CSJ. Decizia nr. 4178/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4178/2003

Dosar nr.2437/2003

Şedinţa publică din 2 octombrie 2003

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 18 din 7 februarie 2003, Tribunalul Bistriţa Năsăud l-a condamnat pe inculpatul R.T. la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 208 alin. (1) şi art. 209 lit. g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Conform art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunile de tâlhărie în forma prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., pentru fapta din 5 noiembrie 2002 în infracţiunea de tâlhărie în forma prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 211 alin. (1) şi (21) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., inculpatul a fost condamnat la 7 ani închisoare.

S-a constatat că aceste infracţiuni au fost comise în concurs real, conform art. 33 lit. a) C. pen.

Conform art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002, s-a revocat beneficiul graţierii pentru un rest de pedeapsă de 982 zile închisoare, rămase neexecutate din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 269/2000 a Judecătoriei Bistriţa, urmând ca acest rest să fie executat alături de pedeapsa aplicată în cauză, în total 7 ani şi 982 zile închisoare.

S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu 9 noiembrie 2002.

S-a aplicat art. 71 C. pen., raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata executării pedepsei principale.

S-a constatat prejudiciul recuperat către partea vătămată K.I., parţial recuperat către C.A., care nu s-a mai constituit parte civilă, diferenţa de 110.000 lei parţial recuperat către Colegiul Naţional Liviu Rebreanu Bistriţa, nerecuperat faţă de N.M. şi Z.E., dar aceasta din urmă nu s-a constituit parte civilă.

În consecinţă, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.170.000 lei către Colegiul Naţional Liviu Rebreanu Bistriţa şi 280.000 lei către partea civilă N.M.

S-a confiscat de la inculpat suma de 430.000 lei şi a fost obligat la plata acesteia în favoarea statului, pe baza dispoziţiilor art. 118 lit. d) C. pen.

S-a acordat apărătorului din oficiu V.R., onorariul în sumă de 600.000 lei, ce a fost suportat din fondul Ministerului Justiţiei şi a fost inclus în cheltuieli judiciare.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.500.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud a fost trimis în judecată inculpatul, în stare de arest, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) şi (21) lit. c) C. pen., în stare de recidivă, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Prin actul de acuzare s-a reţinut că partea vătămată, C.A., locuieşte în Bistriţa, iar în dimineaţa zilei de 9 noiembrie 2002 a plecat în oraş, la biserică de unde s-a reîntors în jurul orei 12,30, acasă.

În drumul spre casă, în timp ce trecea prin pasajul subteran C.F.R. din zona gării, inculpatul R.T. s-a apropiat de partea vătămată pe la spate, smulgându-i acesteia, din mâna sa dreaptă, portmoneul în care se afla suma de 180.000 lei, apoi a fugit, în sens invers.

Partea vătămată a strigat după inculpat să-i lase portmoneul, iar când acesta a ajuns pe scările ieşirii din pasaj (spre gară) a fost prins de martora M.S., pe care inculpatul, în încercarea de a scăpa, a lovit-o cu cotul în umăr, după care a încercat să o lovească şi cu pumnul în faţă, aşa încât, în cele din urmă, a reuşit să fugă.

Inculpatul a aruncat banii din portmoneu, însă a fost imobilizat de către taximetrişti din apropierea pasajului (martorul M.A., care a anunţat organele de poliţie).

Partea vătămată şi-a recuperat portmoneul şi suma de 70.000 lei, restul banilor fiind aruncaţi de către inculpat şi nu au mai fost găsiţi.

Acelaşi inculpat a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud cu nr. 469/P/2002, pentru infracţiunile de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (1) şi alin. (3) lit. c) C. pen., furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen., precum şi furt calificat, prevăzută de art. 209 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen., toate cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 33 lit. a) C. pen., în stare de recidivă postcondamnatorie şi concurs real.

Prin acest act de sesizare s-a reţinut că acelaşi inculpat (R.T.), în perioada 5-9 noiembrie, a săvârşit o infracţiune de tâlhărie şi două infracţiuni de furt calificat, astfel:

1. În ziua de 5 noiembrie 2002, în jurul orelor 16,00, inculpatul a urmărit-o pe partea vătămată K.I., care avea o poşetă pe umăr, într-un pasaj pietonal din Bistriţa, cu intenţia de a-i fura poşeta în condiţiile în care nu erau alte persoane în apropiere.

Partea vătămată a intrat într-un imobil, unde locuia o prietenă de a sa.

