CSJ. Decizia nr. 4014/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4014/2003
Dosar nr.2347/2003
Şedinţa publică din 25 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 750 din 19 decembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Iaşi a fost condamnat inculpatul Z.R.D. la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
A aplicat inculpatului dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi s-a constatat că este arestat în altă cauză.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., combinat cu art. 998 C. civ., a obligat inculpatul să plătească părţii civile T.G. suma de 3.500.000 lei şi la 10 milioane lei către T.V. cu titlu de despăgubiri.
În baza probelor administrate instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În cursul lunii mai 2001, inculpatul aflat în municipiul Iaşi pentru a-şi căuta un loc de muncă, s-a hotărât să sustragă lănţişoare de aur.
Inculpatul, la data de 10 mai 2001 s-a apropiat de partea vătămată T.G. care trecea pe o alee dintre 2 blocuri, smulgându-i de la gât 2 lănţişoare de aur.
După comiterea faptei inculpatul a mers în municipiul Bacău de unde a revenit în municipiul Iaşi la data de 16 mai 2001, deplasându-se în Cartierul Tătăraşi unde, în apropierea unui magazin alimentar, a smuls părţii vătămate T.V. de la gât 2 lănţişoare de aur. Ulterior, obiectele sustrase au fost amanetate la casele de amanet din municipiul Iaşi.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat apel solicitând achitarea sa, întrucât din probele dosarului nu rezultă vinovăţia, iar în subsidiar s-a cerut reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 151 din 22 aprilie 2003 a Curţii de Apel Iaşi a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către inculpat care a reiterat critica formulată la instanţa de apel.
Recursul declarat de inculpat este nefondat.
Potrivit art. 1 alin. (3) C. proc. pen., procesul penal are drept scop constatarea în timp şi în mod complet al faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale, şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Pe de altă parte, potrivit art. 3 C. proc. pen., în desfăşurarea procesului trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la persoana făptuitorului, iar conform art. 4 organul de urmărire penală şi instanţele de judecată sunt obligate să aibă rol activ în desfăşurarea procesului penal.
Verificând actele şi lucrările de la dosar se constată că instanţele, dovedind rol activ în administrarea tuturor probatoriilor necesare justei soluţionări a cauzei, a reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia acestuia.
Martorii audiaţi în cauză au confirmat prezenţa inculpatului în câmpul infracţional, fiind totodată identificat de către părţile vătămate.
De asemenea, procesele verbale de efectuare a reconstituirii şi planşele foto, cât şi copiile xerox ale contractelor de amanet ale bijuteriilor de aur, coroborate cu declaraţia de recunoaştere dată în faza de urmărire penală sunt probe care duc la concluzia indubitabilă că inculpatul este vinovat.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului, instanţele au făcut o justă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptei comise agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, pedeapsa de 6 ani fiind în măsură să asigure scopul educativ preventiv prevăzut de art. 52 C. pen.
Întrucât ambele motive de recurs sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (2) C. proc. pen., Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Se va deduce la zi perioada arestării preventive a inculpatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul Z.R.D. împotriva deciziei penale nr. 151 din 22 aprilie 2003 a Curţii de Apel Iaşi, ca nefondat.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4012/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4016/2003. Penal. Art.215 alin.3,5 c.pen. Recurs → |
|---|
