CSJ. Decizia nr. 4289/2003. Penal. întrerupere executare pedeapsă. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.4289/2003

Dosar nr.1915/2003

Şedinţa publică din 7 octombrie 2003

Deliberând asupra cauzei penale de faţă:

Din actele dosarului rezultă următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 154, pronunţată la data de 18 februarie 2003, în dosarul penal nr. 16.456/2002, Tribunalul Iaşi secţia penală, a respins ca nefondată, cererea condamnatului R.G. privind întreruperea executării pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 214/1998 a Tribunalului Iaşi.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că în fapt, din probele administrate, nu a rezultat împrejurarea avută în vedere de dispoziţiile art. 453 lit. c) C. proc. pen., pentru a întrerupe executarea pedepsei.

Fiind de acord cu concluzia şi rezolvarea dată la soluţionarea în fond a cererii, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, în dosarul penal 1102/2003, prin Decizia penală nr. 122, pronunţată la data de 3 aprilie 2003, a respins, ca nefondat, apelul condamnatului.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, condamnatul a declarat recurs invocând greşita aplicare a legii, art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. Condamnatul a solicitat casarea ambelor hotărâri şi admiterea cererii sale de întrerupere a executării pedepsei.

Curtea examinând Decizia atacată, dar şi sentinţa, constată netemeinicia criticii formulate.

Astfel, conform art. 453 lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 455 C. proc. pen., se poate întrerupe executarea pedepsei atunci când, din cauza unor împrejurări speciale, absenţa ar avea consecinţe grave pentru condamnat sau familia sa.

Cum din raportul de anchetă socială nu s-au relevat împrejurări de o asemenea natură, situaţia grea a familiei preexistând faţă de nefericitul moment al arestării, se constată că ambele instanţe au procedat corect respingând cererea.

Urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu aplicarea art. 192 C. proc. pen., pentru cheltuieli judiciare.

Se vor menţine hotărârile care verificate au rezultat ca fiind legale şi temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul R.G. împotriva deciziei penale nr. 122 din 3 aprilie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.

Obligă condamnatul la plata sumei de 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 octombrie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 4289/2003. Penal. întrerupere executare pedeapsă. Recurs