CSJ. Decizia nr. 4008/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4008/2003
Dosar nr.1457/2003
Şedinţa publică din 25 septembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1064 din 14 noiembrie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus, în baza art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi cu referire la art. 109 C. pen., a condamnat pe inculpatul B.S., la 3 ani închisoare.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 28 martie 2002, la 14 noiembrie 2002.
În baza art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi cu art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a condamnat pe inculpatul M.C. la 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 28 martie 2002, la 14 noiembrie 2002.
În baza art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a condamnat pe inculpatul J.M.A. la 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 28 martie 2002, la 14 noiembrie 2002.
În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., a obligat pe inculpaţi în solidar, pe inculpatul B.S., în solidar cu partea responsabilă civilmente la 250.000 lei despăgubiri civile către partea civilă G.M.C.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul M.C. şi pe inculpatul J.M.A. la câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare statului.
A obligat inculpatul B.S., în solidar cu partea responsabilă civilmente la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 500.000 lei onorariu avocat oficiu s-au avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
În ziua de 25 martie 2002, cei trei inculpaţi se aflau în scara blocului P. 108 şi au întâlnit partea vătămată pe care l-au întrebat dacă are bani asupra sa. La răspunsul negativ al acestuia, inculpaţii l-au blocat în peretele scării, l-au cercetat în buzunare, iar inculpatul B.S. i-a scos din buzunar un portofel cu 247.000 lei bani pe care i-a împărţit după ce au plecat din scara blocului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii J.M.A. şi M.C. care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, motivând, în principal, că nu se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii, care a fost comisă numai de inculpatul B.S., fără nici o înţelegere prealabilă cu ei de a o deposeda pe partea vătămată.
În subsidiar, ambii inculpaţi solicită redozarea pedepselor aplicate.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti invocă oral, în apelul declarat de inculpaţi şi în favoarea acestora, un motiv de nelegalitate a hotărârii, pe care o apreciază lovită de nulitate absolută, întrucât din cuprinsul hotărârii rezultă că dezbaterile au avut loc în şedinţă nepublică, iar în condiţiile în care în cauză erau implicaţi minori şi majori şedinţa trebuia să fie publică.
Apelurile sunt nefondate.
Curtea, analizând hotărârea primei instanţe, atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., apreciază că acesta este legală şi temeinică.
Prin Decizia penală nr. 102 din 25 februarie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins apelul declarat de inculpaţi.
Referitor la critica formulată de parchet, Curtea constată că, într-adevăr, în preambulul hotărârii primei instanţe, se menţionează: „şedinţa nepublică”. Această menţiune este vizibil corectată cu pastă albă, ceea ce face să existe îndoieli asupra conţinutului său. În condiţiile în care, în practicaua aceleiaşi hotărâri se consemnează că apelul nominal al părţilor s-a făcut în şedinţă publică şi nu apare nici o menţiune din care să rezulte că instanţa a luat măsura judecării cauzei în şedinţă nepublică, prin derogare de la procedura obişnuită, Curtea apreciază critica parchetului ca neîntemeiată, nerezultând din dosar că soluţionarea cauzei s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 486 C. proc. pen. şi art. 290 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte critica susţinută de ambii inculpaţi, în sensul că nu sunt participanţi la săvârşirea infracţiunii, aceasta fiind comisă de inculpatul B.S., Curtea o apreciază, de asemenea, ca neîntemeiată.
S-a reţinut că, în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, inculpaţii au dat declaraţii contradictorii.
Astfel, inculpatul B.S. a recunoscut că a sustras portofelul părţii vătămate, le-a arătat celorlalţi conţinutul portofelului şi au împărţit apoi banii găsiţi dar neagă agresiunea fizică asupra părţii vătămate, iar în ultimele declaraţii a încercat să ia fapta numai asupra sa pentru a minimaliza contribuţia inculpaţilor majori la săvârşirea tâlhăriei.
Inculpatul M.C. recunoaşte că a chemat partea vătămată în scara blocului pentru a-i cere bani şi ţigări, dar nu l-a ameninţat şi nu a intervenit la acţiunea inculpatului B.S. şi nici nu a primit parte din bani de la acesta.
Inculpatul J.M.A. susţine şi el că a fost cu ceilalţi în scara blocului, dar nu l-a văzut pe inculpatul B.S. când a împins partea vătămată ci numai când acesta îi căuta portofelul în buzunar, în timp ce inculpatul M.C. stătea la distanţă de jumătate de metru de acesta. Nici acest inculpat nu recunoaşte că ar fi primit parte din banii sustraşi.
Partea vătămată a recunoscut din grup pe cei trei inculpaţi declarând că nu a putut să se apere de frică şi nici să fugă, întrucât fusese înconjurat de cei trei inculpaţi şi de altă persoană care îi însoţea.
Actul de inculpare se bazează pe plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, proces-verbal de conducere în teren, proces-verbal de prezentare pentru recunoaştere din grup, planşe foto, proces-verbal de confruntare, referatul de anchetă socială pentru inculpatul minor, declaraţiile inculpaţilor, fişele de cazier judiciar.
