CSJ. Decizia nr. 4181/2003. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4181/2003
Dosar nr.3833/2003
Şedinţa publică din 2 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 131 din 7 mai 2003 a Tribunalului Suceava, secţia penală, au fost condamnaţi inculpaţii:
1. Z.V., pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de un an, parte vătămată Ţ.D.; lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, parte vătămată I.V.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen.
S-a menţinut starea de arest şi conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat arestarea preventivă de la 28 august 2002 până la zi.
2. Z.T., pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., cu art. 74 şi art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor civile, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, parte vătămată I.V.; pentru infracţiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., cu art. 74 şi art. 76 lit. e) C. pen., la pedeapsa de 2.500.000 lei amendă, parte vătămată Ţ.D.
În temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002, s-a constatat graţiată pedeapsa de 2.500.000 lei amendă pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din aceeaşi lege.
S-a aplicat art. 71 C. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat arestarea preventivă de la 28 august 2002 până la zi şi s-a menţinut starea de arest.
3. I.V., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 lit. g) şi e) C. pen., cu art. 37 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 lit. e) şi g) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor civile, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de un an, parte vătămată Ţ.D.
În temeiul art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante, de un an şi şase luni închisoare, la care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1174 din 20 decembrie 2000 a Judecătoriei Rădăuţi, rămasă definitivă, prin Decizia penală nr. 156 din 5 martie 2001 a Tribunalului Suceava, dispunându-se ca inculpatul să execute această pedeapsă, alături de cea aplicată prin sentinţa apelată, în total 4 ani şi 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen.
S-a luat act că părţile vătămate Ţ.D. şi I.V. nu s-au constituit părţi civile în cauză.
Inculpaţii Z.V. şi Z.T. au fost obligaţi să plătească, fiecare, statului câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, iar inculpatul I.V. a fost obligat să plătească, cu acelaşi titlu, statului, suma de 1.800.000 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În seara zilei de 21 august 2002, cei trei inculpaţi se deplasau cu mai multe atelaje cu material lemnos, în vederea comercializării, în municipiul Rădăuţi şi, la întoarcere, în jurul orelor 23,00, inculpatul Z.V. a intrat în conflict cu partea vătămată Ţ.D., care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Z.V. a început s-o lovească pe partea vătămată, fapt observat de inculpatul Z.T., care a venit în ajutorul fratelui său, lovind-o împreună pe partea vătămată, pe care au doborât-o la pământ.
După exercitarea acestor violenţe inculpatul Z.T. s-a întors la atelajul său, iar inculpatul Z.V. a rămas la locul faptei şi şi-a însuşit o parte din bunurile părţii vătămate (o geacă din material textil, un ceas de mână cu brăţară metalică şi o sacoşă) după care s-a întors la atelajul său şi s-a deplasat spre domiciliu.
În timpul conflictului, telefonul mobil al părţii vătămate a fost însuşit de către inculpatul I.V., fapt neobservat de nimeni.
Pe parcursul urmăririi penale bunurile sustrase de către inculpatul Z.V. au fost identificate la domiciliul său şi restituite părţii vătămate.
A fost ridicat telefonul mobil de la inculpatul I.V. şi restituit.
După sesizarea primelor fapte de natură penală, inculpaţii Z.V. şi Z.T. l-au căutat pe inculpatul I.V. cu scopul de a-l determina pe acesta să nu depună mărturie împotriva lor.
L-au găsit, pe raza comunei Brodina, şi l-au convins să-l însoţească la domiciliul lor, în comuna Horodnic, Jud. Suceava.
Ajunşi la domiciliul inculpatului Z.V., inculpaţii Z. l-au agresat pe I.V., legându-l de mâini, şi l-au băgat sub un pat. A fost dezlegat a doua zi, de către Z.D.
Examinat medical, s-a constatat că I.V. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 8–9 zile de îngrijiri medicale.
Împotriva sentinţei, în termen legal, au declarat apel inculpaţii Z.T. şi Z.V., criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Inculpatul Z.V. a susţinut că, în mod greşit, prima instanţă a încadrat fapta sa, de sustragere a bunurilor, în infracţiunea de tâlhărie, considerând că, prin modul în care a acţionat, fapta se încadrează în dispoziţiile art. 208 şi art. 209 C. pen. şi că nu se consideră vinovat de comiterea infracţiunii prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen.
În subsidiar, a arătat că pedepsele ce i s-au aplicat sunt prea severe şi a cerut reducerea lor la minimul posibil.
Inculpatul Z.T. a considerat că pedeapsa ce i s-a aplicat este prea severă şi a cerut reducerea cuantumului ei, motivat de faptul că are o situaţie familială grea.
Prin Decizia penală nr. 198 din 14 iulie 2003, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii Z.V. şi Z.T., apreciind ca fiind legală şi temeinică soluţia pronunţată de instanţa de fond.
Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs inculpatul Z.V., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor şi, pe fond, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt şi reducerea pedepsei, cu aplicarea art. 81 C. pen.; a solicitat achitarea pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., întrucât nu a comis fapta.
Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive:
Instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor comise de către inculpat.
Cu privire la motivul de recurs formulat de inculpat şi care vizează schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de furt (din infracţiunea de tâlhărie) se constată că este nefondat şi, în consecinţă, urmează a fi respins ca atare.
Astfel, din probele existente la dosarul cauzei (plângerea părţii vătămate, declaraţii parte vătămată şi inculpat I.V; procese verbale de confruntare; dovezi de ridicare şi restituire de bunuri; acte medicale şi medico – legale; declaraţii inculpaţi Z.V. şi Z.T.; celelalte acte aflate la dosar) rezultă fără dubiu că inculpatul recurent a sustras bunurile prin exercitarea de violenţe asupra părţii vătămate, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie şi nu de furt.
Cât priveşte motivul de recurs care vizează achitarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., se constată că, deşi inculpatul nu recunoaşte că a comis fapta, aceasta este probată de actele existente la dosarul cauzei (declaraţie inculpat Z.V.; declaraţie inculpat Z.T.; declaraţie I.V.; declaraţie Z.D.).
Aşa fiind, nu există dubii cu privire la săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal de către inculpatul recurent.
În consecinţă, va fi respins, ca nefondat, şi motivul de recurs care vizează achitarea pentru această faptă.
Referitor la pedepsele aplicate inculpatului, se apreciază că au fost respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
La stabilirea lor, au fost avute în vedere gradul ridicat de pericol social al infracţiunilor săvârşite, împrejurările comiterii acestora, şi circumstanţele personale, ale inculpaţilor, aşa explicându-se aplicarea prevederilor art. 74 şi art. 76 C. pen., cu consecinţa reducerii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, astfel că nu se justifică o altă reindividualizare a pedepselor şi, nici aplicarea prevederilor art. 81 C. pen.
Faţă de aceste considerente, urmează să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat, cu obligarea la cheltuieli judiciare.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.V. împotriva deciziei penale nr. 198 din 14 iulie 2003 a Curţii de Apel Suceava.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 28 august 2002, până la 2 octombrie 2003.
Obligă recurentul la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4178/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 419/2003. Penal → |
|---|