Inculpatul a urmărit-o pe scări, i-a cerut o bucată de pâine, apoi i-a smuls geanta de pe umăr şi a fugit spre Biserica Evanghelică din Piaţa Centrală, unde, pe aleea din faţa bisericii, a fost prins de martorul C.O., ofiţer de jandarmi.

La scurt timp după ce inculpatul a fost prins, la faţa locului a ajuns şi partea vătămată, căreia i-a fost restituită poşeta în care se afla suma de 700.000 lei, medicamente, buletinul de identitate şi alte bunuri, care valorau în total 1.400.000 lei.

2. În seara de 5 noiembrie 2002, aflându-se pe str. N. Bălcescu din Bistriţa, inculpatul a sărit peste gard în curtea secţiei de Oftalmologie a Spitalului Judeţean Bistriţa, cu intenţia de a fura bani şi bunuri de la bolnavii internaţi.

În jurul orelor 23,00, a intrat în salonul nr. 2, unde erau internate părţile civile Z.E. şi N.M., ca şi o altă bolnavă.

Profitând de împrejurarea că toate persoanele din salon dormeau, inculpatul a luat din geanta părţii civile Z.E., suma de 320.000 lei.

Cu aceeaşi ocazie, dintr-un sertar, al altei noptiere, inculpatul a luat portmoneul părţii civile N.M., suma de 280.000 lei.

Paguba, totalizând suma de 600.000 lei, nu a fost recuperată.

3. În data de 8 noiembrie 2002, în jurul orelor 16,00, inculpatul s-a decis să intre în biblioteca Colegiului Naţional Liviu Rebreanu din Bistriţa, cu intenţia de a fura.

A pătruns în incinta bibliotecii pe o uşă care nu era încuiată, a urcat la etajul I, unde a spart geamul unei uşi încuiate, a descuiat-o din interior, apoi a forţat altă uşă prin împingerea cu umărul, intrând într-o încăpere de unde a luat un cuţit dintr-o trusă de scule, din altă încăpere a luat o faţă de masă din pânză, iar din alta 2 boxe.

Inculpatul a pus cele două boxe în faţa de masă şi a părăsit clădirea, deplasându-se în piaţa, unde le-a vândut unei persoane necunoscute pentru suma de 200.000 lei.

Prejudiciul creat prin această faptă a fost de 1.200.000 lei, din care s-a recuperat cuţitul, având o valoare de 30.000 lei.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă pentru diferenţa de 1.170.000 lei.

La Tribunalul Bistriţa Năsăud s-a format dosar nr. 5510/2002, ca urmare a acestui act de sesizare.

În baza art. 34 lit. d) C. proc. pen. şi art. 32 C. pen., s-a dispus reunirea cauzelor, dispunându-se conexarea dosarului nr. 5510/2002 la dosarul nr. 5317/2002.

Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, aşa cum au fost descrise în actul de sesizare.

S-a reţinut că toate infracţiunile au fost săvârşite de inculpat în concurs real, dar şi în stare de recidivă postcondamnatorie, întrucât inculpatul a mai fost condamnat definitiv pentru mai multe infracţiuni de furt, primul termen al recidivei fiind o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 269 din 28 februarie 2002 a Judecătoriei Bistriţa, pentru furt calificat, pedeapsă din care s-a liberat la 31 octombrie 2002, ca urmare a graţierii în baza Legii nr. 543/2002, rămânându-i un rest neexecutat de 982 zile închisoare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul R.T., criticând-o sub aspectul netemeiniciei, în sensul că în raportat de pericolul social concret al faptelor săvârşite şi împrejurarea că este un element tânăr, pedeapsa aplicată este prea severă, solicitând reducerea acesteia, cu reţinerea de circumstanţe atenuante.

Prin Decizia penală nr. 89 din 8 mai 2003, Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de inculpat, desfiinţând sentinţa apelată cu privire la greşita reţinere a stării de recidivă, iar în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică, în sensul că toate infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul au fost comise în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi nu în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor şi, rejudecând, reducerea pedepsei.

Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor comise de către acesta.

Cu privire la motivul de recurs formulat de inculpat şi care vizează reducerea pedepsei, Curtea apreciază că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, atât în ce priveşte cuantumul, cât şi ca modalitate de executare, corespunde pe deplin criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât şi scopurilor pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.

Faţă de aceste considerente, urmează să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat, conform dispozitivului.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.T. împotriva deciziei penale nr. 89 din 8 mai 2003 a Curţii de Apel Cluj.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 9 noiembrie 2002, până la 2 octombrie 2003.

Obligă recurentul la cheltuieli judiciare către stat, în sumă de 1.500.000 lei din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 octombrie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 4178/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs