CSJ. Decizia nr. 419/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.419DOSAR NR.4472/200.
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr.119 din 6 aprilie 2000 a TribunaluluiMilitar Teritorial şi deciziei nr.235 din 14 iulie 2000 a Curţii Militare de Apel, privind pe inculpatul D.T.C.
S-a prezentat apărătorul ales, avocat D.T.C., lipsind intimatul inculpat.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Procurorul a cerut admiterea recursului în anulare, considerând că hotărârile menţionate au fost pronunţate cu încălcarea legii pentru motivele scrise, depuse la dosar.
Apărătorul inculpatului a cerut admiterea recursului în anulare, solicitând totodată, acordarea de despăgubiri civile şi cheltuieli de judecată potrivit concluziilor scrise, depuse la dosar.
CURTEA
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr.158 din 28 octombrie 1999 a Tribunalului Militar Cluj, inculpatul D.T.C.a fost achitat în baza art.10 lit.b şi art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală pentru infracţiunea de neprezentare la încorporare, prevăzută de art.354 alin.2 din Codul penal.
Inculpatul fusese trimis în judecată pentru infracţiunea respectivă, reţinându-se că în ziua de 28 februarie 1999 a fost chemat la Comisariatul Militar Clujînvedereaîncorporării, căs-aprezentat la ordin şi la cererea sa, a fost repartizat la Regia Autonomă „A” Tg.Mureş în vederea efectuării serviciului utilitar alternativ deoarece făcea parte din cultul religios „Martorii lui Iehova”, iar la data de 1 martie 1999 când trebuia să înceapă serviciul utilitar a declarat atât la autoritatea militară cât şi la regia autonomă că nu va efectua acest serviciu, cultul religios nepermiţându-i acest serviciu.
Instanţa a reţinut că inculpatul nu are calitatea de încorporat sau concentrat la unitatea la care a fost repartizat să presteze serviciul utilitar alternativ astfel că neprezentarea sa la regia autonomă respectivă nu echivalează cu neprezentarea încorporatului la unitatea militară la care a fost repartizat în sensul prevederilor art.354 alin.2 din Codul penal.
Prin Decizia nr.119 din 6 aprilie 2000 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, s-a admis apelul declarat de Parchetul Militar Cluj, s-a desfiinţat sentinţa atacată şi în baza art.354 alin.2 din Codul penal l-a condamnat pe inculpat la 2 ani şi 6 luni închisoare.
Instanţa de apel a reţinut că organizaţia religioasă „Martorii lui Iehova”, nu este un cult religios recunoscut de statul român, astfel că refuzul inculpatului de ada curs solicitărilor autorităţii militare în vederea îndeplinirii serviciului militar sau a serviciului utilitar alternativ ca formă a serviciului militar pentru repartizarea sa, fie la o unitate militară, fie la regia autonomă constituie infracţiunea de neprezentare la încorporare.
Curtea Militară de Apel, prin Decizia nr.235 din 14 iunie 2000 a admis recursul declarat de inculpat, a casat Decizia atacată şi a redus pedeapsa la un an şi 6 luni închisoare, cu suspedarea condiţionată a executării conform art.81 din Codul penal, pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.
Împotriva deciziilor nr.119 din 6 aprilie 2000 a Tribunalului Militar Teritorial şi nr.235 din 14 iunie 2000 a Curţii Militare de Apel procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, în baza art.410 alin.1 partea I, pct.3 din Codul de procedură penală a declarat recurs în anulare susţinând că fapta comisă de inculpat nu este prevăzută de legea penală.
În acest sens, se susţine că inculpatul nu a avut calitatea de încorporat sau concentrat cerută de lege subiectului activ al infracţiunii prevăzută de art.354 din Codul penal întrucât această calitate o are doar cel care este repartizat pentru satisfacerea stagiului militar, iar pe de altă parte, repartizarea în vederea efectuării serviciului utilitar alternativ s-a făcut la un agent economic, agent care nu poate fi asimilat unei unităţi militare.
Recursul în anulare este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Potrivit art.354 din Codul penal „neprezentarea la încorporare sau concentrare în termen de 3 zile de la încunoştiinţare, iar dacă termenul de prezentarefixatestemai mare de 3 zile, neprezentarea la acest termen a celui chemat de autoritatea militară „constituie infracţiunea de neprezentare la încorporare sau concentrare şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
Totodată, în conformitate cu alineatul 2 al aceluiaşi articol, „cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi neprezentarea celor încorporaţi sau concentraţi la unitatea la care au fost repartizaţi”.
Din aceste dispoziţii ale legii rezultă, deci, că infracţiunea menţionată se poate comite şi prin neprezentarea celor încorporaţi sau concentraţi la unitatea la care au fost repartizaţi.