În declaraţia din instanţă, partea vătămată se constituie parte civilă cu 250.000 lei susţinând că numai inculpatul B.S. i-a sustras suma de bani din buzunar şi doar el l-a împins în scara blocului în timp ce inculpaţii M.C. şi J.M.A. au blocat uşa blocului.
A mai declarat partea vătămată că nu a fost pus să recunoască din grup pe cei trei inculpaţi, iar declaraţiile le-a scris personal după dictarea anchetatorului.
Inculpatul B.S. recunoaşte săvârşirea tâlhăriei la fel ca la urmărirea penală, dar menţionează că ceilalţi doi inculpaţi nu se aflau în preajma blocului şi nici nu-i cunoştea. Mai declară că nu a îmbrâncit partea vătămată, doar l-a controlat în buzunare, a luat portofelul şi a fugit şi nu era nici o persoană de faţă la comiterea tâlhăriei.
Inculpatul M.C. nu-şi menţine declaraţiile date la urmărirea penală, întrucât după arestare a fost bătut şi forţat să dea declaraţie scrisă personal şi după ce a fost lăsat să plece acasă a chemat salvarea, i-a dat tratament medical şi trimitere la spital, dorea să meargă a doua zi la I.M.L. pentru certificatul medico-legal dar a fost arestat la 6 dimineaţa. Inculpatul nu recunoaşte săvârşirea tâlhăriei, menţionează că nici nu a fost de faţă la comiterea ei şi, deşi a avut apărător ales nu a formulat plângere împotriva anchetatorului.
Inculpatul J.M.A. nu recunoaşte săvârşirea infracţiunii, îi cunoştea din vedere pe partea vătămată şi pe inculpatul M.C., i-a văzut în faţa blocului şi i-a salutat.
Din declaraţia martorului C.C. rezultă că inculpatul B.S. a tâlhărit partea vătămată, l-a lovit cu un pumn în spate, i-a cerut o ţigară şi bani, apoi l-a controlat în buzunare şi i-a luat portofelul. Mai arată că în acest timp ceilalţi doi inculpaţi blocaseră uşa de la intrarea în bloc şi asigurau paza lângă uşă, după care au plecat toţi trei împreună.
S-a concluzionat că din toate probele administrate, a rezultat că toţi inculpaţii au participat la săvârşirea faptei, banii fiind sustraşi de inculpatul B.S. după ce a lovit partea vătămată, în timp ce inculpaţii M.C. şi J.M.A. au blocat uşa de la scara blocului şi au asigurat paza din interior, creându-i acestuia o stare de panică, neputându-se apăra şi nici fugi.
Că apărarea formulată de inculpatul M.C. nu poate fi primită, întrucât nu există dovada că a depus plângere împotriva anchetatorului care i-ar fi smuls prin violenţă declaraţiile.
Critica subsidiară formulată de apelanţi, vizând individualizarea pedepsei s-a apreciat, de asemenea, ca neîntemeiată, întrucât instanţa a avut, corect în vedere, circumstanţele personale ale fiecăruia, dar şi pericolul faptei şi modalitatea de săvârşire.
Lipsa antecedentelor penale a fost determinată în opţiunea instanţei, care le-a aplicat celor doi inculpaţi apelanţi majori câte o pedeapsă de 5 ani închisoare.
Acest cuantum reprezintă minimul prevăzut de textul incriminator în condiţiile reţinerii art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), iar o reducere a acestei pedepse ar presupune reţinerea unor circumstanţe atenuante care în cauză nu se regăsesc.
Împotriva deciziei penale au formulat recurs inculpaţii J.M.A. şi M.C. care au criticat-o sub aspectul greşitei condamnări şi au solicitat achitarea potrivit dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), coroborat cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar reducerea pedepselor.
Curtea examinând cauza în raport de motivele invocate, analizate prin prisma dispoziţiilor art. 3859 pct. 171 şi 14 C. proc. pen., constată că recursurile inculpaţilor sunt nefondate.
Coroborat, întreg materialul probator administrat în cauză conduce la concluzia că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie reţinută în sarcina lor, astfel cum corect au reţinut şi motivat instanţele.
În timp ce inculpaţii M.C. şi J.M.A. au blocat uşa de la scara blocului şi au asigurat paza din interior, inculpatul B.S. a lovit partea vătămată după care i-a sustras bani.
Nici motivul ce vizează redozarea pedepselor nu este întemeiat, pedepsele aplicate fiind la minimul special, iar aplicarea unor circumstanţe atenuante nu se impune în cauză.
În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpaţi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de inculpaţii J.M.A. şi M.C. împotriva deciziei penale nr. 102 din 25 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca nefondate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului J.M.A., perioada arestării preventive de la 24 noiembrie 2002, la 25 septembrie 2003, iar pentru inculpatul M.C., perioada arestării preventive de la 28 martie 2002, la 25 septembrie 2003.
Obligă pe recurentul J.M.A. să plătească statului 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar pe inculpatul M.C. să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 septembrie 2003..
| ← CSJ. Decizia nr. 4007/2003. Penal. Art,211 alin,2 c,pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4011/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
