.
Celelalte motive de recurs sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Cu privire la schimbarea încadrării juridice, se constată că nu sunt temeiuri care să justifice schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpatul V.G. în infracţiunea de tăinuire şi nedenunţare a săvârşirii unor infracţiuni. Inculpatul a participat efectiv la sustragerea produselor petroliere, el organizând şi supraveghind îndeaproape modul de sustragere, asigurând paza, participând la încărcarea butoaielor şi depozitarea acestora.
Activitatea inculpatului V.G., nu s-a limitat la doar a cumpăra anumite cantităţi de produse petroliere, ştiind că sunt furate, ci la toate activităţile enumerate mai sus şi care intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de furt şi nu de tăinuire sau nedenunţare a unor infracţiuni.
Sub aspectul laturii obiective, infracţiunea de tăinuire se realizează prin săvârşirea uneia dintre următoarele acţiuni: primirea, dobândirea, transferarea sau însuşirea valorificării unui bun provenit dintr-o faptă prevăzută de legea penală, ori astfel cum a rezultat din probele administrate în cauză, inculpatul a participat direct la săvârşirea infracţiunii de furt în modalitatea expusă mai sus şi prezentată pe larg în hotărârea instanţei de apel.
Şi pedeapsa aplicată inculpatului este just individualizată, ea corespunzând cerinţelor dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pericolul social al faptei fiind ridicat, iar datele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv, atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal şi starea de recidivă nu justifică aplicarea unei pedepse mai blânde.
Nici critica cu privire la latura civilă, respectiv, cuantumul prejudiciului la care au fost obligaţi inculpaţii, nu este fondată.
La stabilirea prejudiciului s-au avut în vedere declaraţiile inculpaţilor şi adresele de constituire de parte civilă a S.N.P. P. S.A., respectiv adresa nr. 10435 din 25 aprilie 2001, nr. 906 din 20 iunie 2001, nr. 506 din 9 ianuarie 2001, nr. 226/3156 din 5 februarie 2002, nr. 413/2003, nr. 6892 din 18 martie 2002 şi nr. 43 din 18 martie 2002.
De asemenea, este nefondată critica inculpatului cu privire la modul de calcul al prejudiciului, respectiv, că acesta ar fi fost stabilit numai pe baza declaraţiilor inculpaţilor.
Este de necontestat că în acest sens, s-au avut în vedere şi declaraţiile inculpaţilor, care, coroborate cu celelalte probe au condus la stabilirea prejudiciului.
S.N.P. P. S.A. prin Comisia de analiză pierderi, astfel cum rezultă din adresa nr. 143/2003 a răspuns obiectivelor propuse de instanţă pentru perioada vizată, respectiv august – decembrie 2000, având în vedere şi numărul de atacuri, care a fost cantitatea pompată, cantitatea recepţionată la beneficiat, cantitatea de pierdere etc.
În raport de cele de mai sus, urmează ca, potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., să admită recursul declarat de inculpatul V.G. împotriva deciziei penale nr. 205 din 15 mai 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, să caseze Decizia şi sentinţa penală nr. 196 din 20 iunie 2001 a Tribunalului Prahova în sensul considerentelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul V.G. împotriva deciziei penale nr. 205 din 15 mai 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 196 din 20 iunie 2001 a Tribunalului Prahova numai cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 83 C. pen., şi art. 10 din Legea nr. 137/1997, dispoziţii pe care le înlătură.
Inculpatul V.G. urmează să execute pedeapsa de 13 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
Face aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 25 septembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 399/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4007/2003. Penal. Art,211 alin,2 c,pen. Recurs → |
|---|