Dar, din moment ce chemarea pentru satisfacerea stagiului militar în una din aceste două modalităţi nu se poate realiza decât prin repartizarea celor încorporaţi sau concentraţi la o unitatea militară, iar nu şi la o instituţie publică, regie autonomă sau societate comercială, în cadrul cărora nu se pot desfăşura activităţi specifice îndeplinirii serviciului militar, este evident că legiuitorul nu a vizat încriminarea, prin dispoziţiile menţionate, a faptelor de neprezentare pentru executarea serviciului utilitar alternativ la care se referă art.4 din Legea nr.46/1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare.
Înscrierea în alineatul 1 al art.4 din Legea nr.46/1996 a prevedrrii potrivit căreia „cetăţenii care, din motive religioase, refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme execută serviciul utilitar alternativ” nu poate justifica încriminarea neprezentării acestora la instituţia publică, regia autonomă sau societatea comercială unde se organizează executarea serviciului utilitar alternativ în conformitate cu art.2 din Hotărârea Guvernului nr.618 din 6 octombrie 1997.
Reglementarea prin art.4 din Legea nr.46/1996 a obligativităţii executării serviciului utilitar alternativ de către cei care, din motive religioase, cum sunt şi preceptele invocate de adepţii Organizaţiei „Martorii lui Iehova”, refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme, nu poate suplini o normă de trimitere la textul art.354 alin.2 din Codul penal, prin care este încriminată „neprezentarea celor încorporaţi sau concentraţi la unitatea la care au fost repartizaţi”, sau la o altă dispoziţie de lege cu caracter penal.
Ca urmare, este evident că neprezentarea celor repartizaţi la instituţia publică, regia autonomă sau societatea comercială, pentru executarea serviciului utilitar alternativ prin participarea la activităţi de natura celor menţionate în art.2 alin.2 din Hotărârea Guvernului nr. 618/1997, nu poate fi echivalată cu o neprezentare a celor încorporaţi sau concentraţi la unitatea unde au fost repartizaţi, care, în accepţiunea art.354 din Codul penal, nu poate fi decât o unitate militară, singura aptă să primească cetăţeni într-un asemenea scop.
Dispoziţia de la art.21 din Hotărârea Guvernului nr.618/1997 că „nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri sau a clauzelor contractuale decătreexecutanţiiserviciuluiutilitaralternativatrage,dupăcaz, răspunderea disciplinară, materială sau penală, potrivit legii” nu poate avea altă semnificaţie decât aceea ce decurge din natura încălcărilor aduse Legii nr.46/1996 şi Hotărârii Guvernului, dată în conformitate cu dispoziţiile art.4 alin.2 din acea lege, iar nu şi aceea de referire la art.354 alin.2 din Codul penal sau la o altă dispoziţie a legii penale.
În consecinţă, pentru motivele ce preced, urmează a se admite recursul în anulare, a se casa hotărârile atacate şi în baza art.4141 alin.1 şi art.38515 alin.1 pct.2 lit.a Cod procedură penală, a se menţine sentinţa instanţei de fond.
Referitor la cererea de despăgubiri civile formulată de inculpat (6 miliarde lei daune morale şi 10.500.000 lei daune materiale) este de observat că astfel de pretenţii nu se încadrează în obiectul procesului penal de faţă şi nici nu ar putea fi soluţionată în această cauză în raport de prevederile legale care guvernează procesul penal.
În acest sens, potrivit art.346 alin.ultim Cod procedură penală instanţa penală nu soluţionează acţiunea civilă când pronunţă achitarea pentru cazul prevăzut în art.10 lit.b, situaţie care vizează desigur pe partea civilă constituită deja în acel proces şi deci nu-l priveşte pe inculpat, deoarece acţiunea civilă, conform art.14 din acelaşi cod, are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului.
Pe de altă parte, potrivit art.504 din Codul de procedură penală orice persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârşit fapta imputată, ori că acea faptă nu există (deci numai pentru temeiurile prevăzute de art.10 lit.a şi c) iar potrivit art.506, pentru obţinerea reparaţiei, persoana îndreptăţită se poate adresa tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază chemând în judecată civilă statul, care va fi citat prin Ministerul Finanţelor.
Prin urmare, pretenţiile la despăgubiri ale inculpatului nu pot fi soluţionate decât într-un eventual proces civil separat, cu respectarea dispoziţiilor legale privind instanţa competentă, a procedurii de citare a părţilor şi a celorlalte principii şi reguli procesuale (contradictorialitate, nemijlocire, dreptului la apărare şi altele).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr.119 din 6 aprilie 2000 a TribunaluluiMilitar Teritorial şi deciziei nr.235 din 14 iulie 2000 a Curţii Militare de Apel, privind pe inculpatul D.T.C.
Casează hotărârile atacate şi menţine sentinţa nr.158 din 28 octombrie 1999 a Tribunalului Militar Cluj.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4181/2003. Penal. Art.211 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
